SENTIMENTUL de dimineaţă: Cum ameţesc succesele la Bursă pe investitori, dacă sunt rare
Investitorii străini şi mai ales blokerii lor vor avea la dispoziţie, din 1 februarie, facilitatea conturilor globale, pe a cărei absenţă s-a dat vina deseori pentru dezinteresul marilor inveastitori instituţionali din lume pentru Bursa de Valori Bucureşti. Detalii despre conturile globale în: Dispare cel mai mare obstacol tehnic pentru atragerea investitorilor străini…
Momentul este prielnic. Pieţele europene arată încurajator, atât cât lasă să se vadă cele ale contractelor la termen (futures, care pariază pe evoluţiile ulterioare ale indicilor bursieri ai lumii). Nu sunt entuziaste, dar nu au motive de pesimism, azi, cu o oră înaintea deschiderii burselor.
Dimpotrivă, pieţele americane şi asiatice au fost „pe verde“, convingător. Criza datoriilor pare că-şi mai pierde din ascuţime. Ieri, Spania a vândut mai multe obligaţiuni pe termen mai lung decât spera, în timp ce Franţa a strâns bani din piaţă la randamente mai mici decât în licitaţiile anterioare. Chiar şi Portugalia a vândut bine certificate de trezorerie, deşi este ţara din zona euro care, ca şi Grecia, a fost aruncată de agenţiile de rating în statutul de „nedorită pe pieţe“.
Corecţiile produse miercuri la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), după avansul anterior de 6 zile, păstrează indicele BET Fi în urcuşul declanşat după intrarea în vigoare a legii de creştere a pragului maxim de deţinere de 5% din acţiunile SIF-urilor.
BET Fi este cel mai analizat indice al BVB, căci face media ponderată a cotaţiilor celor mai căutate acţiuni, ale celor 5 societăţi de investiţii financiare (SIF) şi al Fondului Proprietatea (FP). (Termenii tehnici sunt explicati şi mai jos, în capitolul DIDACTICE al articolului).
BET FI caută drumul spre ţintele de la 21.500, respectiv la 23.000, potrivit analizei noastre săptămânale din articolul „Euro şi bursele fac experimente de stabilitate şi consolidare a pragurilor de suport al creșterii “. Perspectivele pe termen mediu sunt „pozitive cât timp BET-FI rezistă peste 18.700 (nou suport) sau, în caz extrem, peste pragul de siguranţă al suportului deja consolidat de la 17.800“, spunea în raportul respectiv Dan Rusu, şeful analiştilor casei de brokeraj BT Securities.
Repere de probabile ştiri care pot deveni preţioase şi orarul acestora găsiţi şi în Se vor deschide mai mult robinetele cu bani? Vezi ştirile care mişcă pieţele. Acestea și datele fundamentale ale economiilor lumii îi fac pe analiști să fie, încă, foarte rezervați. Succesele cu care au început piețele anul sunt doar încurajatoare și nu certifică vindecarea de criză.
(Articolul a fost scris înainte de ora 9,30, când se introduc primele oridine la Bursa de Valori Bucureşti, pentru stabilirea preţurilor de deschidere. Intervenţiile ulterioare sunt numai completări cu date de arhivă şi corecţii )
„DIDACTICELE“
Corecţiile de cotaţii pe pieţele bursiere survin de obicei atunci când investitorii devin mai dornici să încaseze profitul din creşterile anterioare decât să parieze pe creşteri ulterioare. Dar există şi corecţii pozitive la tendinţe negative.
Societăţile de investiţii financiare (SIF-urile) şi Fondul Proprietatea (FP) sunt cele mai lichide (cele mai tranzacţionate, mai uşor de găsit şi mai uşor de vândut) acţiuni de la BVB şi, de aceea, indicele lor este considerat ca un fel de oracol şi pentru restul pieţei.
Indicii sunt nişte medii ponderate ale variaţiilor preţurilor acţiunilor care intră în „coşul“ (portofoliul) fiecăruia,raportate la un reper fixat la lansare (1000 în România).
FP şi SIF-urile sunt nişte mari fonduri de investiţii care au ele însele „expuneri“ (investiţii) în aproape toată economia românească, inclusiv în societăţi energetice la care nimeni, în afară de FP, nu are acces.
De aceea FP şi SIF-urile sunt cele mai căutate, mai ales de investitorii străini şi de aceea au un indice special dedicat, iar noi le urmărim în mod special evoluţia. Din toate aceste motive se şi spune că BET FI, indicele lor, are reputaţia de a anticipa comportamentul întregii burse.
SUPORTURILE sunt minime anterioare, relevante ca niveluri până la care preţurile pot scădea, într-o tendinţă curentă, minoră, fără ca tendinţa principală de creştere să fie periclitată. Pot fi şi praguri la care o tendinţă minoră de scădere se opreşte.
REZISTENŢELE sunt maxime anterioare relevante ca niveluri până la care preţurile pot creşte, într-o tendinţă curentă, minoră, fără ca tendinţa principală descendentă să fie răsturnată. Ele mai pot fi şi praguri peste care tendinţa de creştere minoră nu mai poate trece.
MEDIA MOBILĂ este o medie a cotațiilor pe un anumite număr de perioade (minute, ore, zile, săptămâni) și se compară cu evoluția cotațiilor curente pe aceleași perioade. În media mobilă, cotația cea mai nouă o înlocuiește pe cea mai veche. Dacă media mobilă este sub cotația curentă – este bine, dacă rămâne deasupra cotaţiei curente, care a scăzut – este rău.
LICHIDITATEA (valoarea tranzacţiilor), este un indicator al uşurinţei cu care poţi găsi acţiunile căutate sau le poţi vinde pe cele care le ai deja, la preţuri cât mai apropiate de cele dorite.
Brokerii se uită la lichiditate ca să caute confirmare pentru tendinţele curente. Dacă aceasta este mică, scăderile sau creşterile de preţuri nu au o mare relevanţă.
Dar dacă lichiditatea este mare (la BVB circa 12 milioane de euro, în această perioadă, dar cât mai mult peste) şi indici bursieri scad consistent, atunci înseamnă că avem de a face cu o corecţie semnificativă.
VOLATILITATEA, adică variaţiile mari de preţuri, este semn de confuzie pe piaţa, dar convine speculatorilor.
Mai trebuie remarcat că știrile importante ale săptămânii pot afecta semnificativ acuratețea prescripțiilor rezultate din analiza tehnică a evoluției prețurilor.
AVERTISMENT
Estimările de mai sus nu sunt nici prognoze nici recomandări pentru anumite decizii de luat la bursă. Responsabilitatea deciziilor este a celor ce le iau.