SENTIMENTUL de dimineaţă: La ce ajută moralul consumatorilor germani? Bursa, ameninţată de corecţii

Bursa din Bucureşti este marcată de indecizia investitorilor. Aceştia oscilează între tentaţia de a  vinde acţiunile, ca să încaseze profitul creşterilor anterioare, mai ales ale societăţilor de investiţii financiare (SIF), şi ispita de a plusa, în spreanţa unor rezultate bune ale companiilor listate, în 2012. Pe plan extern, optimismul consumatorilor germani ar putea să molipsească pe investitorii mereu îngrijorați de criza datoriilor.
Adrian N. Ionescu - joi, 26 ian. 2012, 07:50

Măcar „de ochii lumii“, jucătorii la burse s-ar putea arăta plăcut impresionați de încrederea consumatorilor germani, care s-a îmbunătățit pentru a cincea lună consecutiv, potrivit raportului de cercetare de piață al GfK.

 

„Consumul privat poate face ceea ce trebuie să facă: să dea un stimulent important economiei în acest an. Este mai important decât orice altceva ca să se reinstaureze încrederea pierdută de-a lungul crizei“, spune raportul GfK, citat de Reuters.

 

La Bursa de Valori Bucureşti (BVB), deși s-a cam ofilit optimismul competiţiei pentru acumularea de acţiuni al societăţilor de investiţii financiare (SIF, doar două din 5 au mai crescut ieri), totuşi indicii au fost pe verde.

Este greu de crezut că va lucra fără pauză apetitul pentru  concentrarea, acum legală, până la 5% din acţiunile unei SIF, în conturile unui singur acţionar sau grup de acţionari care investesc împreună.

 

Pieţele contractelor la termen (futures, care pariază pe evoluţiile ulterioare ale indicilor bursieri ai lumii) sunt optimiste. Pariază prudent pe creşteri, sentimentul este prudent pozitiv, nu suficient de mult ca să fim siguri că se va răsfrânge şi asupra BVB.

 

BET- FI, indicele SIF-urilor şi al Fondului Proprietatea se bâlbâie deasupra lui zero. Ştim că este cel mai nervos şi mai sensibil (vedem de ce la capitolul DIDACTICE) şi deci mai analizat de la Bursa de Valori Bucureşti (BVB). După trei zile de creştere neaşteptată, am putea bănui că bâlbâiala respectivă ar putea ţine loc de corecţie şi că, de fapt BET Fi este într-un raliu care va ţine până după adjudecarea dividendelor, la primăvară. Şi că, aşa cum se întâmplă de obicei, şi ceilalţi indici îl imită, fie şi cu o oarecare inerţie.

 

Pare un optimism exagerat. Să revedem ce spun analiştii. mai exact ce spuneau luni în rapoartele lor săptămânale şi este şi acum foarte valabil.

 

„Suntem deja în proximitatea nivelului prevăzut de 21.500 puncte (al indicelui BET FI, pragul de rezistență, n.r.), unde s-ar putea sa vedem temporare reacţii negative sau măcar stabilizări“, scria, luni de dimineaţă, Dan Rusu, şeful analiştilor de la casa de brokeraj BT Securities, în raportul său săptămânal. În cele din urmă, SIF-urile vor urca până la 23.000 de puncte, estimează analistul, dar nu astăzi şi nu săptămâna aceasta.

 

Ce șanse de creștere au euro, aurul și bursele în această săptămână, potrivit analiştilor. Articolul este scris cu ajutorul rapoartelor  săptămânale ale caselor de brokeraj BT Securitites şi SSIF Broker Cluj Napoca.

 

De asemeni, sinteza oportunităţilor de ştiri care ar putea influenţa pieţele este disponibilă în articolul… Protestele Europei şi PIB-ul Americii. Ştirile care mişcă pieţele lumii

 

Să nu uităm, însă, că tendinţa principală, pe termen lung, anual, este una de scădere, aşa cum relevă şi analiştii de la SSIF Broker Cluj Napoca. Totuşi, şi aceştia cred că Indicele BET-FI, care se situează la nivelul maximelor din noiembrie „se apropie de zona de rezistenţă de la 21.600 de puncte“.

 

(Articolul a fost scris înainte de ora 9.30, când începe sesiunea de predeschidere a Bursei de Valori Bucureşti. Atunci, sistemul electronic al acesteia stabileşte preţurile de deschidere prin prelucrarea ordinelor date de brokeri. Actualizările ulterioare sunt numai completări cu date de arhivă şi corecţii)

 

„DIDACTICELE“

Corecţiile de cotaţii pe pieţele bursiere survin de obicei atunci când investitorii devin mai dornici să încaseze profitul din creşterile anterioare decât să parieze pe creşteri ulterioare. Dar există şi corecţii pozitive la tendinţe negative.

Societăţile de investiţii financiare (SIF-urile) şi Fondul Proprietatea (FP) sunt cele mai lichide (cele mai tranzacţionate, mai uşor de găsit şi mai uşor de vândut) acţiuni de la BVB şi, de aceea, indicele lor este considerat ca un fel de oracol şi pentru restul pieţei.

Indicii sunt nişte medii ponderate ale variaţiilor preţurilor acţiunilor care intră în „coşul“ (portofoliul) fiecăruia,raportate la un reper fixat la lansare (1000 în România).

FP şi SIF-urile sunt nişte mari fonduri de investiţii care au ele însele „expuneri“ (investiţii) în aproape toată economia românească, inclusiv în societăţi energetice la care nimeni, în afară de FP, nu are acces.

De aceea FP şi SIF-urile sunt cele mai căutate, mai ales de investitorii străini şi de aceea au un indice special dedicat, iar noi le urmărim în mod special evoluţia. Din toate aceste motive se şi spune că BET FI, indicele lor, are reputaţia de a anticipa comportamentul întregii burse.

SUPORTURILE sunt minime anterioare, relevante ca niveluri până la care preţurile pot scădea, într-o tendinţă curentă, minoră,  fără ca tendinţa principală de creştere să fie periclitată. Pot fi şi praguri la care o tendinţă minoră de scădere se opreşte.

REZISTENŢELE sunt maxime anterioare relevante ca niveluri  până la care preţurile pot creşte, într-o tendinţă  curentă, minoră, fără ca tendinţa principală descendentă să fie răsturnată. Ele mai pot fi şi praguri peste care tendinţa de creştere minoră nu mai poate trece.

MEDIA MOBILĂ este o medie a cotațiilor pe un anumite număr de perioade (minute, ore, zile, săptămâni) și se compară cu evoluția cotațiilor curente pe aceleași perioade. În media mobilă, cotația cea mai nouă o înlocuiește pe cea mai veche. Dacă media mobilă este sub cotația curentă – este bine, dacă rămâne deasupra cotaţiei curente, care a scăzut – este rău.

 

LICHIDITATEA (valoarea tranzacţiilor), este un  indicator al uşurinţei cu care poţi găsi acţiunile căutate sau le poţi vinde pe cele care le ai deja, la preţuri cât mai apropiate de cele dorite.

Brokerii se uită la lichiditate ca să caute confirmare pentru tendinţele curente. Dacă aceasta este mică, scăderile sau creşterile de preţuri nu au o mare relevanţă.

Dar dacă lichiditatea este mare (la BVB circa 12 milioane de euro, în această perioadă, dar cât mai mult peste) şi indici bursieri scad consistent, atunci înseamnă că avem de a face cu o corecţie semnificativă.

VOLATILITATEA, adică variaţiile mari de preţuri, este semn de confuzie pe piaţa, dar convine speculatorilor.

Mai trebuie remarcat că știrile importante ale săptămânii  pot afecta semnificativ acuratețea prescripțiilor rezultate din analiza tehnică a evoluției prețurilor.

 

AVERTISMENT

Estimările de mai sus nu sunt nici prognoze nici recomandări pentru anumite decizii de luat la bursă. Responsabilitatea deciziilor este a celor ce le iau.

Te-ar mai putea interesa și
China investighează importurile de carne de vită
China investighează importurile de carne de vită
China a început o investigaţie privind importurile de carne de vită din perioada 1 ianuarie 2019 - 30 iunie 2024, pentru a decide dacă livrările din străinătate afectează sectorul intern, a......
Noul proiect crypto adună 3 milioane USD în primele 3 zile – e momentul să investești?
Noul proiect crypto adună 3 milioane USD în primele 3 zile – e momentul să investești?
Într-un moment istoric pentru ecosistemul Solana, proiectul Solaxy a strâns peste 3 milioane de dolari în doar trei zile ...
Electrolux a atras 200 de milioane de euro de la BEI, inclusiv pentru fabrica din România
Electrolux a atras 200 de milioane de euro de la BEI, inclusiv pentru fabrica din România
Electrolux, producător de aparate electrocasnice cu sediul în Suedia, a obținut un împrumut de 200 de milioane de euro ...
Eliminarea bonului fiscal la tranzacțiile cu cardul s-a oficializat
Eliminarea bonului fiscal la tranzacțiile cu cardul s-a oficializat
Magazinele și automatele comerciale nu vor mai fi obligate să emită bon fiscal pentru tranzacțiile cu cardul potrivit ...