SENTIMENTUL de dimineaţă: Marii speculatori pompează iluzii. Chibiţii plătesc

„Există o anumită presiune pe cumpărare, deci ne putem aştepta la o uşoară creştere şi astăzi, mai ales din cauza exaltării de pe pieţele externe“, a mărturist Marcel Murgoci, şeful brokerilor de la Estinvest, pentru ECONOMICA.NET.  Bucureştiul nu rezistă entuziasmului burselor lumii, justificat, aparent,  de relansarea economiei americane, de calmarea crizei datoriilor europene şi de păstrarea Chinei pe traiectoria creşterii economice.
Adrian N. Ionescu - vin, 15 mart. 2013, 07:09
SENTIMENTUL de dimineaţă: Marii speculatori pompează iluzii. Chibiţii plătesc

Cine crede că poate face faţă marilor speculaţii, poate paria pe creştere şi azi.

Căci „o corecţie trebuie ca surveni la un moment dat. Creşterea actuală este cea obişnuită sezonului dividendelor. Este un balon, care se mai dezumflă. Cam aşa s-a întâmplat în fiecare an şi nu mă refer la scăderile care vor urma după sfârşitul sezonului, în mai, ci la corecţiile de parcurs de până atunci“, a mai spus Marcel Murgoci, şeful brokerilor de la Estinvest, pentru ECONOMICA.NET.

Rezumatul exaltării globale sună cam aşa:

Indicele paneuropean Stoxx Europe 600 Index (SXXP) a egalat nivelul din iunie 2008, adică de dinainte de declanşarea „oficială“ a crizei prin falimentul marii bănci americane Lehman Brothers.

Şomajul SUA dă semne de confirmare a relansării economiei americane, iar întrunirea euro-miniştrilor de finanţe pe tema salvării Ciprului de la faliment nu stârneşte nici cel mai mic frison.

Marii speculatori sunt aproape convinşi că şi marile guverne europene vor renunţa la partitura austerităţii, sperând că, aşa cum se întâmplă mereu, mulţi din banii pompaţi în piaţă de marile bănci centrale vor ajunge la bursă.

Mare atenţie,însă. Creşterea economiei americane ar trebui să „atingă niveluri ridicol de puternice, ca să justifice trecerea indicelui S&P 500 peste 1.600 de puncte“, a declamat aseară Jim O’Neill, preşedintele Goldman Sachs Asset Management. Pentru tehnicieni, probabil că indicele mai are mult de crescut de la 1.563 de puncte, cât este acum.

 

Repere tehnice

Toţi indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB), cu excepţia unuia, au crescut ieri, luaţi de valul exaltării globale.

La noi, entuziasmul ar putea ţine cam până în mai, când se termină sezonul dividendelor, deşi indicele care face excepţie, BET Fi, dă deja semne de oboseală.

În cel mai bun caz se amână turul de forţă care ar trebui să aducă indicele BET Fi al Bursei,  până la  rezistenţa de la 29.500 de puncte, potrivit unei ipoteze a lui Dan Rusu, şeful analiştilor de la BT Securities. 

Din punctul de vedere al BET Fi este posibil să fi  intrat deja în „faza corectivă“, care ar putea dura câteva luni şi ar putea fi severă, sau ceva mai blândă ca o „mare consolidare“, după cum spune Dan Rusu.

BET Fi face media ponderată a variaţiilor cotaţiilor Fondului Proprietatea şi a celor 5 Societăţi de Investiţii Financiare (SIF). Acestea sunt cele mai vânate acţiuni de la BVB pentru că au expunere pe aproape tot ce este mai valoros în economia românească.

Ceilalţi indici sunt într-o formă mult mai bună, semn că jucătorii, dacă tot au intrat în piaţă pentru SIF-uri şi FP, acordă mai multă atenţie şi celorlalte acţiuni.

Din punctul de vedere al tendinţei de creştere pe termen mediu, indicele se află acum, confortabil, între suportul BET Fi de la 27.300 de puncte şi rezistenţa de la 29.500 (v. cap. „DIDACTICE“).

„Odată învinsă rezistenţa de la 27.300, BET Fi ar mai avea de parcurs o serie de creşteri până la pragul de 29.500 de puncte“, scria Dan Rusu în primul raport din acest an. Ipoteza a fost reconfirmată luni.

În manuale scrie că, odată învinsă, o rezistenţă împotriva creşterii devine suport pentru creştere.

Tendinţa de creştere anuală, confirmată în ianuarie, este confortabil în siguranţă, dacă piaţa rămâne între cele două repere menţionate mai sus.

„Până una-alta, perspectiva noastră rămâne pozitivă, în aşteptarea atingerii nivelului menţionat“, adică a rezistenţei de la 29.500 de puncte, potrivit ultimului raport BT Securities.

Pentru indicii şi repere în plus, ECONOMICA.NET vă propune şi articolele:

Unde fug banii din depozitele bancare. Alternative de investiţii cu risc scăzut

Care sunt cele mai profitabile companii de la bursă

Goana după cele mai profitabile dividende. Care sunt estimările brokerilor

Ce dividende vor da campionii Bursei în acest an, care este interesant să fie comparat cu altele mai vechi pe aceeaşi temă, sau pe unele similare:

Dividendele pe care le vor da SIF-urile, chiar şi cu preţul desfiinţării,

Câştigătoarele anului 2013. Care sunt favoritele brokerilor şi eventualele surprize, ca şi în

Şi, consolidarea pieţei la actualele niveluri de preţuri ar putea fi o ocazie bună pentru cei ce sunt atenţi la Cum să strâng banii pentru pensia de peste 30 de ani.

 

Arhiva

Reluăm câteva fraze din „Sentimentele“ mai vechi, pentru că utilitatea lor analitică este încă valabilă.

Fie şi măcar pentru că, „la carte scrie“ că o rezistenţă la creştere, odată învinsă, devine un suport puternic pentru creştere. Şi vice – versa.

Până mai ieri spuneam că:

* Tendinţa principală (pe termen mediu) de creştere este în siguranţă atâta vreme cât piaţa se află deasupra „zonei suport“, care se întinde în jurul pragului de la 26.000, între 25.600 şi 26.200, potrivit celui mai recent raport săptămânal al lui Dan Rusu, şeful analiştilor de la BT Securities.

Zona de confort s-a deplasat mai sus, după cum am spus-o deja.

* Reperul dat în raportul din 4 februarie suna aşa: „Cât timp (BET Fi , n.r.) evoluează peste zona de suport 25.800 – 26.200, tendinţa generală este de creştere“.

* În acest fel, tendinţa de creştere nefiind compromisă, „ulterior, odată învinsă rezistenţa de la 27.300, BET Fi ar mai avea de parcurs o serie de creşteri până la pragul de 29.500 de puncte“.

* Piaţa îşi caută forţa de a trimite indicele BET Fi în zona ţintă de dincolo de 27.500 de puncte, identificată cu aproximaţie, acum vreo două săptămâni de Dan Rusu, şeful analiştilor de la BT Securities din Cluj Napoca.

*Indicele este o mărime adimensională.

Piaţa stă sub rezistenţele menţionate mai sus, şi pe suporturile care o menţin pe tendinţa de creştere.

A devenit articol de arhivă „penetrarea decisivă“ peste 25.000 de puncte.  De „penetrarea“ respectivă  „aveam nevoie, pentru a miza pe un an 2013 pozitiv“, scria Dan Rusu, în ultimul Indexwatch din 2012.

Nu ne dorim să ajungem să ne punem speranţele că fosta rezistenţă de la 25.000 va funcţiona cu succes ca suport.

Mai devreme analistul spunea: „Suntem foarte interesaţi de nivelul de 25.000 de puncte. Considerăm că e pragul la care BET FI va testa tendinţa pozitivă nou conturată. Însă, odată învins acest prag (25.000), vom putea spune că piaţa românească a intrat în teritoriu pozitiv pentru multă vreme“, scria, într-un  raport anterior  BT Securities, Dan Rusu.

Între timp, pragul de la 25.000 a fost depăşit şi tendinţa de creştere s-a consolidat, trecând şi de 26.000 de puncte. 

BET Fi este cel mai nervos şi mai analizat indice al Bursa de  Valori Bucureşti (BVB). Face media ponderată a variaţiilor acţiunilor societăţilor de investiţii financiare (SIF) şi ale Fondului Proprietatea (FP). (pentru alte definiţii şi explicaţii, v. cap. DIDACTICE).

Cândva, anul trecut, piaţa reuşise consolidarea suporturilor de la 23,600 de puncte  şi 22.700 de puncte. Faptul era susceptibil  „să relanseze BET-FI spre 25.800, potrivit unui raport mai vechi al lui Dan Rusu, şeful analiştilor de la BT Securities din Cluj Napoca.

Nu vrem să ne gândim la suporturi atât de vechi. ultima zi în care le-am comentat a fost 25 februarie, în

SENTIMENTUL de dimineaţă: Mari pretenţii, preţuri blocate. Analiştii pregătesc alternative negative

 

Articolul a fost scris înainte de ora 9.30, când începe sesiunea de predeschidere a Bursei de Valori Bucureşti. Atunci, sistemul electronic al acesteia stabileşte preţurile de deschidere prin prelucrarea ordinelor date deja de brokeri, înainte de deschiderea de la ora 10. Actualizările ulterioare ale articolului sunt numai eventuale completări cu date de arhivă şi corecţii)

 

 „DIDACTICELE“

 Corecţiile de cotaţii pe pieţele bursiere survin de obicei atunci când investitorii devin mai dornici să încaseze profitul din creşterile anterioare decât să parieze pe creşteri ulterioare. Dar există şi corecţii pozitive la tendinţe negative.

 Societăţile de investiţii financiare (SIF-urile) şi Fondul Proprietatea (FP) sunt cele mai lichide (cele mai tranzacţionate, mai uşor de găsit şi mai uşor de vândut) acţiuni de la BVB şi, de aceea, indicele lor este considerat ca un fel de oracol şi pentru restul pieţei.

 

Indicii sunt nişte medii ponderate ale variaţiilor preţurilor acţiunilor care intră în „coşul“ (portofoliul) fiecăruia,raportate la un reper fixat la lansare (1000 în România).

FP şi SIF-urile sunt nişte mari fonduri de investiţii care au ele însele „expuneri“ (investiţii) în aproape toată economia românească, inclusiv în societăţi energetice la care nimeni, în afară de FP, nu are acces.

De aceea FP şi SIF-urile sunt cele mai căutate, mai ales de investitorii străini şi de aceea au un indice special dedicat, iar noi le urmărim în mod special evoluţia. Din toate aceste motive se şi spune că BET FI, indicele lor, are reputaţia de a anticipa comportamentul întregii burse.

SUPORTURILE sunt minime anterioare, relevante ca niveluri până la care preţurile pot scădea, într-o tendinţă curentă, minoră,  fără ca tendinţa principală de creştere să fie periclitată. Pot fi şi praguri la care o tendinţă minoră de scădere se opreşte.

REZISTENŢELE sunt maxime anterioare relevante ca niveluri  până la care preţurile pot creşte, într-o tendinţă  curentă, minoră, fără ca tendinţa principală descendentă să fie răsturnată. Ele mai pot fi şi praguri peste care tendinţa de creştere minoră nu mai poate trece.

 MEDIA MOBILĂ este o medie a cotațiilor pe un anumite număr de perioade (minute, ore, zile, săptămâni) și se compară cu evoluția cotațiilor curente pe aceleași perioade. În media mobilă, cotația cea mai nouă o înlocuiește pe cea mai veche. Dacă media mobilă este sub cotația curentă – este bine, dacă rămâne deasupra cotaţiei curente, care a scăzut – este rău.

 LICHIDITATEA (valoarea tranzacţiilor), este un  indicator al uşurinţei cu care poţi găsi acţiunile căutate sau le poţi vinde pe cele care le ai deja, la preţuri cât mai apropiate de cele dorite. 

Brokerii se uită la lichiditate ca să caute confirmare pentru tendinţele curente. Dacă aceasta este mică, scăderile sau creşterile de preţuri nu au o mare relevanţă. 

Dar dacă lichiditatea este mare (la BVB circa 12 milioane de euro, în această perioadă, dar cât mai mult peste) şi indici bursieri scad consistent, atunci înseamnă că avem de a face cu o corecţie semnificativă.

VOLATILITATEA, adică variaţiile mari de preţuri, este semn de confuzie pe piaţa, dar convine speculatorilor.

 Mai trebuie remarcat că știrile importante ale săptămânii  pot afecta semnificativ acuratețea prescripțiilor rezultate din analiza tehnică a evoluției prețurilor.

 

AVERTISMENT

Mai întâi:

Cele de mai sus sunt expresiile a ceea ce se cheamă sentiment de piaţă, intuiţii, care se dovedesc a fi corect de cele mai multe ori, dar pot da şi greş. Chiar şi atunci sunt utile, ca repere.

Apoi:

Estimările analitice care se strecoară prin sentimentele de piaţă ale autorului şi ale invitaţilor săi nu sunt nici prognoze nici recomandări pentru anumite decizii de luat la bursă. Responsabilitatea deciziilor este a celor ce le iau.

 
Te-ar mai putea interesa și
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) şi-a dat acordul pentru proiectul privind modernizarea şi eficientizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş, a anunţat Nicuşor......
Lasconi: I-am transmis lui Iohannis că mandatul lui s-a încheiat şi trebuie să-şi dea demisia
Lasconi: I-am transmis lui Iohannis că mandatul lui s-a încheiat şi trebuie să-şi dea demisia
Preşedinta USR, Elena Lasconi, a declarat că la consultările la Cotroceni i-a comunicat preşedintelui Klaus Iohannis ...
Klaus Iohannis nu a desemnat premierul. Negocierile continuă și astăzi. Președintele speră că după numirea președinților celor două camere se va putea face și guvernul
Klaus Iohannis nu a desemnat premierul. Negocierile continuă și astăzi. Președintele speră că după numirea președinților ...
Preşedintele Klaus Iohannis a făcut declarații după consultările pe care le-a avut la Palatul Cotroceni cu partidele ...
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
Valoarea alocaţiilor de stat pentru copii achitate în luna noiembrie 2024 a fost de 1,2 miliarde de lei, iar suma medie ...