SENTIMENTUL de dimineaţă: Optimism la punctul de topire, în lunga vară plictisită 2013

Optimismul analiştilor români se cam topeşte în arşiţa verii. „Este nevoie de confirmarea tendinţei de creştere“, scrie Dan Rusu, şeful analiştilor de la BT Securities, în raportul trimis în această dimineaţă pentru ECONOMICA.NET. Altfel: surprize, surprize la Atena şi la Cernavodă. Azi - mâine ar fi trebuit să înceapă oferta de la care se aştepta înviorarea pieţei. Dar mai stăm, mai vorbim... 
Adrian N. Ionescu - lun, 08 iul. 2013, 06:07
SENTIMENTUL de dimineaţă: Optimism la punctul de topire, în lunga vară plictisită 2013

Piaţa trece printr-un moment critic.

„Este nevoie de o revenire peste 25.000 de puncte (a indicelui BET Fi, „oracolul“ Bursei din Bucureşti, n.r.) pentru a invalida riscul unor noi scăderi şi pentru a confirma reluarea tendinţei ascendente“, scrie Dan Rusu, şeful analiştilor de la BT Securities, în raportul săptămânal trimis în această dimineaţă pentru ECONOMICA.NET.

Vom reveni asupra detaliilor în capitolul de Repere tehnice

Până atunci să descriem mediul: oficialii greci schimbă spre bine toanele jucătorilor la bursele europene, insensibile la demersurile sindicaliştilor de la Nuclearelectrica (CNE Cernavodă). Aceştia au „formulat o opozitie la înregistrarea, la Registrul Comerţului, a deciziei AGA privind majorarea de capital în vederea listării“.

Jucătorii de pe pieţele futures (ale contractelor la termen, prin care se pariază pe evoluţiile ulterioare ale burselor) văd deschideri pozitive pe bursele europene.

Ar urma să se recupereze pierderile de vineri, pentru că acum lumea se aşteaptă ca Grecia să încheie un nou acord cu creditorii săi. Şi acesta ar fi un mare motiv de bucurie.

Totodată pieţele aşteaptă de la Mario Draghi, preşedintele Băncii Centrale Europene, să dea indicii despre cam cât ar putea să păstreze ratele dobânzilor de refinanţare a băncilor la minimele istorice actuale.

Peste Bucureşti pluteşte întrebarea: câte sindicate importante din România fac ceva exclusiv sau măcar în primul rând graţie voinţei populare a membrilor lor?

Şi dacă sindicatul CNE Cernavodă exprimă o dorinţă secretă a altcuiva decât a sindicaliştilor, poate a celor care sunt îngrijoraţi că nu se înghesuie cine trebuie să facă reactoarele 3 şi 4, atunci poate că ar fi mai bine să mai aşteptăm oferta publică de vânzare a Nuclearelectrica, iar sinidicatul nu face decât bine pieţei – spun unii brokeri, hâtri.

Ne vom plictisi puţin, până când se lămuresc străinii cum stau lucrurile pe marile lor pieţe, dar totul este spre binele nostru.

Repere tehnice

BET Fi, indicele „oracol“ al Bursei, s-a îndepărat ceva mai mult, vineri, de buza prăpastiei, de dincolo de suportul de la 24.000 de puncte, cel mai apropiat prag de alarmă.

Mulţi cred că BET Fi anticipează evoluţia restului pieţei, pentru că, după ce şi-au atins ţintele cele mai atractive (SIF-urile şi FP, care fac portofoliul indicelui), investitorii îşi îndreaptă atenţia şi către altele de pe piaţă. (v. cap. „DIDACTICE al Sentimentului, pentru explicaţii).

BET-FI a testat săptămîna trecută suportul cheie de la 24.000 şi a reacţionat vizibil (favorabil, n.r.) – însă e nevoie de o revenire peste cota 25.000, pentru a invalida riscul alternativei scăderilor până la 22.800-22.500 şi a confirma reluarea tenbdinţei ascendente“, scrie Dan Rusu.

Cu toate acestea, analistul evită să-şi arate plictiseala şi spune că va fi mai bine, câtă vreme nu va fi mai rău, iar aceaqsta nu este o tautologie.

„Cu cât preţurile vor petrece mai mult timp la suport (24.000, n.r.), cu atât cresc şansele ca penetrarea rezistenţei de la 25.000 sa fie autentică şi să marcheze demararea unui val de aprecieri susţinute“, conchide şeful analiştilor de la BT Securities.

BET Fi pleacă azi de la un nivel de 24.386 de puncte, nivel plasat relativ confortabil deasupra suportului (pragul de alarmă), de la 24.000.

Mai multe auspicii (tehnice sau nu): în  SENTIMENTUL de luni: Una pe faţă, alta pe dos. În aşteptarea lui Ben.

Şi în Arhiva de mai jos.

Despre suporturi şi rezistenţe în capitolul „DIDACTICE al tuturor Sentimentelor.

Ce este mai important din articol, sentimentul, este descris, de obicei, înainte de ora 9.30, când începe sesiunea de predeschidere a Bursei de Valori Bucureşti. Atunci, sistemul electronic al acesteia stabileşte preţurile de deschidere prin prelucrarea ordinelor date deja de brokeri, înainte de deschiderea de la ora 10. Actualizările ulterioare ale articolului sunt numai eventuale completări de conjunctură, date de arhivă şi corectură.

 

Arhiva

 

Reluăm şi cele câteva fraze din „Sentimentele“ mai vechi, pentru că utilitatea lor analitică este încă valabilă.

Fie şi măcar pentru că, „la carte scrie“ că o rezistenţă la creştere, odată învinsă, devine un suport puternic pentru creştere. Şi vice – versa.

Până nu foarte demult spuneam că:

* „Odată învinsă rezistenţa de la 27.300, BET Fi ar mai avea de parcurs o serie de creşteri până la pragul de 29.500 de puncte“, scria Dan Rusu în primul raport din acest an.

Două luni mai târziu tendinţa a fost confirmată, iar apoi a fost în frâu de chestiunea cipriotă.

* Tendinţa principală (pe termen mediu) de creştere este în siguranţă atâta vreme cât piaţa se află deasupra „zonei suport“, care se întinde în jurul pragului de la 26.000, între 25.600 şi 26.200, potrivit altui raport săptămânal al lui Dan Rusu.

Zona de confort s-a deplasat mai sus, apoi a coborât până la 24.000.

* Reperul dat în raportul din 4 februarie suna aşa: „Cât timp (BET Fi , n.r.) evoluează peste zona de suport 25.800 – 26.200, tendinţa generală este de creştere“.

* În acest fel, tendinţa de creştere nefiind compromisă, „ulterior, odată învinsă rezistenţa de la 27.300, BET Fi ar mai avea de parcurs o serie de creşteri până la pragul de 29.500 de puncte“.

A mai devenit articol de arhivă şi „penetrarea decisivă“ peste 25.000 de puncte.

De „penetrarea“ respectivă  „aveam nevoie, pentru a miza pe un an 2013 pozitiv“, scria Dan Rusu, în ultimul Indexwatch din 2012.

Am ajuns deseori în acest an să ne punem speranţele că fosta rezistenţă de la 25.000 va funcţiona cu succes ca suport.

Cum luni de zile în urmă analistul spunea: „Suntem foarte interesaţi de nivelul de 25.000 de puncte. Considerăm că e pragul la care BET FI va testa tendinţa pozitivă nou conturată. Însă, odată învins acest prag (25.000), vom putea spune că piaţa românească a intrat în teritoriu pozitiv pentru multă vreme“, scria, într-un  raport  BT Securities, Dan Rusu.

Indicele este o mărime adimensională.

BET Fi este cel mai nervos şi mai analizat indice al Bursa de  Valori Bucureşti (BVB). Face media ponderată a variaţiilor acţiunilor societăţilor de investiţii financiare (SIF) şi ale Fondului Proprietatea (FP). (pentru alte definiţii şi explicaţii, v. cap. DIDACTICE).

Cândva, anul trecut, piaţa reuşise consolidarea suporturilor de la 23,600 de puncte  şi 22.700 de puncte. Faptul era susceptibil  „să relanseze BET-FI spre 25.800, potrivit unui raport mai vechi al lui Dan Rusu, şeful analiştilor de la BT Securities din Cluj Napoca.

Nu vrem să ne gândim la suporturi atât de vechi. ultima zi în care le-am comentat a fost 25 februarie, în:

SENTIMENTUL de dimineaţă: Mari pretenţii, preţuri blocate. Analiştii pregătesc alternative negative

 

 

 

„DIDACTICELE“

 Corecţiile de cotaţii pe pieţele bursiere survin de obicei atunci când investitorii devin mai dornici să încaseze profitul din creşterile anterioare decât să parieze pe creşteri ulterioare. Dar există şi corecţii pozitive la tendinţe negative.

 Societăţile de investiţii financiare (SIF-urile) şi Fondul Proprietatea (FP) sunt cele mai lichide (cele mai tranzacţionate, mai uşor de găsit şi mai uşor de vândut) acţiuni de la BVB şi, de aceea, indicele lor este considerat ca un fel de oracol şi pentru restul pieţei.

 

Indicii sunt nişte medii ponderate ale variaţiilor preţurilor acţiunilor care intră în „coşul“ (portofoliul) fiecăruia,raportate la un reper fixat la lansare (1000 în România).

FP şi SIF-urile sunt nişte mari fonduri de investiţii care au ele însele „expuneri“ (investiţii) în aproape toată economia românească, inclusiv în societăţi energetice la care nimeni, în afară de FP, nu are acces.

De aceea FP şi SIF-urile sunt cele mai căutate, mai ales de investitorii străini şi de aceea au un indice special dedicat, iar noi le urmărim în mod special evoluţia. Din toate aceste motive se şi spune că BET FI, indicele lor, are reputaţia de a anticipa comportamentul întregii burse.

SUPORTURILE sunt minime anterioare, relevante ca niveluri până la care preţurile pot scădea, într-o tendinţă curentă, minoră,  fără ca tendinţa principală de creştere să fie periclitată. Pot fi şi praguri la care o tendinţă minoră de scădere se opreşte.

REZISTENŢELE sunt maxime anterioare relevante ca niveluri  până la care preţurile pot creşte, într-o tendinţă  curentă, minoră, fără ca tendinţa principală descendentă să fie răsturnată. Ele mai pot fi şi praguri peste care tendinţa de creştere minoră nu mai poate trece.

 MEDIA MOBILĂ este o medie a cotațiilor pe un anumite număr de perioade (minute, ore, zile, săptămâni) și se compară cu evoluția cotațiilor curente pe aceleași perioade. În media mobilă, cotația cea mai nouă o înlocuiește pe cea mai veche. Dacă media mobilă este sub cotația curentă – este bine, dacă rămâne deasupra cotaţiei curente, care a scăzut – este rău.

 LICHIDITATEA (valoarea tranzacţiilor), este un  indicator al uşurinţei cu care poţi găsi acţiunile căutate sau le poţi vinde pe cele care le ai deja, la preţuri cât mai apropiate de cele dorite. 

Brokerii se uită la lichiditate ca să caute confirmare pentru tendinţele curente. Dacă aceasta este mică, scăderile sau creşterile de preţuri nu au o mare relevanţă. 

Dar dacă lichiditatea este mare (la BVB circa 15 milioane de euro, în această perioadă, dar cât mai mult peste) şi indici bursieri scad consistent, atunci înseamnă că avem de a face cu o corecţie semnificativă.

VOLATILITATEA, adică variaţiile mari de preţuri, este semn de confuzie pe piaţa, dar convine speculatorilor.

 Mai trebuie remarcat că știrile importante ale săptămânii  pot afecta semnificativ acuratețea prescripțiilor rezultate din analiza tehnică a evoluției prețurilor.

 

AVERTISMENT

Mai întâi:

Cele de mai sus sunt expresiile a ceea ce se cheamă sentiment de piaţă, intuiţii, care se dovedesc a fi corect de cele mai multe ori, dar pot da şi greş. Chiar şi atunci sunt utile, ca repere.

Apoi:

Estimările analitice care se strecoară prin sentimentele de piaţă ale autorului şi ale invitaţilor săi nu sunt nici prognoze nici recomandări pentru anumite decizii de luat la bursă.

Responsabilitatea deciziilor de investiţii, ca şi de căsătorie sau de mers la război (cum zice proverbul), este exclusiv a celor care le iau.

 

Te-ar mai putea interesa și
SLN nu e de acord cu concedierea a 295 de angajați ai Șantierului Naval Mangalia
SLN nu e de acord cu concedierea a 295 de angajați ai Șantierului Naval Mangalia
Sindicatul Liber Navalistul (SLN) îşi exprimă ferm dezacordul faţă de decizia administratorilor Damen Shipyards Mangalia SA de a disponibiliza 295 de angajaţi şi acuză lipsa de transparenţă......
Hotelurile din Poiana Brașov mizează pe ocupare de 100% de Revelion
Hotelurile din Poiana Brașov mizează pe ocupare de 100% de Revelion
Hotelurile şi pensiunile din Poiana Braşov sunt ocupate aproape în întregime pe perioada vacanţei de iarnă, hotelierii ...
Studiul de fezabilitate pentru un cablu submarin care va lega UE de Azerbaidjan va fi gata în două luni, iar destinația inițială e România
Studiul de fezabilitate pentru un cablu submarin care va lega UE de Azerbaidjan va fi gata în două luni, iar destinația ...
Studiul de fezabilitate pentru proiectul cablului submarin prin Marea Neagră va fi gata în următoarele două luni, a declarat ...
Forumul APPR e îngrijorat de implicațiile viitorului acord UE-Mercosur
Forumul APPR e îngrijorat de implicațiile viitorului acord UE-Mercosur
Forumul Agricultorilor şi Procesatorilor Profesionişti din România (Forumul APPR) îşi exprimă îngrijorarea cu privire ...