SENTIMENTUL de DIMINEAŢĂ: Piaţa aşteaptă mai multe veşti bune americane, dar mai ales europene
Eram pregătiţi să „avem o săptămână de evoluţii laterale, cu stagnare în jurul cotaţiilor actuale, până când vor apărea noi indicii despre politicile monetare ale marilor puteri financiare“, după această mărturisire, făcută marţi pentru ECONOMICA.NET, de Adrian Ormenişan, şeful tranzacţiilor de la firma clujeană SSIF Broker.
Brokerul clujean aştepta inclusiv datele despre economia americană, care aveau să învioreze aseară bursele de peste Ocean şi azi noapte pe cele asiatice.
„Datele despre piaţa forţei de muncă americană au fost un pic mai bune decât aşteptările. Stimulentele (monetare, lichidităţile promise de Federal Reserve, banca centrală a SUA, n.r.) au rostul lor“, a declarat pentru Bloomberg, şeful unei sucursale australiene a divizie a UBS care se ocupă cu „managementul bogăţiei.
Marile pieţe sunt în aşteptarea confirmării măsurilor de reducere a cheltuielilor bugetare americane, combinate cucreşterea anumitor taxe, potrivit Reuters.
Mai aproape de noi, Banca Centrală Europeană îşi va face cunoscute deciziile de politică monetară, iar banii daţi guvernului spaniol ar trebui să mai calmeze din griji.
Repere tehnice
Stagnarea actuală ar trebui să anticipeze creşterea aşteptată în lunile până la sfârşitul anului, despre ale cărei şanse vorbeşte raportul săptămânal al şefului analiştilor de la BT Securities, Dan Rusu.
Pe baza raportului BT Securities ECONOMICA.NET a măsurat anume Ce şanse au leul, euro, aurul şi bursele în săptămâna accizelor.
Cel mai nervos şi mai analizat indice al Bursa de Valori Bucureşti (BVB) s-a menţinut, ieri, deasupra suportului pentru creştere de deasupra pragului de 23.000 de puncte, în ciuda scăderii de 0,35%. (pentru definiţii şi explicaţii, v. cap. DIDACTICE)
Se confirmă analiza BT Securities:
„Nu numai că targeturile noastre pentru BET-FI (enunţate încă de la începutul lui august) au fost confirmate, dar piaţa a şi întâmpinat rezistenţe tari aici (la 24.000 – 24.300 de puncte, n.r.). S-a înregistrat, aşa cum avertizam, cea mai importantă corecţie din ultimele luni“, scria încă de vineri, Dan Rusu. în raportul său.
Cât priveşte evoluţia pe final de an, să „rămânem optimişti“, împreună cu analistul clujean: „suporturile de la 23.300 – 22.700 de puncte ar putea relansa BET-FI spre 25.800“.
Mai multe detalii în:
Ce şanse au leul, euro, aurul şi bursele în săptămâna accizelor
Articolul a fost scris înainte de ora 9.30, când începe sesiunea de predeschidere a Bursei de Valori Bucureşti. Atunci, sistemul electronic al acesteia stabileşte preţurile de deschidere prin prelucrarea ordinelor date deja de brokeri, înainte de deschiderea de la ora 10. Actualizările ulterioare ale articolului sunt numai eventuale completări cu date de arhivă şi corecţii)
„DIDACTICELE“
Corecţiile de cotaţii pe pieţele bursiere survin de obicei atunci când investitorii devin mai dornici să încaseze profitul din creşterile anterioare decât să parieze pe creşteri ulterioare. Dar există şi corecţii pozitive la tendinţe negative.
Societăţile de investiţii financiare (SIF-urile) şi Fondul Proprietatea (FP) sunt cele mai lichide (cele mai tranzacţionate, mai uşor de găsit şi mai uşor de vândut) acţiuni de la BVB şi, de aceea, indicele lor este considerat ca un fel de oracol şi pentru restul pieţei.
Indicii sunt nişte medii ponderate ale variaţiilor preţurilor acţiunilor care intră în „coşul“ (portofoliul) fiecăruia,raportate la un reper fixat la lansare (1000 în România).
FP şi SIF-urile sunt nişte mari fonduri de investiţii care au ele însele „expuneri“ (investiţii) în aproape toată economia românească, inclusiv în societăţi energetice la care nimeni, în afară de FP, nu are acces.
De aceea FP şi SIF-urile sunt cele mai căutate, mai ales de investitorii străini şi de aceea au un indice special dedicat, iar noi le urmărim în mod special evoluţia. Din toate aceste motive se şi spune că BET FI, indicele lor, are reputaţia de a anticipa comportamentul întregii burse.
SUPORTURILE sunt minime anterioare, relevante ca niveluri până la care preţurile pot scădea, într-o tendinţă curentă, minoră, fără ca tendinţa principală de creştere să fie periclitată. Pot fi şi praguri la care o tendinţă minoră de scădere se opreşte.
REZISTENŢELE sunt maxime anterioare relevante ca niveluri până la care preţurile pot creşte, într-o tendinţă curentă, minoră, fără ca tendinţa principală descendentă să fie răsturnată. Ele mai pot fi şi praguri peste care tendinţa de creştere minoră nu mai poate trece.
MEDIA MOBILĂ este o medie a cotațiilor pe un anumite număr de perioade (minute, ore, zile, săptămâni) și se compară cu evoluția cotațiilor curente pe aceleași perioade. În media mobilă, cotația cea mai nouă o înlocuiește pe cea mai veche. Dacă media mobilă este sub cotația curentă – este bine, dacă rămâne deasupra cotaţiei curente, care a scăzut – este rău.
LICHIDITATEA (valoarea tranzacţiilor), este un indicator al uşurinţei cu care poţi găsi acţiunile căutate sau le poţi vinde pe cele care le ai deja, la preţuri cât mai apropiate de cele dorite.
Brokerii se uită la lichiditate ca să caute confirmare pentru tendinţele curente. Dacă aceasta este mică, scăderile sau creşterile de preţuri nu au o mare relevanţă.
Dar dacă lichiditatea este mare (la BVB circa 12 milioane de euro, în această perioadă, dar cât mai mult peste) şi indici bursieri scad consistent, atunci înseamnă că avem de a face cu o corecţie semnificativă.
VOLATILITATEA, adică variaţiile mari de preţuri, este semn de confuzie pe piaţa, dar convine speculatorilor.
Mai trebuie remarcat că știrile importante ale săptămânii pot afecta semnificativ acuratețea prescripțiilor rezultate din analiza tehnică a evoluției prețurilor.
AVERTISMENT
Estimările de mai sus nu sunt nici prognoze nici recomandări pentru anumite decizii de luat la bursă. Responsabilitatea deciziilor este a celor ce le iau.