SENTIMENTUL de dimineaţă: Pieţele se lasă încântate de noile promisiuni. Profită doar speculatorii

07 06. 2012
bucurie_la_bursa_17670700

O eventuală ieşire a Greciei din zona Euro, în urma alegerilor din 17 Iunie, mai poate provoca o tulburare pe pieţe despre care nu se poate spune cât de mare va fi.

Şi oricât de rezistente vor fi măsurile de apărare oficiale, marii speculatori nu vor ezita să le pună la încercare prin vânzări agresive. Poate chiar mai înainte de alegerile din Grecia.

Dar, după creşteri ca acelea de ieri, de peste 2% de la bursele europene şi americane şi de peste 1% din Asia, investitorii tind să conserve gustul dulce al optimismului, dacă nu apar veşti care să dezvăluie fragilitatea acestuia.

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) ar putea imita inerţia valului de optimism declanşat ieri de semnalele pozitive date de marile bănci centrale ale lumii.

Amatorii de risc pot declanşa un raliu de creştere bursieră , din care doar marii speculatori vor profita.

Jucătorii simt că liderii lumii vor lăsa băncile centrale să tipărească bani, vor lua măsuri pentru salvarea euro şi vor pregăti şi multe alte minuni, cum este uniunea fiscală şi politică a Europei.

Banca Centrală Europeană a păstrat dobânda mică şi asta a contat foarte mult, aşa cum anticipase, ieri, ECONOMICA.NET.

Federal Reserve a reluat programul de injecţie de lichidităţi prin prelungirea scadenţelor titlurilor de stat americane.

Liderii europeni caută soluţii pentru insolvabilitatea Spaniei.

Totuşi, puţine lucruri concrete alimentează optimismul, dar jucătorii la bursă aveau nevoie de el.  

Raliul începe oridecâte ori băncile centrale promit că vor injecta lichiditate în pieţe. Este exact ce se întâmplă deocamdată“, a spus un şef al strategiilor de private banking din Singapore, citat de Bloomberg.

La Bucureşti ecoul promisiunilor a păstrat indicii bursieri deasupra suporturilor tehnice ale preţurilor locale.

 

Repere tehnice

Piaţa de la Bucureşti rezistă deasupra suporturilor tehnice invocate în această  rubrică a ECONOMICA.NET, încă de la începutul anului.

Creşterea destul de consistentă de ieri (+1,12 %) a BET Fi, indicele SIF-urilor şi al Fondului Proprietatea, doar a confirmat, de fapt, suporturile de la 18.000 – 19.000 de puncte, încă destul de  fragile (, v. explicaţii la „DIDACTICE“).

Acum BET Fi este la peste 500 de puncte deasupra pragului de la 19.000.

Analiştii se uită mai ales la indicele BET Fi, care  face media ponderată a variaţiilor acţiunilor societăţilor de investiţii financiare (SIF) şi ale Fondului Proprietatea (FP) şi este cel mai analizat de la BVB, pentru că acţiunile sale sunt cele mai căutate de investitorii străini.

Din această cauză, indicele BET FI mai are şi reputaţia că anticipează comportamentul restului acţiunilor la Bursa de Valori Bucureşti (BVB).

Nu sunt speranţe serioase de reluare a creşterilor până când nu va fi reconfirmat fostul suport de la 21.000 de puncte al indicelui BET FI, considerat cel mai nervos al Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Nu trebuie să uităm condiţiile tehnice ale răsturnării tendinţei pozitive de la începutul anului, stabilite de Dan Rusu, şeful analiştilor de la BT Securities, în rapoartele sale săptămânale, şi folosite în SENTIMENTUL de dimineaţă de până luna trecută. 

El vorbea de o eventuală cădere până spre 16.000 de puncte şi şi mai jos.

 

Arhivă

Pragul de siguranţă de la 21.000 de puncte, al indicelui BET Fi, a devenit istorie. De el mai  „atârnă perspectiva pentru restul anului“, aşa cum spunea, până nu foarte demult, analistul de la BT Securities. Acum acest prag este unul de rezistenţă  la creştere, care va trebui  învins, dacă o eventuală revenire a pieţei va aduce indicele BET Fi până acolo.

Mai multe detalii tehnice în articolele din seria  Ce şanse mai au leul, aurul şi acţiunile la bursă. Ultimul a fost cel scris  „sub ameninţarea greacă“.

Şi ceilalţi indici importanţi ai BVB sunt într-o situaţie similară, indicând răsturnarea tendinţei pozitive pe termen mediu, confirmate la începutul anului.

De asemeni, calendarul celor mai importante date statistice şi evenimente ale lumii pot fi consultate pe ECONOMICA.NET.

 

Articolul a fost scris înainte de ora 9.30, când începe sesiunea de predeschidere a Bursei de Valori Bucureşti. Atunci, sistemul electronic al acesteia stabileşte preţurile de deschidere prin prelucrarea ordinelor date de brokeri, înainte de deschiderea de la ora 10. Actualizările ulterioare sunt numai completări cu date de arhivă şi corecţii)


„DIDACTICELE“

Corecţiile de cotaţii pe pieţele bursiere survin de obicei atunci când investitorii devin mai dornici să încaseze profitul din creşterile anterioare decât să parieze pe creşteri ulterioare. Dar există şi corecţii pozitive la tendinţe negative.

Societăţile de investiţii financiare (SIF-urile) şi Fondul Proprietatea (FP) sunt cele mai lichide (cele mai tranzacţionate, mai uşor de găsit şi mai uşor de vândut) acţiuni de la BVB şi, de aceea, indicele lor este considerat ca un fel de oracol şi pentru restul pieţei.

Indicii sunt nişte medii ponderate ale variaţiilor preţurilor acţiunilor care intră în „coşul“ (portofoliul) fiecăruia,raportate la un reper fixat la lansare (1000 în România).

FP şi SIF-urile sunt nişte mari fonduri de investiţii care au ele însele „expuneri“ (investiţii) în aproape toată economia românească, inclusiv în societăţi energetice la care nimeni, în afară de FP, nu are acces.

De aceea FP şi SIF-urile sunt cele mai căutate, mai ales de investitorii străini şi de aceea au un indice special dedicat, iar noi le urmărim în mod special evoluţia. Din toate aceste motive se şi spune că BET FI, indicele lor, are reputaţia de a anticipa comportamentul întregii burse.

SUPORTURILE sunt minime anterioare, relevante ca niveluri până la care preţurile pot scădea, într-o tendinţă curentă, minoră,  fără ca tendinţa principală de creştere să fie periclitată. Pot fi şi praguri la care o tendinţă minoră de scădere se opreşte.

REZISTENŢELE sunt maxime anterioare relevante ca niveluri  până la care preţurile pot creşte, într-o tendinţă  curentă, minoră, fără ca tendinţa principală descendentă să fie răsturnată. Ele mai pot fi şi praguri peste care tendinţa de creştere minoră nu mai poate trece.

MEDIA MOBILĂ este o medie a cotațiilor pe un anumite număr de perioade (minute, ore, zile, săptămâni) și se compară cu evoluția cotațiilor curente pe aceleași perioade. În media mobilă, cotația cea mai nouă o înlocuiește pe cea mai veche. Dacă media mobilă este sub cotația curentă – este bine, dacă rămâne deasupra cotaţiei curente, care a scăzut – este rău.

LICHIDITATEA (valoarea tranzacţiilor), este un  indicator al uşurinţei cu care poţi găsi acţiunile căutate sau le poţi vinde pe cele care le ai deja, la preţuri cât mai apropiate de cele dorite. 

Brokerii se uită la lichiditate ca să caute confirmare pentru tendinţele curente. Dacă aceasta este mică, scăderile sau creşterile de preţuri nu au o mare relevanţă. 

Dar dacă lichiditatea este mare (la BVB circa 12 milioane de euro, în această perioadă, dar cât mai mult peste) şi indici bursieri scad consistent, atunci înseamnă că avem de a face cu o corecţie semnificativă.

VOLATILITATEA, adică variaţiile mari de preţuri, este semn de confuzie pe piaţa, dar convine speculatorilor.

Mai trebuie remarcat că știrile importante ale săptămânii  pot afecta semnificativ acuratețea prescripțiilor rezultate din analiza tehnică a evoluției prețurilor.

AVERTISMENT

Estimările de mai sus nu sunt nici prognoze nici recomandări pentru anumite decizii de luat la bursă. Responsabilitatea deciziilor este a celor ce le iau.