SENTIMENTUL de dimineaţă: Somnolenţă cu coşmaruri spaniole. Bursele încep pregătirile de Paşte

04 04. 2012
bursa_in_cadere_91739900

La nivelul Zonei Euro, rata şomajului este de 10,8%, adică peste 17 milioane de şomeri şi mult mai multe vieţi afectate.

„Am putea vedea ceva de tipul tranzacţiilor fără tendinţă, sau chiar ceva închideri de poziţii înainte ca pieţele să se îndrepte spre Sărbătorile de Paşte. Să nu uităm că scenariul pentru economia mondială, în special în Europa, este încă departe de a fi strălucitor”, a declarat Alessandro Fezzi, un analist senior de piaţă la LGT Capital Management AG în Pfaeffikon, Elveţia, pentru Bloomberg.

Totuşi, „sentimentul rămâne destul de robust, chiar dacă investitorii au devenit uşor mai precauţi”, a adăugat analistul.

Vederile elveţianului corespund perfect cu cele ale brokerilor noştri, consultaţi de ECONOMICA.NET. Ei, deşi nu au avut parte de amploarea creşterilor occidentale, resimt deja dezinteresul investitorilor locali. Aceştia preferă să nu mai pluseze la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) , dar tendinţa majoră, pe termen anual este încă una ascendentă şi la noi.

Lichiditatea mare de luni (o valorare a tranzacţiilor a fost de aproape 10 milioane de euro) urmată de seceta de ieri (3,4 milioane), arată tocmai faptul că investitorii au vândut ca să nu mai aibă griji în următoarele săptămâni.

Indicii au încheiat ziua cu scăderi, dar fără să pună în pericol suporturile de ultimă instanță, care certifică tendinâele de creștere.

Repere tehnice

… rămân neschimbate.

Cel mai nervos indice al Bursei de Valori Bucureşti (BVB), BET Fi,  se menţine imediat sub rezistenţa de la 25.000 de puncte (v. capitolul DIDACTICE pentru explicaţii).

Acest prag este critic pentru reluarea creşterii. Cu două săptămâni în urmă obţinuse funcţia de suport pentru creştere, dar indicele a întârziat suficient de mult sub el, ca să redevină rezistenţă împotriva creşterii, potrivit indicatorilor din manualele de analiză tehnică.

BET Fi  face media ponderată a variaţiilor acţiunilor societăţilor de investiţii financiare (SIF) şi ale Fondului Proprietatea (FP) şi este cel mai analizat de la BVB, pentru că acţiunile sale sunt cele mai căutate de investitorii străini.

Indicele BET FI mai are şi reputaţia că anticipează comportamentul restului acţiunilor la Bursa de Valori Bucureşti (BVB).

Cândva, după ce indicele se va stabiliza peste pragul de 25.000 de puncte, ne vom putea gândi că BET Fi ar putea relua creşterea spre 27.000 de puncte, aşa cum prevedea, acum două săptămâni, în raportul său, Dan Rusu, liderul echipei de analişti ai casei de brokeraj clujene BT Securities.

O eventuală testare a pragului de la 25.000 ar putea avea loc astăzi, dar vom avea nevoie ca indicele să reziste mai mult de o săptămână deasupra, ca să credem că vom ieşi ieşi curând din stagnare.

Totuși, pe termen lung, „dincolo de actualele corecţii, ne menţinem perspectiva pozitivă, anticipând un nou val de creştere care să propulseze piaţa până la 29.000-31.000 de puncte“, spunea, nu demult, analistul de la BT Securities.

Mai multe repere tehnice despre toate pieţele pot fi consultate în Ce şanse de creştere au euro, aurul şi bursele în săptămâna promisiunilor Americii.

Toate motivele de schimbare pe care piețele lumii, de acțiuni, valutare sau ale aurului, le-ar putea avea în această săptămână sunt sintetizate în articolul Stenograma comisiei de politică monetară a FED şi celelalte ştiri care vor mișca piețele lumii

 

Articolul a fost scris înainte de ora 9.30, când începe sesiunea de predeschidere a Bursei de Valori Bucureşti. Atunci, sistemul electronic al acesteia stabileşte preţurile de deschidere prin prelucrarea ordinelor date de brokeri, înainte de deschiderea de la ora 10. Actualizările ulterioare sunt numai completări cu date de arhivă şi corecţii)


„DIDACTICELE“

Corecţiile de cotaţii pe pieţele bursiere survin de obicei atunci când investitorii devin mai dornici să încaseze profitul din creşterile anterioare decât să parieze pe creşteri ulterioare. Dar există şi corecţii pozitive la tendinţe negative.

Societăţile de investiţii financiare (SIF-urile) şi Fondul Proprietatea (FP) sunt cele mai lichide (cele mai tranzacţionate, mai uşor de găsit şi mai uşor de vândut) acţiuni de la BVB şi, de aceea, indicele lor este considerat ca un fel de oracol şi pentru restul pieţei.

Indicii sunt nişte medii ponderate ale variaţiilor preţurilor acţiunilor care intră în „coşul“ (portofoliul) fiecăruia,raportate la un reper fixat la lansare (1000 în România).

FP şi SIF-urile sunt nişte mari fonduri de investiţii care au ele însele „expuneri“ (investiţii) în aproape toată economia românească, inclusiv în societăţi energetice la care nimeni, în afară de FP, nu are acces.

De aceea FP şi SIF-urile sunt cele mai căutate, mai ales de investitorii străini şi de aceea au un indice special dedicat, iar noi le urmărim în mod special evoluţia. Din toate aceste motive se şi spune că BET FI, indicele lor, are reputaţia de a anticipa comportamentul întregii burse.

SUPORTURILE sunt minime anterioare, relevante ca niveluri până la care preţurile pot scădea, într-o tendinţă curentă, minoră,  fără ca tendinţa principală de creştere să fie periclitată. Pot fi şi praguri la care o tendinţă minoră de scădere se opreşte.

REZISTENŢELE sunt maxime anterioare relevante ca niveluri  până la care preţurile pot creşte, într-o tendinţă  curentă, minoră, fără ca tendinţa principală descendentă să fie răsturnată. Ele mai pot fi şi praguri peste care tendinţa de creştere minoră nu mai poate trece.

MEDIA MOBILĂ este o medie a cotațiilor pe un anumite număr de perioade (minute, ore, zile, săptămâni) și se compară cu evoluția cotațiilor curente pe aceleași perioade. În media mobilă, cotația cea mai nouă o înlocuiește pe cea mai veche. Dacă media mobilă este sub cotația curentă – este bine, dacă rămâne deasupra cotaţiei curente, care a scăzut – este rău.

LICHIDITATEA (valoarea tranzacţiilor), este un  indicator al uşurinţei cu care poţi găsi acţiunile căutate sau le poţi vinde pe cele care le ai deja, la preţuri cât mai apropiate de cele dorite. 

Brokerii se uită la lichiditate ca să caute confirmare pentru tendinţele curente. Dacă aceasta este mică, scăderile sau creşterile de preţuri nu au o mare relevanţă. 

Dar dacă lichiditatea este mare (la BVB circa 12 milioane de euro, în această perioadă, dar cât mai mult peste) şi indici bursieri scad consistent, atunci înseamnă că avem de a face cu o corecţie semnificativă.

VOLATILITATEA, adică variaţiile mari de preţuri, este semn de confuzie pe piaţa, dar convine speculatorilor.

Mai trebuie remarcat că știrile importante ale săptămânii  pot afecta semnificativ acuratețea prescripțiilor rezultate din analiza tehnică a evoluției prețurilor.

AVERTISMENT

Estimările de mai sus nu sunt nici prognoze nici recomandări pentru anumite decizii de luat la bursă. Responsabilitatea deciziilor este a celor ce le iau.