SENTIMENTUL de dimineaţă: Speranţe cu descoperit de cont, după G20 promiţător

Pieţele, inclusiv Bursa de Valori Bucureşti, ar  putea reveni la sentimente ceva mai optimiste, după ce liderii celor mai dezvoltate 20 de ţări ale lumii (G20) s-au arătat foarte decişi să găsească soluţii mai puternice la criza datoriilor europene. Încurajările sunt, însă, ca un descoperit de cont, faţă de nerăbdarea jucătorilor de pe piaţă.
Adrian N. Ionescu - mie, 20 iun. 2012, 06:21
SENTIMENTUL de dimineaţă: Speranţe cu descoperit de cont, după G20 promiţător

Nici nu este de mirare că jucătorii sunt nerăbdători, după doi ani de criză pe marginea prăpastiei.

Pariurile futures încep, totuşi, ziua relativ optimiste (pe piaţa contractelor la termen care mizează pe prognozele privind indicii marilor burse ), anunţând creşteri de peste 1% cu o oră înaintea deschiderii burselor.

Teoretic, Bursa de Valori Bucureşti (BVB) ar trebui să fie răvăşită de incompetenţa guvernamentală, care a scăpat de sub control scandalul legat de insolvenţa Hidroelectrica.

Juncătorii români de la BVB sunt, însă, obişnuiţi cu scandalurile dâmboviţene, iar puţinii străini care au mai rămas sunt puşi în temă de asemeni.

De aceea reperele tehnice ale cotaţiilor rămân aceleaşi din analiza Ce șanse au euro, aurul și acțiunile la burse în săptămâna celei de-a doua șanse.

 

Repere tehnice

Indicele BET Fi, al Societăților de Investiții Financiare (SIF) şi al Fondului Proprietatea a revenit, ieri, sub pragul de rezistență de la 20.500 de puncte, considerat o rezistenţă critică de către Dan Rusu, șeful analiștilor de la firma de brokeraj BT Securities, în raportul său săptămânal.

„Prețurile amenință rezistența sau nivelul de confirmare pozitivă (de creștere, n.r.) de la 20.500 de puncte. Totul depinde de 20,500: dacă nivelul cedează (la tendința de creștere curentă, n.r.), avem undă verde spre 22.000“, care ar fi următoarea rezistență, potrivit analistului de la BT Securities.

De fapt, auspiciile tehnice au rămas neschimbate şi față de raportul anterior al BT Securities, pe baza căruia ECONOMICA.NET își publicase propria analiză despre Ce şanse au leul aurul şi acţiunile la bursă în săptămâna alegerilor greceşti.

Analiştii se uită mai ales la indicele BET Fi, care  face media ponderată a variaţiilor acţiunilor societăţilor de investiţii financiare (SIF) şi ale Fondului Proprietatea (FP) şi este cel mai analizat de la BVB, pentru că acţiunile sale sunt cele mai căutate de investitorii străini.

Din această cauză, indicele BET FI mai are şi reputaţia că anticipează comportamentul restului acţiunilor la Bursa de Valori Bucureşti (BVB).

 

Arhivă

Dan Rusu de la BT Securities spune de fapt că despre o creştere serioasă nu poate fi vorba decât dacă aceasta nu va reconfirma şi fostul suport de la 22.000 de puncte, al indicelui BET FI, considerat cel mai nervos al Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Sau măcar peste suportul de la 21.000 de puncte, care și-a cam pierdut, totuşi, din relevanță. 

Pragul de siguranţă de la 21.000 de puncte, al indicelui BET Fi, pare să fi devenit istorie. De el mai  „atârnă perspectiva pentru restul anului“, spunea, până nu foarte demult, analistul de la BT Securities. Acum acest prag este unul de rezistenţă  la creştere, care va trebui  învins, dacă o eventuală revenire a pieţei va aduce indicele BET Fi până acolo.

Nu trebuie să uităm condiţiile tehnice ale răsturnării tendinţei pozitive de la începutul anului, stabilite de rapoartele săptămânale nu mai recente de martie, folosite în SENTIMENTUL de dimineaţă.

Atunci eventualele căderi până spre 16.000 de puncte erau foarte improbabile, dar nu imposibile.

Nici acum nu sunt imposibile.

Mai multe detalii tehnice vechi se găsesc tot în articolele din seria  Ce şanse mai au leul, aurul şi acţiunile la bursă. Unul dintre ele a fost scris tot   „sub ameninţarea greacă“.

Şi ceilalţi indici importanţi ai BVB sunt într-o situaţie similară, indicând răsturnarea tendinţei pozitive pe termen mediu, confirmate la începutul anului.

De asemeni, calendarul celor mai importante date statistice şi evenimente ale lumii pot fi consultate pe ECONOMICA.NET.

 

Articolul a fost scris înainte de ora 9.30, când începe sesiunea de predeschidere a Bursei de Valori Bucureşti. Atunci, sistemul electronic al acesteia stabileşte preţurile de deschidere prin prelucrarea ordinelor date de brokeri, înainte de deschiderea de la ora 10. Actualizările ulterioare sunt numai completări cu date de arhivă şi corecţii)


„DIDACTICELE“

Corecţiile de cotaţii pe pieţele bursiere survin de obicei atunci când investitorii devin mai dornici să încaseze profitul din creşterile anterioare decât să parieze pe creşteri ulterioare. Dar există şi corecţii pozitive la tendinţe negative.

Societăţile de investiţii financiare (SIF-urile) şi Fondul Proprietatea (FP) sunt cele mai lichide (cele mai tranzacţionate, mai uşor de găsit şi mai uşor de vândut) acţiuni de la BVB şi, de aceea, indicele lor este considerat ca un fel de oracol şi pentru restul pieţei.

Indicii sunt nişte medii ponderate ale variaţiilor preţurilor acţiunilor care intră în „coşul“ (portofoliul) fiecăruia,raportate la un reper fixat la lansare (1000 în România).

FP şi SIF-urile sunt nişte mari fonduri de investiţii care au ele însele „expuneri“ (investiţii) în aproape toată economia românească, inclusiv în societăţi energetice la care nimeni, în afară de FP, nu are acces.

De aceea FP şi SIF-urile sunt cele mai căutate, mai ales de investitorii străini şi de aceea au un indice special dedicat, iar noi le urmărim în mod special evoluţia. Din toate aceste motive se şi spune că BET FI, indicele lor, are reputaţia de a anticipa comportamentul întregii burse.

SUPORTURILE sunt minime anterioare, relevante ca niveluri până la care preţurile pot scădea, într-o tendinţă curentă, minoră,  fără ca tendinţa principală de creştere să fie periclitată. Pot fi şi praguri la care o tendinţă minoră de scădere se opreşte.

REZISTENŢELE sunt maxime anterioare relevante ca niveluri  până la care preţurile pot creşte, într-o tendinţă  curentă, minoră, fără ca tendinţa principală descendentă să fie răsturnată. Ele mai pot fi şi praguri peste care tendinţa de creştere minoră nu mai poate trece.

MEDIA MOBILĂ este o medie a cotațiilor pe un anumite număr de perioade (minute, ore, zile, săptămâni) și se compară cu evoluția cotațiilor curente pe aceleași perioade. În media mobilă, cotația cea mai nouă o înlocuiește pe cea mai veche. Dacă media mobilă este sub cotația curentă – este bine, dacă rămâne deasupra cotaţiei curente, care a scăzut – este rău.

LICHIDITATEA (valoarea tranzacţiilor), este un  indicator al uşurinţei cu care poţi găsi acţiunile căutate sau le poţi vinde pe cele care le ai deja, la preţuri cât mai apropiate de cele dorite. 

Brokerii se uită la lichiditate ca să caute confirmare pentru tendinţele curente. Dacă aceasta este mică, scăderile sau creşterile de preţuri nu au o mare relevanţă. 

Dar dacă lichiditatea este mare (la BVB circa 12 milioane de euro, în această perioadă, dar cât mai mult peste) şi indici bursieri scad consistent, atunci înseamnă că avem de a face cu o corecţie semnificativă.

VOLATILITATEA, adică variaţiile mari de preţuri, este semn de confuzie pe piaţa, dar convine speculatorilor.

Mai trebuie remarcat că știrile importante ale săptămânii  pot afecta semnificativ acuratețea prescripțiilor rezultate din analiza tehnică a evoluției prețurilor.

AVERTISMENT

Estimările de mai sus nu sunt nici prognoze nici recomandări pentru anumite decizii de luat la bursă. Responsabilitatea deciziilor este a celor ce le iau.

Te-ar mai putea interesa și
Prețul terenurilor arabile a ajuns la o medie de peste 8.400 de euro anul trecut. S-au scumpit cu 4,8%
Prețul terenurilor arabile a ajuns la o medie de peste 8.400 de euro anul trecut. S-au scumpit cu 4,8%
Prețul mediu al unui hectar de teren arabil a ajuns anul trecut la 41.624 lei ( 8.414 euro) în România, fiind cu 4,8% mai scump decât anul anterior. Sunt zone unde terenul s-a scumpit însă și......
Poziția pe Bursa din Frankfurt a Volkswagen pierde teren, valoarea acțiunilor a scăzut cu 2,39%
Poziția pe Bursa din Frankfurt a Volkswagen pierde teren, valoarea acțiunilor a scăzut cu 2,39%
Acțiunile Volkswagen au scăzut luni cu 3% la începutul tranzacțiilor, analiştii citand incertitudinea cu privire la ...
Elon Musk, numit de Trump în reformarea administrației publice, are în vizor Rezerva Federală americană (FED)
Elon Musk, numit de Trump în reformarea administrației publice, are în vizor Rezerva Federală americană (FED)
Omul de afaceri Elon Musk, cea mai bogată persoană din lume şi persoana desemnată de viitorul preşedinte al SUA, Donald ...
Șeful NATO, olandezul Mark Rutte în dezacord cu criticile lui Zelenski la adresa încă – cancelarului german Olaf Scholz
Șeful NATO, olandezul Mark Rutte în dezacord cu criticile lui Zelenski la adresa încă – cancelarului german Olaf ...
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski trebuie să înceteze criticile sale nedrepte la adresa cancelarului german Olaf ...