SENTIMENTUL de dimineaţă: Sperietura a trecut, bursele au rămas cu marile griji

Pieţele s-au lăsat cât de cât „înduioşate“ de braţele deschise  cu care Angela Merkel a spus că este gata să-l întâmpine pe preşedintele ales al Franţei. Investitorii au înţeles că urmează negocierile şi au mai recuperat din scăderile  cu care penalizaseră planurile câştigătorului Hollande al Franţei îmnpotriva austerităţii. Merkel şi Sarkozy le trebuise un an ca să convingă pieţele financiare că sunt în stare să ţină sub control  datoriile guvernenelor Eruoland. Cât va lua noului cuplu european?
Adrian N. Ionescu - mar, 08 mai 2012, 06:27
SENTIMENTUL de dimineaţă: Sperietura a trecut, bursele au rămas cu marile griji

Grijile rămân mari pe pieţe şi doar rezultatele bune ale companiilor vor mai îmblânzi tentaţia de a „vinde în mai“, de a plasa banii în raiurile financiare ale aurului sau ale obligaţiu şi de a pleca ]n vacanţă.

Celebrul refren „sell in may and go away“, are acum o acoperire politică şi macroeconomică serioasă.

„A fost evident de săptămâna trecută că Hollande va învinge, ceea ce avem nevoie este să vedem cum va lucra cu Merkel şi ce va însemna asta pentru zona euro,” a spus Alexandru Kraemer, un „strateg“ (chiar asta e funcţia lui) de la Commerzbank AG, pentru Bloomberg.

Problema va fi modul în care noile iniţiative de stimulare a creşterii economice promise de siocialistul Hollande vor fi puse în aplicare. „Vor urma cheltuieli guvernamentale, adică exact opusul măsurilor de austeritate promovate până acum, sau (creşterea, n.r.) va fi obţinută prin liberalizarea  piaţei forţei de muncă“, a acontinuat strategul berlinez.

Merkel a zis că se va bucura să-l întâmpine pe Hollande, dar a şi  respins  cheltuielile guvernamentale ca modalitate de a impulsiona creşterea economică în Europa.

„Discuţia nu este dacă ar trebui să urmărim consolidarea (fiscală, n.r.) sau creşterea. Este complet clar că avem nevoie de ambele”.

Şi: „mai degrabă cred că miezul chestiunii este dacă avem nevoie din nou de programe economice finanţate cu datorii, sau dacă avem nevoie de stimulente de creştere durabile şi orientate spre puterea economică a anumitor ţări”, a  mai declarat Merkel, citată de Bloomberg.

Adică: nu va fi nimănui uşor să cheltuie bani cu gândul că îi scoate Germania „pe cauţiune“ pe toţi din datorii.

Aşa că aproape că rămânem în reperele tehnice sceptice de ieri.

 

Repere tehnice

Lichiditatea de la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a fost peste media lunii trecute. Tranzacții de aproape 10 milioane de euro este o porție normală pentru BVB. Acum însă trnyacțiile au fost produse de frică, deși scăderile indicilor au fost moderate, dacă nu chiar complezente față de sentimentul general.

„Dacă SIF-urile nu trec pe creştere săptămâna aceasta, ci alunecă sub pragul de 23.500 de puncte, atunci devine probabilă corecția până la 23.000-22.700 de puncte“, scrie Dan Rusu în raportul săptămânal emis luni dimineață.

Totuși, să ne amintim că nu este totul pierdut pentru tendinţa de creştere anuală, atâta vreme cât BET Fi nu cade sub 21.000.

BET Fi, pleacă și azi din apropierea pragului de la 24.000 de puncte.

Trebuie avute în vedere și Știrile care mai pot mișca piețele lumii după alegerile franceze.

 

Arhiva

Tendința de creștere anuală are ţintele BET Fi la 29.000-31.000.

Pragul de siguranţă sub care tendința de creștere anuală ar fi răsturnată este la 21.000, spun analizele mai vechi din articolul Ce şanse au leul, aurul şi acţiunile la bursă în săptămâna fără guvern .

Piaţa se va lăsa mai greu animată de calendarul zilelor „cu“ şi fără dividend la Bursă, menționat în articolele despre Cele mai fierbinţi zile la Bursă. şi în Ce acţiuni mai au şanse de creştere. Ce ar fi trebuit să cumperi ca să faci bani în 2012.

Este însă destul de improbabilă până şi atingerea unor praguri mai apropiate: unul mai nou găsit la 24.600 sau cel deja istoric de la 25.000.  Acesta din urmă a jucat, pe rând, în ultimul an, atât rolul de  rezistenţă împotriva creşterii, cât şi pe cel de suport pentru creştere. Acum este din nou rezistenţă.

Revenind la tendinţa curentă defavorabilă, la 21.000 de puncte se află cel mai important prag de siguranţă, adică suportul care şi este denumit  ca atare de analistul de la BT Securities: pragul de siguranţă de la 21.000 de puncte, de care atârnă perspectiva pentru restul anului“.

 


Articolul a fost scris înainte de ora 9.30, când începe sesiunea de predeschidere a Bursei de Valori Bucureşti. Atunci, sistemul electronic al acesteia stabileşte preţurile de deschidere prin prelucrarea ordinelor date de brokeri, înainte de deschiderea de la ora 10. Actualizările ulterioare sunt numai completări cu date de arhivă şi corecţii)


„DIDACTICELE“

Corecţiile de cotaţii pe pieţele bursiere survin de obicei atunci când investitorii devin mai dornici să încaseze profitul din creşterile anterioare decât să parieze pe creşteri ulterioare. Dar există şi corecţii pozitive la tendinţe negative.

Societăţile de investiţii financiare (SIF-urile) şi Fondul Proprietatea (FP) sunt cele mai lichide (cele mai tranzacţionate, mai uşor de găsit şi mai uşor de vândut) acţiuni de la BVB şi, de aceea, indicele lor este considerat ca un fel de oracol şi pentru restul pieţei.

Indicii sunt nişte medii ponderate ale variaţiilor preţurilor acţiunilor care intră în „coşul“ (portofoliul) fiecăruia,raportate la un reper fixat la lansare (1000 în România).

FP şi SIF-urile sunt nişte mari fonduri de investiţii care au ele însele „expuneri“ (investiţii) în aproape toată economia românească, inclusiv în societăţi energetice la care nimeni, în afară de FP, nu are acces.

De aceea FP şi SIF-urile sunt cele mai căutate, mai ales de investitorii străini şi de aceea au un indice special dedicat, iar noi le urmărim în mod special evoluţia. Din toate aceste motive se şi spune că BET FI, indicele lor, are reputaţia de a anticipa comportamentul întregii burse.

SUPORTURILE sunt minime anterioare, relevante ca niveluri până la care preţurile pot scădea, într-o tendinţă curentă, minoră,  fără ca tendinţa principală de creştere să fie periclitată. Pot fi şi praguri la care o tendinţă minoră de scădere se opreşte.

REZISTENŢELE sunt maxime anterioare relevante ca niveluri  până la care preţurile pot creşte, într-o tendinţă  curentă, minoră, fără ca tendinţa principală descendentă să fie răsturnată. Ele mai pot fi şi praguri peste care tendinţa de creştere minoră nu mai poate trece.

MEDIA MOBILĂ este o medie a cotațiilor pe un anumite număr de perioade (minute, ore, zile, săptămâni) și se compară cu evoluția cotațiilor curente pe aceleași perioade. În media mobilă, cotația cea mai nouă o înlocuiește pe cea mai veche. Dacă media mobilă este sub cotația curentă – este bine, dacă rămâne deasupra cotaţiei curente, care a scăzut – este rău.

LICHIDITATEA (valoarea tranzacţiilor), este un  indicator al uşurinţei cu care poţi găsi acţiunile căutate sau le poţi vinde pe cele care le ai deja, la preţuri cât mai apropiate de cele dorite. 

Brokerii se uită la lichiditate ca să caute confirmare pentru tendinţele curente. Dacă aceasta este mică, scăderile sau creşterile de preţuri nu au o mare relevanţă. 

Dar dacă lichiditatea este mare (la BVB circa 12 milioane de euro, în această perioadă, dar cât mai mult peste) şi indici bursieri scad consistent, atunci înseamnă că avem de a face cu o corecţie semnificativă.

VOLATILITATEA, adică variaţiile mari de preţuri, este semn de confuzie pe piaţa, dar convine speculatorilor.

Mai trebuie remarcat că știrile importante ale săptămânii  pot afecta semnificativ acuratețea prescripțiilor rezultate din analiza tehnică a evoluției prețurilor.

AVERTISMENT

Estimările de mai sus nu sunt nici prognoze nici recomandări pentru anumite decizii de luat la bursă. Responsabilitatea deciziilor este a celor ce le iau.


Te-ar mai putea interesa și
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, anunţă că poziţia formaţiunii politice pe care o reprezintă este ca premierul viitoarei coaliţii de guvernare să fie propus de PSD, iar ministerele să fie......
Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri la Tragerile Speciale Loto de Crăciun, de duminică
Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri la Tragerile Speciale Loto de Crăciun, de duminică
Loteria Română organizează, duminică, Tragerile Speciale Loto de Crăciun şi suplimentează fondul de câştiguri al ...
Gabriela Firea (PSD): Partidul are şi un plan B, în cazul în care negocierile se blochează – opoziţia
Gabriela Firea (PSD): Partidul are şi un plan B, în cazul în care negocierile se blochează – opoziţia
Europarlamentarul PSD Gabriela Firea a declarat, duminică, la finalul şedinţei Consiliului Politic Naţional al social-democraţilor, ...
Comisia Naţională de Prognoză a revizuit semnificativ în scădere, la 1%, estimarea privind avansul economiei în acest an
Comisia Naţională de Prognoză a revizuit semnificativ în scădere, la 1%, estimarea privind avansul economiei în acest an
Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză (CNSP) a modificat în scădere semnificativă, la 1%, de la 2,8% anterior, ...