SENTIMENTUL de dimineaţă: Tragedia greacă slăbeşte forţa burselor în faţa rezistenţelor tehnice

Refuzul miniştrilor de finanţe ai monedei euro de a accepta noi compromisuri pentru greci a vlăguit forţa cumpărătorilor de acţiuni de la bursele lumii, iar pe cea a optimiştilor de la Bucureşti a stopat-o la pragul cel mai critic al acestui an. Analiştii tehnici cred că în aceste zile s-ar putea decide tendinţa majoră a întregului an. Incertitudinile  pot continua până luni.
Adrian Ionescu - joi, 16 feb. 2012, 07:40

Marea poftă de dividende a investitorilor nu mai e suficientă pentru a plusa pe cursul preţurilor acţiunilor româneşti şi mai ales ale societăţilor de investiţii financiare şi ale Fondului Proprietatea, cei mai mari furnizori de dividende de pe piaţă.

Nici vestea, aşteptată, de altfel, că Fondul Proprietatea şi-ar putea distribui în dividende 96 % din profitul, de 543 de milioane de lei, de anul trecut, pare să nu mai aibă forţa de a creşte preţurile, azi.

Vom vedea azi dacă eventualele rezultate bune pe 2011 raportate de companii ar putea surclasa sentimentul mondial, profund negativ, încă, la ora 9,20. De obicei, ştirile interne nu au o astfel de putere.

Tendinţa de creştere din ultimele luni se află în faţa unor rezistenţe decisive pentru întreg anul care urmează, potrivit raportului săptămânal al casei de brokeraj BT Securities, emis luni.

Indicele BET FI, al societăţilor de investiţii financiare (SIF) şi al Fondului Proprietatea (FP), a căzut ieri sub rezistenţa solidă a pragului de 25.000 de puncte. O rezistenţă importantă se poate opune, din punct de vedere tehnic, la creştere (vezi mai jos, în capitolul DIDACTICE, de ce).

Indicele BET Fi face media ponderată a variaţiilor acţiunilor societăţilor de investiţii financiare (SIF) şi ale Fondul Proprietatea (FP), care sunt cele mai căutate de investitorii străini şi, de aceea, BET Fi  este în centrul atenţiei analiştilor.

Abia dacă indicele BET fi se va instala stabil deasupra pragului de la 25.000 de puncte, abia atunci, răsturnarea tendinţei negative, în care noi am crezut deja de săptămâna trecută, va primi şi confirmarea finală, potrivit raportului BT Securities, cu ajutorul căruia am scris articolul „Ce șanse de creștere au euro, aurul și bursele în această săptămână“.

Totuşi, şansele nu sunt pierdute. Cu sau fără Grecia, Dan Rusu. şeful analiştilor de la BT Securities,  crede că  „am putea vedea reacţii negative la 25.000, dar nu mai agresive de 20.000, chiar şi în scenariul optimist. Până una-alta asteptăm să vedem ce aduce această săptămână şi cum se vor raporta mai departe SIF-urile şi FP la acest nivel cheie de 25.000 de puncte“, conchide Dan Rusu.

Pragul de rezistenţă de la 25.000 de puncte reprezintă, pentru Dan Rusu, un punct de bifurcaţie, „graniţa dintre două scenarii“. Analistul clujean, „din precauţie“, preferă să creadă că este încă în vigoare scenariul negativ, al continuării, pe termen lung, anual, a tendinţei negative, care a caracterizat, de fapt, piaţa în ultimii doi ani.

Altfel spus, dacă BET Fi, nu va reuşi să depăşească  definitiv pragul de la 25.000, cândva în zilele sau săptămânile următoare, tendinţa principală a pieţei, cea anuală, va fi din nou cea descendentă, declanşată acum doi ani.

Suportul cel mai solid, care se va opune eventualelor scăderi este la 20.000 de puncte. Dar nu trebuie scăpate din vedere nici celelate repere la care, fiecare investitor, în funcţie de propria toleranţă la risc, poate da ordine de „stop pierderi“, în cazul instalării unei tendinţe negative .

Astfel că este înţelept să amintim pragurilor sub care ar fi preferabil ca indicele BET Fi, al SIF-urilor şi al FP, să nu coboare: mai întâi, dacă se poate, nici măcar sub 23.000 de puncte. Nu ar fi o mare tragedie, pofta de încasare a profitutilor l-ar putea trimite sub acest nivel, chiar azi.

Şi dacă ar cădea sub acest nivel, pentru zilele următoare ar mai rămâne suporturi care să se împotrivească tendinţei temporare de scădere, la 21.000 de puncte şi, în sfârşit la 20.000. Abia sub acest nivel ne putem teme că ajustarea negativă, corecţia, s-a transfosmat într-o tendinţă negativă durabilă. Sau că, aşa cum consideră raportul BT Securities, tendinţa negativă anuală nu a fost infirmată de altă corecţie, cea pozitivă, derulată din toamna anului trecut încoace.

Celelate detalii tehnice ale evoluţiilor pieţelor în Ce șanse de creștere au euro, aurul și bursele în această săptămână

 

(Articolul a fost scris înainte de ora 9.30, când începe sesiunea de predeschidere a Bursei de Valori Bucureşti. Actualizările ulterioare ale articolului  sunt numai completări cu date de arhivă şi corecţii La 9.30, sistemul electronic al Bursei din Bucureşti stabileşte preţurile de deschidere, prin prelucrarea ordinelor date de brokeri. Bursele europene se deschid la ora 10. )

 

„DIDACTICELE“

Corecţiile de cotaţii pe pieţele bursiere survin de obicei atunci când investitorii devin mai dornici să încaseze profitul din creşterile anterioare decât să parieze pe creşteri ulterioare. Dar există şi corecţii pozitive la tendinţe negative.

Societăţile de investiţii financiare (SIF-urile) şi Fondul Proprietatea (FP) sunt cele mai lichide (cele mai tranzacţionate, mai uşor de găsit şi mai uşor de vândut) acţiuni de la BVB şi, de aceea, indicele lor este considerat ca un fel de oracol şi pentru restul pieţei.

Indicii sunt nişte medii ponderate ale variaţiilor preţurilor acţiunilor care intră în „coşul“ (portofoliul) fiecăruia,raportate la un reper fixat la lansare (1000 în România).

FP şi SIF-urile sunt nişte mari fonduri de investiţii care au ele însele „expuneri“ (investiţii) în aproape toată economia românească, inclusiv în societăţi energetice la care nimeni, în afară de FP, nu are acces.

De aceea FP şi SIF-urile sunt cele mai căutate, mai ales de investitorii străini şi de aceea au un indice special dedicat, iar noi le urmărim în mod special evoluţia. Din toate aceste motive se şi spune că BET FI, indicele lor, are reputaţia de a anticipa comportamentul întregii burse.

SUPORTURILE sunt minime anterioare, relevante ca niveluri până la care preţurile pot scădea, într-o tendinţă curentă, minoră,  fără ca tendinţa principală de creştere să fie periclitată. Pot fi şi praguri la care o tendinţă minoră de scădere se opreşte.

REZISTENŢELE sunt maxime anterioare relevante ca niveluri  până la care preţurile pot creşte, într-o tendinţă  curentă, minoră, fără ca tendinţa principală descendentă să fie răsturnată. Ele mai pot fi şi praguri peste care tendinţa de creştere minoră nu mai poate trece.

MEDIA MOBILĂ este o medie a cotațiilor pe un anumite număr de perioade (minute, ore, zile, săptămâni) și se compară cu evoluția cotațiilor curente pe aceleași perioade. În media mobilă, cotația cea mai nouă o înlocuiește pe cea mai veche. Dacă media mobilă este sub cotația curentă – este bine, dacă rămâne deasupra cotaţiei curente, care a scăzut – este rău.

LICHIDITATEA (valoarea tranzacţiilor), este un  indicator al uşurinţei cu care poţi găsi acţiunile căutate sau le poţi vinde pe cele care le ai deja, la preţuri cât mai apropiate de cele dorite.

Brokerii se uită la lichiditate ca să caute confirmare pentru tendinţele curente. Dacă aceasta este mică, scăderile sau creşterile de preţuri nu au o mare relevanţă.

Dar dacă lichiditatea este mare (la BVB circa 12 milioane de euro, în această perioadă, dar cât mai mult peste) şi indici bursieri scad consistent, atunci înseamnă că avem de a face cu o corecţie semnificativă.

VOLATILITATEA, adică variaţiile mari de preţuri, este semn de confuzie pe piaţa, dar convine speculatorilor.

Mai trebuie remarcat că știrile importante ale săptămânii  pot afecta semnificativ acuratețea prescripțiilor rezultate din analiza tehnică a evoluției prețurilor.

Te-ar mai putea interesa și
Eliminarea bonului fiscal la tranzacțiile cu cardul s-a oficializat
Eliminarea bonului fiscal la tranzacțiile cu cardul s-a oficializat
Magazinele și automatele comerciale nu vor mai fi obligate să emită bon fiscal pentru tranzacțiile cu cardul potrivit Legii 317/2024 adoptată de Parlamentul României și promulgată de......
Gazprom anunţă creşterea producţiei în 2024, pe fondul majorării vânzărilor către China
Gazprom anunţă creşterea producţiei în 2024, pe fondul majorării vânzărilor către China
Producţia de gaze naturale a Gazprom ar urma să crească anul acesta cu 61 miliarde metri cubi (bcm), la aproximativ 416 ...
Criză Germania – Președintele Steinmeier dizolvă parlamentul şi fixează alegerile pentru 23 februarie
Criză Germania – Președintele Steinmeier dizolvă parlamentul şi fixează alegerile pentru 23 februarie
Preşedintele german Frank-Walter Steinmeier a anunţat vineri dizolvarea parlamentului şi a stabilit oficial alegerile ...
Sezamo: Valoarea coșului mediu din magazinul online a crescut de acest Crăciun cu 15% față de o săptămână obișnuită. Cea mai mare comandă – 5.800 de lei
Sezamo: Valoarea coșului mediu din magazinul online a crescut de acest Crăciun cu 15% față de o săptămână obișnuită. ...
Supermarketul online Sezamo a vândut în intervalul 21-26 decembrie cu 15% în plus per coș față de săptămâna anterioară, ...