SENTIMENTUL de dimineaţă: Uşoare creşteri, în tendinţă. Bine, bine, dar cât mai ţine…
„La creşteri ale indicilor de 9%, oricând se pot declanşa operaţiuni de marcare a profitului (vânzări pentru a profita de creşterea preţurilor, n.r.). Totuşi, şi astăzi sunt posibile uşoare creşteri“, a mai eclarat, pentru ECONOMICA.NET, Alin Brendea, vicepreşedinte al firmei de brokeraj Prime Transaction.
Indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au crescut cu peste 9% de la începutul anului, cu excepţia BET XT, care face media celor mai importante 25 de acţiuni , inclusiv FP şi SIF-urile (+8,78%), şi a indicelui BET Fi, al acestora din urmă (+6,43%)
Piaţa ar putea fi trasă în sus de Fondul Proprietatea (FP), ale cărui acţiuni „ar putea creşte, ca urmare a intrării în vigoare a noului mod de evaluare a pachetului de acţiuni deţinut la Hidrolelectrica“.
Până acum, pachetul Hidroelectrica era inclus în activul FP la valoarea zero, din cauza intrării în insolvenţă. Autoritatea ăpieţei a acceptat, însă, o evaluare independentă.
„Asta este vestea bună de azi. Vestea rea, sau mai curând grija se referă la ce se va întâmpla cu plafonul datoriei Statelor Unite ale Americii, unde au reînceput tensiunile dintre preşedinte şi Congres“, a mai spus Alin Brendea.
Repere tehnice
Tentaţia marcării profiturilor poate fi ghicită şi în valoarea tranzacţiilor, o măsură a lichidităţii, a depăşit 5,4 milioane de euro, ceea ce mult sub pragul dorit ca normalitate, de 10 milioane, dar este încă peste nivelurile „de avarie“, înergistrate în majoritatea zilelor anului trecut.
Mai mult, indicele cel mai analizat de la Bursa din Bucureşti, BET Fi, a depăşit pragul psihologic de 27.000 de puncte, fiind destul de aproape de zona ţintă de „27.500 – 28.000 de puncte“, identificată de Dan Rusu, şeful analiştilor de la BT Securities din Cluj Napoca.
„Important este că tendinţa de creştere a fost confirmată, prin depăşirea pragului de la 25.000. Şi se consolidează“, mai spunea Dan Rusu.
BET Fi, care face media variaţiilor cotaţiilor SIF-urilor şi Fondului Proprietatea (FP), a bătut şi o rezistenţă din martie anul trecut, de la 26.000 de puncte. Şi se ţine bine deasupra, ceea ce conferă şi mai multă siguranţă tendinţei ascendente (v. cap. DIDACTICE, pt. definiţii).
Avem de a face cu „penetrarea decisivă“ (peste 25.000 de puncte, o veche „rezistenţă crucială“). De „penetrarea“ respectivă „aveam nevoie, pentru a miza pe un an 2013 pozitiv“, după cum scria Dan Rusu, în cel mai recent raport al său.
Rezistenţele de la 26.000, 25.000 şi toate celelalte praguri devin suporturi, spre care se pot îndrepta eventualele corecţii.
Prin urmare, avem mari şanse să vedem îndeplinite prognozele brokerilor consultaţi de ECONOMICA.NET privind Câştigătoarele anului 2013. Care sunt favoritele brokerilor şi eventualele surprize
Arhiva
Reluăm câteva fraze din „Sentimentele“ mai vechi, pentru utilitatea lor analitică. La carte scrie că o rezistenţă la creştere, odată învinsă, devine un suport puternic pentru creştere. Şi vice – versa.
„Suntem foarte interesaţi de nivelul de 25.000 de puncte. Considerăm că e pragul la care se va testa tendinţa pozitivă nou conturată. Însă, odată învins acest prag (25.000), vom putea spune că piaţa românească a intrat în teritoriu pozitiv pentru multă vreme“, scria, într-un raport anterior BT Securities, Dan Rusu.
Pragul pare să fie învins şi rezistă.
BET Fi este cel mai nervos şi mai analizat indice al Bursa de Valori Bucureşti (BVB). Face media ponderată a variaţiilor acţiunilor societăţilor de investiţii financiare (SIF) şi ale Fondului Proprietatea (FP). (pentru alte definiţii şi explicaţii, v. cap. DIDACTICE).
Cândva, anul trecut, piaţa reuşise consolidarea suporturilor de la 23,600 de puncte“ şi 22.700 de puncte. Faptul era susceptibil „să relanseze BET-FI spre 25.800, potrivit unui raport mai vechi al lui Dan Rusu, şeful analiştilor de la BT Securities din Cluj Napoca.
Pragul de la 23.600 a fost rând pe rând o rezistenţă împotriva creşterii, „penetrată“ de ultimul raliu spre 24.000 de puncte.
„Piaţa a mai întâmpinat rezistenţe tari la 24.000 – 24.300 de puncte. S-a înregistrat, aşa cum avertizam, cea mai importantă corecţie din ultimele luni“, scria acum câteva săptămâni, Dan Rusu, în raportul său.
„Suporturile de la 23.300 – 22.700 de puncte ar putea relansa BET-FI spre 25.800“.
Pe baza rapoartelor BT Securities şi SSIF Broker din Cluj, ECONOMICA.NET măsoară, periodic, anume Ce şanse au leul, euro, aurul şi bursele.
Ultima ediţie a acestei analize este Ce şanse au leul, euro, aurul şi bursele în săptămâna amânării datoriilor Greciei.
Articolul a fost scris înainte de ora 9.30, când începe sesiunea de predeschidere a Bursei de Valori Bucureşti. Atunci, sistemul electronic al acesteia stabileşte preţurile de deschidere prin prelucrarea ordinelor date deja de brokeri, înainte de deschiderea de la ora 10. Actualizările ulterioare ale articolului sunt numai eventuale completări cu date de arhivă şi corecţii)
„DIDACTICELE“
Corecţiile de cotaţii pe pieţele bursiere survin de obicei atunci când investitorii devin mai dornici să încaseze profitul din creşterile anterioare decât să parieze pe creşteri ulterioare. Dar există şi corecţii pozitive la tendinţe negative.
Societăţile de investiţii financiare (SIF-urile) şi Fondul Proprietatea (FP) sunt cele mai lichide (cele mai tranzacţionate, mai uşor de găsit şi mai uşor de vândut) acţiuni de la BVB şi, de aceea, indicele lor este considerat ca un fel de oracol şi pentru restul pieţei.
Indicii sunt nişte medii ponderate ale variaţiilor preţurilor acţiunilor care intră în „coşul“ (portofoliul) fiecăruia,raportate la un reper fixat la lansare (1000 în România).
FP şi SIF-urile sunt nişte mari fonduri de investiţii care au ele însele „expuneri“ (investiţii) în aproape toată economia românească, inclusiv în societăţi energetice la care nimeni, în afară de FP, nu are acces.
De aceea FP şi SIF-urile sunt cele mai căutate, mai ales de investitorii străini şi de aceea au un indice special dedicat, iar noi le urmărim în mod special evoluţia. Din toate aceste motive se şi spune că BET FI, indicele lor, are reputaţia de a anticipa comportamentul întregii burse.
SUPORTURILE sunt minime anterioare, relevante ca niveluri până la care preţurile pot scădea, într-o tendinţă curentă, minoră, fără ca tendinţa principală de creştere să fie periclitată. Pot fi şi praguri la care o tendinţă minoră de scădere se opreşte.
REZISTENŢELE sunt maxime anterioare relevante ca niveluri până la care preţurile pot creşte, într-o tendinţă curentă, minoră, fără ca tendinţa principală descendentă să fie răsturnată. Ele mai pot fi şi praguri peste care tendinţa de creştere minoră nu mai poate trece.
MEDIA MOBILĂ este o medie a cotațiilor pe un anumite număr de perioade (minute, ore, zile, săptămâni) și se compară cu evoluția cotațiilor curente pe aceleași perioade. În media mobilă, cotația cea mai nouă o înlocuiește pe cea mai veche. Dacă media mobilă este sub cotația curentă – este bine, dacă rămâne deasupra cotaţiei curente, care a scăzut – este rău.
LICHIDITATEA (valoarea tranzacţiilor), este un indicator al uşurinţei cu care poţi găsi acţiunile căutate sau le poţi vinde pe cele care le ai deja, la preţuri cât mai apropiate de cele dorite.
Brokerii se uită la lichiditate ca să caute confirmare pentru tendinţele curente. Dacă aceasta este mică, scăderile sau creşterile de preţuri nu au o mare relevanţă.
Dar dacă lichiditatea este mare (la BVB circa 12 milioane de euro, în această perioadă, dar cât mai mult peste) şi indici bursieri scad consistent, atunci înseamnă că avem de a face cu o corecţie semnificativă.
VOLATILITATEA, adică variaţiile mari de preţuri, este semn de confuzie pe piaţa, dar convine speculatorilor.
Mai trebuie remarcat că știrile importante ale săptămânii pot afecta semnificativ acuratețea prescripțiilor rezultate din analiza tehnică a evoluției prețurilor.
AVERTISMENT
Estimările de mai sus nu sunt nici prognoze nici recomandări pentru anumite decizii de luat la bursă. Responsabilitatea deciziilor este a celor ce le iau.