SENTIMENTUL de dimineaţă: Uşoare semne de oboseală. Tendinţa de creştere este în siguranţă

Marile deal-uri de ieri cu acţiunile Fondului Proprietatea semnalează posibilitatea posibilitatea epuizării cererii marilor investitori. Sau măcar pe aceea de a fi pe cale de a fi satisfăcută. Şi chiar dacă nu, cei mari, pentru care cei mici au acumulat miercuri şi mai înainte, nu prea mai au ce lua.
Adrian N. Ionescu - vin, 17 mai 2013, 06:40
SENTIMENTUL de dimineaţă: Uşoare semne de oboseală. Tendinţa de creştere este în siguranţă

Există o probabilitate considerabilă ca raliul creşterilor la BVB din această săptămână să-şi diminueaze viteza, atât de mult încât încetinirea să aducă a stagnare.

Ieri s-au făcut deal-uri de aproape 22 de milioane de lei cu acţiunile Fondului Proprietatea, la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), marea majoritate a acestora fiind cele acumulate alaltăieri, când s-au tranzacţionat, în piaţa obişnuită, de vreo 20 de milioane de lei.

Adică, au fost luate „cu amănuntul“ şi au fost date en gros. Alaltăieri nu s-a făcut nici un deal, a fost zi de acumulare. Ieri s-au făcut 9. Acumularea ar putea continua, azi, dar la preţuri mai mici, sau în orice caz nu prea sensibil mai mari decât cele de ieri.

Pe de altă parte, însă, nici străinii care vor fi cumpărat, ieri, en gros, nu vor fi fiind prea încântaţi să cumpere în creştere, de vreme ce pe marile lor pieţe vor fi mai dregabp tentaţi să corecteze, adică să vândă.

Marii pariori de pe pieţele contractelor la termen (futures, prin care se mizează pe evoluţia ulterioară a cotaţiilor) se aşteaptă ca bursele europene să scadă, azi, potrivit Reuters.

Scepticismul este urmarea comentariilor unui lider al Federal Reserve, care ar putea să-şi diminueze operaţiile de stilumare a economiei americane. 

Astfel că ar putea fi îndeplinite şi aşteptările brokerului Alin Brendea, oasepetele SENTIMENTULUI de dimineaţă de la Prime Transaction. El credea că, măcar azi , vor avea loc ceva corecţii.

Bucuria continuă, însă, căci suntem cu siguranţă pe o tendinţă de creştere pe termen mediu şi lung încăodată confirmată.

 

Repere tehnice

 

Nu s-au schimbat esenţial. Indicele „oracol“ al bursei,  BET Fi, a dat, cei drept semnele oboselii, dar are asigurată superioritatea confortabilă, de aproape 800 de puncte deasupra  vechiului suport şi prag de alarmă de la 24.000 de puncte, stabilit de Dan Rusu, şeful analiştilor de la BT Securities  (v. cap. „DIDACTICE“ al Sentimentului).

 

 

BET Fi face media ponderată a variaţiilor cotaţiilor Fondului Proprietatea şi a celor 5 Societăţi de Investiţii Financiare (SIF). Acestea sunt cele mai vânate acţiuni de la BVB pentru că au expunere pe aproape tot ce este mai valoros în economia românească.

 

Mulţi cred că BET Fi anticipează evoluţia restului pieţei, pentru că, după ce şi-au atins ţintele cele mai atractive, investitorii îşi îndreaptă atenţia şi către altele.

 

S-a adeverit optimismul brokerilor care spuneau, încă de săptămâna trecută că „de îndată ce se vor termina corecţiile aferente vânzărilor de după datele cu dividende, apetitul pentru cumpărare de pe pieţele externe va contamina şi piaţa noastră“.

 

Corecţiile aferente sezonului dividendelor s-au terminat. Începem să ne uităm şi de ce rezistenţe ne-am putea lovi în mini-raliul la care sperăm de ieri încoace. Prima ar fi la 25.000 de puncte, un vechi fost suport infirmat, alta la 26.100.


 

Articolul este scris şi se completează, de obicei, înainte de ora 9.30, când începe sesiunea de predeschidere a Bursei de Valori Bucureşti. Atunci, sistemul electronic al acesteia stabileşte preţurile de deschidere prin prelucrarea ordinelor date deja de brokeri, înainte de deschiderea de la ora 10. Actualizările ulterioare ale articolului sunt numai eventuale completări cu date de arhivă şi corecţii)

 

Arhiva

 

Reluăm şi cele câteva fraze din „Sentimentele“ mai vechi, pentru că utilitatea lor analitică este încă valabilă.

Fie şi măcar pentru că, „la carte scrie“ că o rezistenţă la creştere, odată învinsă, devine un suport puternic pentru creştere. Şi vice – versa.

Până nu foarte demult spuneam că:

* „Odată învinsă rezistenţa de la 27.300, BET Fi ar mai avea de parcurs o serie de creşteri până la pragul de 29.500 de puncte“, scria Dan Rusu în primul raport din acest an.

Două luni mai târziu tendinţa a fost confirmată, iar apoi a fost în frâu de chestiunea cipriotă.

* Tendinţa principală (pe termen mediu) de creştere este în siguranţă atâta vreme cât piaţa se află deasupra „zonei suport“, care se întinde în jurul pragului de la 26.000, între 25.600 şi 26.200, potrivit celui mai recent raport săptămânal al lui Dan Rusu, şeful analiştilor de la BT Securities.

Zona de confort s-a deplasat mai sus, apoi a coborât până la 24.000.

* Reperul dat în raportul din 4 februarie suna aşa: „Cât timp (BET Fi , n.r.) evoluează peste zona de suport 25.800 – 26.200, tendinţa generală este de creştere“.

* În acest fel, tendinţa de creştere nefiind compromisă, „ulterior, odată învinsă rezistenţa de la 27.300, BET Fi ar mai avea de parcurs o serie de creşteri până la pragul de 29.500 de puncte“.

Piaţa stă sub rezistenţele menţionate mai sus, şi pe suporturile care o menţin pe tendinţa de creştere.

A devenit articol de arhivă „penetrarea decisivă“ peste 25.000 de puncte.  De „penetrarea“ respectivă  „aveam nevoie, pentru a miza pe un an 2013 pozitiv“, scria Dan Rusu, în ultimul Indexwatch din 2012.

Am ajuns, aşa cum nu ne-am dorit, să ne punem speranţele că fosta rezistenţă de la 25.000 va funcţiona cu succes ca suport.

Cum luni de zile în urmă analistul spunea: „Suntem foarte interesaţi de nivelul de 25.000 de puncte. Considerăm că e pragul la care BET FI va testa tendinţa pozitivă nou conturată. Însă, odată învins acest prag (25.000), vom putea spune că piaţa românească a intrat în teritoriu pozitiv pentru multă vreme“, scria, într-un  raport anterior  BT Securities, Dan Rusu.

Indicele este o mărime adimensională.

BET Fi este cel mai nervos şi mai analizat indice al Bursa de  Valori Bucureşti (BVB). Face media ponderată a variaţiilor acţiunilor societăţilor de investiţii financiare (SIF) şi ale Fondului Proprietatea (FP). (pentru alte definiţii şi explicaţii, v. cap. DIDACTICE).

Cândva, anul trecut, piaţa reuşise consolidarea suporturilor de la 23,600 de puncte  şi 22.700 de puncte. Faptul era susceptibil  „să relanseze BET-FI spre 25.800, potrivit unui raport mai vechi al lui Dan Rusu, şeful analiştilor de la BT Securities din Cluj Napoca.

Nu vrem să ne gândim la suporturi atât de vechi. ultima zi în care le-am comentat a fost 25 februarie, în:

SENTIMENTUL de dimineaţă: Mari pretenţii, preţuri blocate. Analiştii pregătesc alternative negative

 Am coborât aici şi indiciile şi repere pe care ECONOMICA.NET vi le-a propus în articolele:

 Unde fug banii din depozitele bancare. Alternative de investiţii cu risc scăzut

 Cum să strâng banii pentru pensia de peste 30 de ani.

 

 „DIDACTICELE“

 Corecţiile de cotaţii pe pieţele bursiere survin de obicei atunci când investitorii devin mai dornici să încaseze profitul din creşterile anterioare decât să parieze pe creşteri ulterioare. Dar există şi corecţii pozitive la tendinţe negative.

 Societăţile de investiţii financiare (SIF-urile) şi Fondul Proprietatea (FP) sunt cele mai lichide (cele mai tranzacţionate, mai uşor de găsit şi mai uşor de vândut) acţiuni de la BVB şi, de aceea, indicele lor este considerat ca un fel de oracol şi pentru restul pieţei.

 

Indicii sunt nişte medii ponderate ale variaţiilor preţurilor acţiunilor care intră în „coşul“ (portofoliul) fiecăruia,raportate la un reper fixat la lansare (1000 în România).

FP şi SIF-urile sunt nişte mari fonduri de investiţii care au ele însele „expuneri“ (investiţii) în aproape toată economia românească, inclusiv în societăţi energetice la care nimeni, în afară de FP, nu are acces.

De aceea FP şi SIF-urile sunt cele mai căutate, mai ales de investitorii străini şi de aceea au un indice special dedicat, iar noi le urmărim în mod special evoluţia. Din toate aceste motive se şi spune că BET FI, indicele lor, are reputaţia de a anticipa comportamentul întregii burse.

SUPORTURILE sunt minime anterioare, relevante ca niveluri până la care preţurile pot scădea, într-o tendinţă curentă, minoră,  fără ca tendinţa principală de creştere să fie periclitată. Pot fi şi praguri la care o tendinţă minoră de scădere se opreşte.

REZISTENŢELE sunt maxime anterioare relevante ca niveluri  până la care preţurile pot creşte, într-o tendinţă  curentă, minoră, fără ca tendinţa principală descendentă să fie răsturnată. Ele mai pot fi şi praguri peste care tendinţa de creştere minoră nu mai poate trece.

 MEDIA MOBILĂ este o medie a cotațiilor pe un anumite număr de perioade (minute, ore, zile, săptămâni) și se compară cu evoluția cotațiilor curente pe aceleași perioade. În media mobilă, cotația cea mai nouă o înlocuiește pe cea mai veche. Dacă media mobilă este sub cotația curentă – este bine, dacă rămâne deasupra cotaţiei curente, care a scăzut – este rău.

 LICHIDITATEA (valoarea tranzacţiilor), este un  indicator al uşurinţei cu care poţi găsi acţiunile căutate sau le poţi vinde pe cele care le ai deja, la preţuri cât mai apropiate de cele dorite. 

Brokerii se uită la lichiditate ca să caute confirmare pentru tendinţele curente. Dacă aceasta este mică, scăderile sau creşterile de preţuri nu au o mare relevanţă. 

Dar dacă lichiditatea este mare (la BVB circa 12 milioane de euro, în această perioadă, dar cât mai mult peste) şi indici bursieri scad consistent, atunci înseamnă că avem de a face cu o corecţie semnificativă.

VOLATILITATEA, adică variaţiile mari de preţuri, este semn de confuzie pe piaţa, dar convine speculatorilor.

 Mai trebuie remarcat că știrile importante ale săptămânii  pot afecta semnificativ acuratețea prescripțiilor rezultate din analiza tehnică a evoluției prețurilor.

 

AVERTISMENT

Mai întâi:

Cele de mai sus sunt expresiile a ceea ce se cheamă sentiment de piaţă, intuiţii, care se dovedesc a fi corect de cele mai multe ori, dar pot da şi greş. Chiar şi atunci sunt utile, ca repere.

Apoi:

Estimările analitice care se strecoară prin sentimentele de piaţă ale autorului şi ale invitaţilor săi nu sunt nici prognoze nici recomandări pentru anumite decizii de luat la bursă. Responsabilitatea deciziilor este a

 
Te-ar mai putea interesa și
Piața suplimentelor alimentare din România va ajunge la la peste 670 de milioane de euro, în 2024
Piața suplimentelor alimentare din România va ajunge la la peste 670 de milioane de euro, în 2024
Un român cheltuiește, în medie, 35,42 euro pe suplimente alimentare față de 89 de euro cât este consumul pe cap de locuitor în Europa, potrivit unui studiu Cegedim, publicat de Type Nature,......
Aeroportul Otopeni va avea sălile de aşteptare dotate cu banchete noi, de 1,85 milioane lei
Aeroportul Otopeni va avea sălile de aşteptare dotate cu banchete noi, de 1,85 milioane lei
Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) vrea să achiziţioneze 450 de banchete pentru pasageri, cu 1,85 milioane ...
Chisăliţă, Asociaţia Energia Inteligentă: UE riscă majorarea importului de gaze mai scumpe, pentru a câştiga încrederea SUA
Chisăliţă, Asociaţia Energia Inteligentă: UE riscă majorarea importului de gaze mai scumpe, pentru a câştiga încrederea ...
Uniunea Europeană (UE) ar putea importa mai multe gaze naturale lichefiate (GNL) din SUA, pentru a reduce deficitul comercial ...
Transocean Barents, unitatea mobilă de foraj offshore semi-submersibilă contractată pentru Neptun Deep, a ajuns la Constanţa
Transocean Barents, unitatea mobilă de foraj offshore semi-submersibilă contractată pentru Neptun Deep, a ajuns la Constanţa
Transocean Barents, unitatea mobilă de foraj offshore semi-submersibilă contractată pentru Neptun Deep, a ajuns la Constanţa, ...