SENTIMENTUL de dimineaţă: Vânzări pe lichiditate mică, până se mai lămuresc apele. Carrefour printre vinovaţi

"Ar putea fi o zi uşor pozitivă, dar pentru că nu se anunţă o lichiditate prea mare, vânzările celor care îşi marchează profitul se vor vedea uşor şi vor influenţa indicii", a declarat Adrian Ormenişan, şeful departamentului de tranzacţii de la SSIF Broker Cluj Napoca, pentru ECONOMICA.NET.  Rezultatele sub aşteptări ale companiilor constituie pretexte pentru marcări de profit, cu atât mai mult cu cât vin după prognozele globale optimiste ale FMI & Banca Mondială pentru 2014.
Adrian N. Ionescu - vin, 17 ian. 2014, 07:12
SENTIMENTUL de dimineaţă: Vânzări pe lichiditate mică, până se mai lămuresc apele. Carrefour printre vinovaţi

„Ar putea fi o zi uşor pozitivă, la cum arată acum pieţele futrures acum”, a declarat, pe la ora 9 şi un sfert,  Adrian Ormenişan, şeful departamentului de tranzacţii de la SSIF Broker Cluj Napoca, pentru ECONOMICA.NET.

„Dar, pentru că nu se anunţă o lichiditate prea mare, vânzările celor care îşi marchează profitul se vor vedea uşor şi vor influenţa indicii”, a adăugat brokerul.

Pariurile pe instrumentele derivate spun că pieţele europene vor deschide în creştere, dar arată şi o piaţă vulnerabilă la vânzările de acţiuni pentru marcarea profiturilor.

Pieţele de derivate spuneau la fel şi ieri, iar ziua s-a încheiat confuză, la Bursa de Valori Bucureşti (BVB).

Pe pieţele de derivate (futures mai ales), marii jucători anticipează preţurile acţiunilor la bursele europene, anunţă deschideri în creştere.

Perspectivele pe termen anual rămân favorabile, totuşi, la  Bursa din Bucureşti, atâta vreme cât plasamentele bancare sunt adeseori perdante.

Mediul

Au început să apară rezultatele pe anul trecut ale marilor companii ale lumii, cele care dau mărturie despre mersul economiilor.

Şi nu prea e bine. Nu sunt pe măsura aşteptărilor pieţei.

De pildă, ieri, bursele europene au fost împinse în jos de dezamăgirea adusă de sectorul de retail.

Indicele de vânzare cu amănuntul SXRP a scăzut cu 0,7 %, lovit de rezultatele Carrefour. Acţiunile  celui de-al doilea cel mai mare retailer din lume (CARR.PA) au scăzut cu 3,7%, după cifrele dezamăgitoare de vânzări.

După rezultatele dezamăgitoare, de miercuri, ale unor companii americane importante, inclusiv Intel, au urmat veştile rele despre câștigurile Goldman Sachs (în scădere cu 21%), ale Citigroup Inc (sub aşteptări)  și ale altor bănci.

Cele două bănci au raportat că veniturile în scădere din tranzacționarea obligațiunilor au muşcat din profiturile lor trimestriale.

Bâlbâielile marilor pieţe occidentale fac şi mai dificil marşul „târâş – grăpiş” al BVB spre  maximele de odinioară, în vreme ce marile pieţe s-au lăcomite deja la ele.

Detalii în capitolul Arhivă.

Reperele tehnice

Lichiditatea de la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), de puţin peste 7 milioane de euro este sub media anului trecut şi departe de pragul de 10 milioane de euro, la care brokerii spun că nu pleacă degeaba de acasă.

Lichiditatea mică (valoarea tranzacţiilor) pe fondul scăderii sau stagnării cotaţiilor indică faptul că presiunea pe vânzare este mică şi că sentimentul este totuşi predominant bun, în ciuda confuziei aparente, care respectă stimulentele negative. Detalii în capitolul Arhivă.

BET FI începe azi de un nivel de 31.780 de puncte. Din nou sub rezistenţa de la 32.000. (vezi mai jos, la „DIDACTICE„).

Rezistenţa de la  32.000 de puncte s-a dovedit încăodată puternică.

Totuşi tendinţa principală, de creştere pe termen lung (lunar) este în vigoare. Vizează mai sus, rezistenţa de la 33.500 de puncte, poate chiar mai devreme de jumătatea acestui an, după cum scria, la un moment dat, Dan Rusu, şeful analiştilor casei de brokeraj BT Securities Cluj Napoca.

„Până acolo, însă, sunt posibile reacţii negative, mai mult sau mai puţin modeste, la 32.100 – 33.000″, spunea Dan Rusu, în raportul său săptămânal emis luni dimineaţa.

Iar la 32.000 au şi fost problemele săptămânii, până acum. Poate se transformă în suport

Un indice bursier este media ponderată a variaţiilor preţurilor acţiunilor care intră în „coşul“ (portofoliul) său. Această medie se face continuu şi se raportează la un reper fixat la lansare (1000 de puncte în România; vezi mai jos, la „DIDACTICE„).

BET FI face media variaţiilor Fondului Proprietatea (FP) şi ale societăţilor de investiţii financiare (SIF) care au plasamente în cele mai multe dintre cele mai valoroase companii româneşti. De aceea BET FI este şi cel mai „nervos” al Bursei.

Ce este mai important din articol, sentimentul, este descris, de obicei, înainte de ora 9.30, când începe sesiunea de predeschidere a Bursei de Valori Bucureşti. Atunci, sistemul electronic al acesteia stabileşte preţurile de deschidere prin prelucrarea ordinelor date deja de brokeri, înainte de deschiderea de la ora 10. Actualizările ulterioare ale articolului sunt numai eventuale completări de conjunctură, date de arhivă şi corectură.

Arhiva

În ultimele zile, s-a putut observa că atunci când cotaţiile au crescut, lichiditatea (valoarea tranzacţiilor) a fost mai mare decât atunci când preţurile scădeau.

Este un semn bun, sau măcar liniştitor,  care arată că investitorii sunt mai degrabă dispuşi să-şi asume riscuri, decât să aştepte să-şi clarifice îndoielile.

Suportul cel mai important rămâne, deocamdată, pragul psihologic de 30.000 puncte al BET FI, avertizează Dan Rusu.

Mai multe indicii încă valabile din primele 10 zile de tranzacţii ale anului în:

SENTIMENTUL de dimineaţă: Banca Mondiala salvează situaţia măcar azi


 

„DIDACTICELE“

Corecţiile de cotaţii pe pieţele bursiere survin de obicei atunci când investitorii devin mai dornici să încaseze profitul din creşterile anterioare decât să parieze pe creşteri ulterioare. Dar există şi corecţii pozitive la tendinţe negative.

Societăţile de investiţii financiare (SIF-urile) şi Fondul Proprietatea (FP) sunt cele mai lichide (cele mai tranzacţionate, mai uşor de găsit şi mai uşor de vândut) acţiuni de la BVB şi, de aceea, indicele lor este considerat ca un fel de oracol şi pentru restul pieţei.
 
Indicii sunt nişte medii ponderate ale variaţiilor preţurilor acţiunilor care intră în „coşul“ (portofoliul) fiecăruia,raportate la un reper fixat la lansare (1000 în România).

FP şi SIF-urile sunt nişte mari fonduri de investiţii care au ele însele „expuneri“ (investiţii) în aproape toată economia românească, inclusiv în societăţi energetice la care nimeni, în afară de FP, nu are acces.

De aceea FP şi SIF-urile sunt cele mai căutate, mai ales de investitorii străini şi de aceea au un indice special dedicat, iar noi le urmărim în mod special evoluţia. Din toate aceste motive se şi spune că BET FI, indicele lor, are reputaţia de a anticipa comportamentul întregii burse.

SUPORTURILE sunt preţuri minime anterioare, relevante ca niveluri până la care preţurile pot scădea, într-o tendinţă curentă, minoră,  fără ca tendinţa principală de creştere să fie periclitată. Pot fi şi praguri la care o tendinţă minoră de scădere se opreşte.

REZISTENŢELE sunt maxime anterioare relevante ca niveluri  până la care preţurile pot creşte, într-o tendinţă  curentă, minoră, fără ca tendinţa principală descendentă să fie răsturnată. Ele mai pot fi şi praguri peste care tendinţa de creştere minoră nu mai poate trece.

VOLATILITATEA, adică variaţiile mari de preţuri, este semn de confuzie pe piaţa, dar convine speculatorilor.

LICHIDITATEA (valoarea tranzacţiilor), este un  indicator al uşurinţei cu care poţi găsi acţiunile căutate sau le poţi vinde pe cele care le ai deja, la preţuri cât mai apropiate de cele dorite.

Brokerii se uită la lichiditate ca să caute confirmare pentru tendinţele curente. Dacă aceasta este mică, scăderile sau creşterile de preţuri nu au o mare relevanţă.

Dar dacă lichiditatea este mare (la BVB circa 15 milioane de euro, în această perioadă, dar cât mai mult peste) şi indici bursieri scad consistent, atunci înseamnă că avem de a face cu o corecţie semnificativă.

MEDIA MOBILĂ este o medie a cotațiilor pe un anumite număr de perioade (minute, ore, zile, săptămâni) și se compară cu evoluția cotațiilor curente pe aceleași perioade. În media mobilă, cotația cea mai nouă o înlocuiește pe cea mai veche. Dacă media mobilă este sub cotația curentă – este bine, dacă rămâne deasupra cotaţiei curente, care a scăzut – este rău.

Mai trebuie remarcat că știrile importante ale săptămânii  pot afecta semnificativ acuratețea prescripțiilor rezultate din analiza tehnică a evoluției prețurilor.
 
AVERTISMENT

Mai întâi:

Cele de mai sus sunt expresiile a ceea ce se cheamă sentiment de piaţă, intuiţii, care se dovedesc a fi corect de cele mai multe ori, dar pot da şi greş. Chiar şi atunci sunt utile, ca repere.

Apoi:

Estimările analitice care se strecoară prin sentimentele de piaţă ale autorului şi ale invitaţilor săi nu sunt nici prognoze nici recomandări pentru anumite decizii de luat la bursă.

Responsabilitatea deciziilor de investiţii, ca şi de căsătorie sau de mers la război (cum zice proverbul), este exclusiv a celor care le iau.

 

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...