SENTIMENTUL matinal: Bucureştiul se pregăteşte de tsunami. FED a iritat pieţele.Când o să le treacă?

20 06. 2013
bursa_cu_mainile_in_cap_72138600

Indicii bursieri cei mai importanţi ai lumii, din New York şi până la Tokyo, au penalizat  decizia Federal Reserve (FED) cu scăderi de până la 2,69% (la Hong Kong).

Europa nu are cum să se ferească de acest val care pare nimicitor pentru speranţele de creştere, dar care nu este decât o furie de moment, perspectivele marilor speculatori de a li se reduce banii de joacă fiind deja incluse în preţ.

Cât va dura, însă momentul?

„Mă aştept ca toată această furie să dureze vreo două săptămâni în cel mai rău caz, după care o să se revină pe creştere. La Bursa noastră mă aştept chiar ca anul să se termine verde (în creştere, n.r), a declarat Dan Rusu, şeful analiştilor de la casa de brokeraj BT Securities, a Băncii Transilvania, pentru ECONOMICA.NET.

 Mai multe despre seara de aseară în articolul FED irită pieţele deşi nu reduce debitul pompei de dolari. Nu încă .

Acum să-l ascultăm tot pe Dan Rusu, pe care l-am rugat  să ne dea  o idee , dinainte de raportul lui de luni, despre

Reperele tehnice

La cele din SENTIMENTUL de luni: Una pe faţă, alta pe dos. În aşteptarea lui Ben

adăugăm observaţiile de azi ale lui Dan Rusu:

„În cel mai rău caz, BET Fi, indicele „oracol“ al Bursei, se va apropia de pragul de alarmă de la 22.500, dar s-ar putea să se oprească la suportul de la 24.000 de puncte. Cred, însă, că va depăşi maximul din martie , de la 28.677, până la sfârşitul anului, rezistenţa cea mai puternică“, a dezvăluit Dan Rusu, pentru ECONOMICA.NET.

BET Fi pleacă azi de la un nivel de 25.137 de puncte, relativ confortabil.

Mai multe despre suporturi şi rezistenţe în capitolul „DIDACTICE al tuturor Sentimentelor.

 

Ce este mai important din articol, sentimentul, este descris, de obicei, înainte de ora 9.30, când începe sesiunea de predeschidere a Bursei de Valori Bucureşti. Atunci, sistemul electronic al acesteia stabileşte preţurile de deschidere prin prelucrarea ordinelor date deja de brokeri, înainte de deschiderea de la ora 10. Actualizările ulterioare ale articolului sunt numai eventuale completări de conjunctură, date de arhivă şi corectură.

 

Arhiva

 

Reluăm şi cele câteva fraze din „Sentimentele“ mai vechi, pentru că utilitatea lor analitică este încă valabilă.

Fie şi măcar pentru că, „la carte scrie“ că o rezistenţă la creştere, odată învinsă, devine un suport puternic pentru creştere. Şi vice – versa.

Până nu foarte demult spuneam că:

* „Odată învinsă rezistenţa de la 27.300, BET Fi ar mai avea de parcurs o serie de creşteri până la pragul de 29.500 de puncte“, scria Dan Rusu în primul raport din acest an.

Două luni mai târziu tendinţa a fost confirmată, iar apoi a fost în frâu de chestiunea cipriotă.

* Tendinţa principală (pe termen mediu) de creştere este în siguranţă atâta vreme cât piaţa se află deasupra „zonei suport“, care se întinde în jurul pragului de la 26.000, între 25.600 şi 26.200, potrivit altui raport săptămânal al lui Dan Rusu.

Zona de confort s-a deplasat mai sus, apoi a coborât până la 24.000.

* Reperul dat în raportul din 4 februarie suna aşa: „Cât timp (BET Fi , n.r.) evoluează peste zona de suport 25.800 – 26.200, tendinţa generală este de creştere“.

* În acest fel, tendinţa de creştere nefiind compromisă, „ulterior, odată învinsă rezistenţa de la 27.300, BET Fi ar mai avea de parcurs o serie de creşteri până la pragul de 29.500 de puncte“.

A mai devenit articol de arhivă şi „penetrarea decisivă“ peste 25.000 de puncte.

De „penetrarea“ respectivă  „aveam nevoie, pentru a miza pe un an 2013 pozitiv“, scria Dan Rusu, în ultimul Indexwatch din 2012.

Am ajuns deseori în acest an să ne punem speranţele că fosta rezistenţă de la 25.000 va funcţiona cu succes ca suport.

Cum luni de zile în urmă analistul spunea: „Suntem foarte interesaţi de nivelul de 25.000 de puncte. Considerăm că e pragul la care BET FI va testa tendinţa pozitivă nou conturată. Însă, odată învins acest prag (25.000), vom putea spune că piaţa românească a intrat în teritoriu pozitiv pentru multă vreme“, scria, într-un  raport  BT Securities, Dan Rusu.

Indicele este o mărime adimensională.

BET Fi este cel mai nervos şi mai analizat indice al Bursa de  Valori Bucureşti (BVB). Face media ponderată a variaţiilor acţiunilor societăţilor de investiţii financiare (SIF) şi ale Fondului Proprietatea (FP). (pentru alte definiţii şi explicaţii, v. cap. DIDACTICE).

Cândva, anul trecut, piaţa reuşise consolidarea suporturilor de la 23,600 de puncte  şi 22.700 de puncte. Faptul era susceptibil  „să relanseze BET-FI spre 25.800, potrivit unui raport mai vechi al lui Dan Rusu, şeful analiştilor de la BT Securities din Cluj Napoca.

Nu vrem să ne gândim la suporturi atât de vechi. ultima zi în care le-am comentat a fost 25 februarie, în:

SENTIMENTUL de dimineaţă: Mari pretenţii, preţuri blocate. Analiştii pregătesc alternative negative

 

 „DIDACTICELE“

 Corecţiile de cotaţii pe pieţele bursiere survin de obicei atunci când investitorii devin mai dornici să încaseze profitul din creşterile anterioare decât să parieze pe creşteri ulterioare. Dar există şi corecţii pozitive la tendinţe negative.

 Societăţile de investiţii financiare (SIF-urile) şi Fondul Proprietatea (FP) sunt cele mai lichide (cele mai tranzacţionate, mai uşor de găsit şi mai uşor de vândut) acţiuni de la BVB şi, de aceea, indicele lor este considerat ca un fel de oracol şi pentru restul pieţei.

 

Indicii sunt nişte medii ponderate ale variaţiilor preţurilor acţiunilor care intră în „coşul“ (portofoliul) fiecăruia,raportate la un reper fixat la lansare (1000 în România).

FP şi SIF-urile sunt nişte mari fonduri de investiţii care au ele însele „expuneri“ (investiţii) în aproape toată economia românească, inclusiv în societăţi energetice la care nimeni, în afară de FP, nu are acces.

De aceea FP şi SIF-urile sunt cele mai căutate, mai ales de investitorii străini şi de aceea au un indice special dedicat, iar noi le urmărim în mod special evoluţia. Din toate aceste motive se şi spune că BET FI, indicele lor, are reputaţia de a anticipa comportamentul întregii burse.

SUPORTURILE sunt minime anterioare, relevante ca niveluri până la care preţurile pot scădea, într-o tendinţă curentă, minoră,  fără ca tendinţa principală de creştere să fie periclitată. Pot fi şi praguri la care o tendinţă minoră de scădere se opreşte.

REZISTENŢELE sunt maxime anterioare relevante ca niveluri  până la care preţurile pot creşte, într-o tendinţă  curentă, minoră, fără ca tendinţa principală descendentă să fie răsturnată. Ele mai pot fi şi praguri peste care tendinţa de creştere minoră nu mai poate trece.

 MEDIA MOBILĂ este o medie a cotațiilor pe un anumite număr de perioade (minute, ore, zile, săptămâni) și se compară cu evoluția cotațiilor curente pe aceleași perioade. În media mobilă, cotația cea mai nouă o înlocuiește pe cea mai veche. Dacă media mobilă este sub cotația curentă – este bine, dacă rămâne deasupra cotaţiei curente, care a scăzut – este rău.

 LICHIDITATEA (valoarea tranzacţiilor), este un  indicator al uşurinţei cu care poţi găsi acţiunile căutate sau le poţi vinde pe cele care le ai deja, la preţuri cât mai apropiate de cele dorite. 

Brokerii se uită la lichiditate ca să caute confirmare pentru tendinţele curente. Dacă aceasta este mică, scăderile sau creşterile de preţuri nu au o mare relevanţă. 

Dar dacă lichiditatea este mare (la BVB circa 15 milioane de euro, în această perioadă, dar cât mai mult peste) şi indici bursieri scad consistent, atunci înseamnă că avem de a face cu o corecţie semnificativă.

VOLATILITATEA, adică variaţiile mari de preţuri, este semn de confuzie pe piaţa, dar convine speculatorilor.

 Mai trebuie remarcat că știrile importante ale săptămânii  pot afecta semnificativ acuratețea prescripțiilor rezultate din analiza tehnică a evoluției prețurilor.

 

AVERTISMENT

Mai întâi:

Cele de mai sus sunt expresiile a ceea ce se cheamă sentiment de piaţă, intuiţii, care se dovedesc a fi corect de cele mai multe ori, dar pot da şi greş. Chiar şi atunci sunt utile, ca repere.

Apoi:

Estimările analitice care se strecoară prin sentimentele de piaţă ale autorului şi ale invitaţilor săi nu sunt nici prognoze nici recomandări pentru anumite decizii de luat la bursă.

Responsabilitatea deciziilor de investiţii, ca şi de căsătorie sau de mers la război (cum zice proverbul), este exclusiv a celor care le iau.