Sentinţa în dosarul Microsoft se va da pe 24 martie. DNA cere pedepse cu executare

Economica.net
09 03. 2016
stockvault_law137274_17330700

Judecătorii au anunţat că vor da sentinţa în acest caz pe data de 24 martie.

La acest ultim termen al procesului procurorul de şedinţă a solicitat condamnarea la închisoare cu executare a celor patru şi confiscarea specială a unor sume de bani, respectiv 2 milioane euro de la Gabriel Sandu, 2 milioane euro de la Dorin Cocoş, 7,5 milioane dolari şi 2 milioane euro de la Nicolae Dumitru şi 4 milioane euro de la Gheorghe Ştefan.

De cealaltă parte, avocaţii inculpaţilor au solicitat condamnarea la pedepse cu suspendare a clienţilor lor, invocând diverse motive.

Astfel, avocatul lui Dorin Cocoş a spus că acesta a formulat un denunţ şi a colaborat cu procurorii DNA, şi-a recunoscut faptele, astfel încât pedeapsa maximă pe care ar trebui să o primească ar fi de 2 ani închisoare cu suspendare.

De asemenea, avocatul lui Nicolae Dumitru a cerut ridicarea sechestrului pus de procurori pe bunurile acestuia, arătând că omul de afaceri a achitat 2 milioane de dolari şi un milion de euro, reprezentând prejudiciul reţinut în cazul lui.

Toţi cei patru inculpaţi au declarat în ultimul cuvânt că regretă faptele comise şi au cerut să fie condamnaţi la închisoare cu suspendare sau prestarea de muncă în folosul comunităţii.

‘Regret din suflet că am ajuns să comit o faptă penală. Sper într-o pedeapsă cu suspendare, sub supraveghere, ca să pot munci şi să câştig banii pe care i-am însuşit şi să-i dau statului’, a afirmat Dorin Cocoş.

‘Azi am realizat că am greşit. Îmi pare rău, a fost o situaţie, într-un fel gândeşti la 53 de ani, altfel la 40 şi deloc la 20. Sunt de acord să muncesc oricând în folosul comunităţii. Vreau să fiu liber şi să-mi văd copiii’, a declarat Gabriel Sandu.

‘Regret faptele. În primul rând, regret că am intrat în politică. Merit o pedeapsă proporţională cu fapta mea. Vreau să fac muncă în folosul comunităţii, fără să fiu remunerat’, a spus şi fostul primar Gheorghe Ştefan.

De asemenea, omul de afaceri Dumitru Nicolae a susţinut că regretă ‘profund’ faptele pe care le-a comis şi speră să repare ce a greşit.

Potrivit DNA, contractul-cadru de închiriere de licenţe Microsoft din 15 aprilie 2004 ar fi fost încheiat în condiţii oneroase pentru bugetul de stat, asigurând posibilitatea deturnării unui discount de circa 47% acordat de Microsoft în considerarea Guvernului României şi, implicit, permiţând plata unor comisioane către persoanele implicate.

Astfel, susţin anchetatorii, contractul-cadru s-ar fi încheiat cu încălcarea dispoziţiilor legale privind achiziţiile publice, invocându-se în mod nereal calitatea de unic distribuitor a Fujitsu Siemens Computers, la un preţ cu cel puţin 40% mai mare faţă de preţul real, având la bază un necesar nefundamentat.

‘La nivelul anului 2009, instituţiile beneficiare utilizau un număr de 150.694 licenţe ce au fost achiziţionate în perioada 2004 – 2008 în baza prevederilor contractului comercial de închiriere a licenţelor referitor la produsele Microsoft nr. 0115 RO şi a actelor adiţionale ale acestuia. Efectele contractului au încetat la 26 aprilie 2009, dată la care a expirat şi dreptul neexclusiv de utilizare a licenţelor. În contextul încetării dreptului de utilizare a licenţelor şi a efectelor contractului de închiriere de licenţe, a fost identificată o nouă oportunitate de afaceri în distribuirea de licenţe Microsoft către Guvernul României’, preciza DNA.

În primăvara anului 2009 a avut loc o întrevedere între Cocoş, Ştefan, Sandu şi alte persoane pentru a se discuta chestiuni generale legate de posibilităţile pe care le avea Ministerul Comunicaţiilor la finalizarea contractului cu Fujitsu Siemens Computers, pentru asigurarea în continuare a licenţelor necesare: exercitarea dreptului de cumpărare sau încheierea unui nou contract de închiriere.