Serbia nu se va ralia campaniei anti-imigraţie – premierul sârb
‘Nu doresc să iau parte la această campanie. Şi asupra oamenilor noştri s-a abătut cândva o asemenea nenorocire. Ei au trecut prin acelaşi lucru şi noi ştim cum este’, a spus Vucic în timpul unei conferinţe de presă susţinute pe aeroportul Nikola Tesla din Belgrad.
Anterior, autorităţile Ungariei, ţară vecină Serbiei, au anunţat că intenţionează să construiască la frontieră un gard din sârmă ghimpată, cu o lungime de 160 de kilometri, pentru a se apăra de imigranţii ce folosesc regiunea Balcani ca zonă de tranzit.
Un asemenea traseu este din ce în ce mai popular printre imigranţii care încearcă să ajungă în ţări ale Europei din Orientul Mijlociu, Afganistan şi Somalia. Majoritatea dintre ei ajung în Serbia din Macedonia.
Potrivit lui Vucic, sârbii vor răspunde la problema imigraţiei, ‘cel mai mare cataclism din istoria umanităţii’, oferind facilităţi de primire a refugiaţilor şi ajutor medical.
Înainte de aceasta, reprezentantul Agenţiei ONU pentru Refugiaţi (UNHCR), Hans Friedrich Schodder, a dat drept exemplu altor ţări ‘atitudinea plină de umanism’ a serbilor faţă de refugiaţi.