Serbia şi Croaţia au convenit să fluidizeze trecerea refugiaţilor

Economica.net
23 10. 2015
crisis_750x499_58523900

Înţelegerea a fost stabilită la o întâlnire pe care miniştrii de interne din Serbia şi Croaţia au avut-o vineri la punctul de trecere a frontierei Bajakovo-Batrovci.

‘Refugiaţii vor fi transportaţi direct la centrul de primire de la Slavonski Brod (oraş croat situat la circa 80 de kilometri de graniţă) în trenurile croate care vor pleca din (oraşul sârb de la graniţă) Sid’, a declarat ministrul croat de interne, Ranko Ostojic.

La rândul său, ministrul sârb de interne, Nebojsa Stefanovic, a cerut Uniunii Europene ‘instrucţiuni’ cu privire la măsurile de gestionare a crizei provocate de valul de migranţi, insistând că nici Serbia şi nici Croaţia nu dispun de capacităţi economice ori de altă natură ‘pentru a găzdui fiecare câte 50.000 de refugiaţi pe teritoriul ei’.

Cei doi oficiali au mai convenit ca refugiaţii înregistraţi în Serbia prin colectarea datelor biometrice să primească un document pe care-l vor folosi pentru a intra în Croaţia.

În fiecare zi între 5.000 şi 10.000 de migranţi veniţi mai ales din Orientul Mijlociu pătrund din Macedonia în Serbia, de unde îşi continuă mai departe prin Croaţia şi Slovenia călătoria către vestul Europei, destinaţia dorită de cei mai mulţi fiind Germania.

Acest flux masiv a provocat în ultimele zile dispute între guvernele de la Zagreb şi Ljubljana, aceasta din urmă susţinând că nu poate gestiona tranzitul a mai mult de 2.500 de migranţi pe zi şi a cerut Croaţiei să limiteze acest flux. În replică, executivul croat a răspuns că nu poate accepta să primească în fiecare zi 7.000-8.000 de persoane.