Serbia şi Rusia vor desfăşura primele manevre militare comune din istorie

Economica.net
07 11. 2014
serbia_rusia_29239400

Şase avioane militare de transport ruseşti au aterizat joi seară pe un aeroport militar de lângă Belgrad, aducând trupe şi echipamente militare ce vor participa la programul de manevre Srem-2014. Exerciţiul se va desfăşura pe poligonul militar Nikinci, situat la circa 60 de kilometri nord-vest de capitala sârbă.

În timpul vizitei efectuate în Serbia pe 16 octombrie, cu ocazia împlinirii a 70 de ani de la eliberarea Belgradului de sub ocupaţia nazistă, preşedintele rus Vladimir Putin a asistat în capitala sârbă la o paradă militară grandioasă.

Preşedintele sârb Tomislav Nikolic a participat joi la o reuniune a Statului Major al armatei sârbe, unde a declarat că politica militară a ţării sale se bazează pe ‘neutralitate’ şi Serbia va efectua manevre militare comune nu doar cu Rusia, dar şi cu SUA şi cu alte state balcanice.

Deşi aspiră la integrarea în Uniunea Europeană, Serbia a refuzat să se alăture sancţiunilor europene împotriva Rusiei, poziţie apreciată de Moscova, care s-a arătat dispusă la o consolidare a relaţiilor cu Belgradul, unul dintre aliaţii ei tradiţionali.