Serbia speră să obţină 400 de milioane de euro din privatizarea aeroportului din Belgrad

Economica.net
05 12. 2016
aerodrom_belgrade_beograd_nikola_tesla_airport_aerodrom_nikola_tesla_2_88311700

Traficul pe acest aeroport a crescut semnificativ după ce, în 2013, compania Etihad, din Orientul Mijlociu, a achiziţionat o participaţie de 49% în operatorul aerian naţional JAT, pe care l-a redenumit Air Serbia.

‘Putem obţine chiar şi 600 de milioane de euro dacă vom concesiona aeroportul o perioadă mai îndelungată’, le-a declarat jurnaliştilor Vucic, după întâlnirea cu Johannes Hahn, comisarul european pentru politica de vecinătate şi negocieri în vederea extinderii.

La finele lui 2014, Guvernul conservator condus de premierul Aleksandar Vucic a tăiat pensiile şi salariile pentru a putea obţine un împrumut stand-by în valoare de 1,2 miliarde de euro de la FMI. Acum, Serbia este sub presiune pentru a continua privatizările.

Anul trecut, traficul de pasageri pe aeroportul Nikola Tesla a crescut cu 3,8%, la 4,6 milioane.

Statul deţine 83,15% din acţiunile aeroportului din Belgrad. Anul acesta, acţiunile au scăzut cu 4%, evaluând compania la 38 de miliarde de dinari (331 milioane de dolari).