Serbia va finaliza Coridorul 10 paneuropean înainte ca România şi Bulgaria să termine Coridorul 4
„Nu fac presupuneri privind data la care podul de la Calafat (care va lega România de Bulgaria) va fi pus în circulaţie, deoarece ştiu că-şi doresc să-l finalizeze, dar nu cred că se va întâmpla prea curând pentru că am trecut recent pe acolo” – declarat Mrkonjic pentru Agenţia TANJUG.
Ministrul sârb al transporturilor a explicat că Serbia se grăbeşte să termine coridorul 10 (care traversează Serbia – de la graniţa cu Ungaria, de la Subotica până la Dimitrovgrad şi la Presevo, localitate aflată în apropierea graniţei cu Bulgaria şi Macedonia) pentru ca transportatorii internaţionali să nu evite Serbia, folosind ruta ce trece prin România şi Bulgaria, state membre ale Uniunii Europene. Ministrul sârb a explicat că pe coridorul 10 distanţa dintre Europa şi Turcia este mult mai mică, iar Serbia ar putea obţine venituri importante din colectarea taxei de drum.
Click pe imaginea din galeria foto pentru dimeniunea maxima