Sergiu Mulțescu este noul director general executiv al producătorului de lapte Artesana
El va conduce de acum direcția strategică de dezvoltare și de vânzări a Artesana International S.A..
„Ne bucură să facem anunțul promovării lui Sergiu Mulțescu în funcția de director general executiv al Artesana. Sergiu a fost alături de noi și de Artesana, de aproape 10 ani, și lui i se datorează o foarte mare parte din ascensiunea brandului. Susținerea oamenilor care și-au probat capacitatea de a excela, de a inova și de a îndeplini obiectivele trasate, în acord cu principiile și valorile Artesana, este parte a politicii noastre de personal. Odată cu operaționalizarea noii fabrici Artesana, echipa noastră nu doar că se extinde, ci se și consolidează prin promovarea în funcții cheie a colegilor noștri cu rezultate în dezvoltarea companiei”, a declarat Alina Donici, Managing Partner Artesana.
Sergiu Mulțescu s-a alăturat companiei în anul 2014, dată de la care a condus echipa de vânzări Artesana.
„Ce am apreciat în primele momente la fondatorii Artesana, Alina și Daniel Donici, sunt fix aceleași lucruri pentru care sunt alături de ei și acum: simplitatea și onestitatea. Însă ce m-a atras cel mai mult și cel mai mult, a fost curajul și nebunia de a visa atât de înalt”, spune Sergiu Mulțescu despre primul lui contact cu membrii echipei Artesana.
„La companie mi-a plăcut provocarea în sine. La început și din experiența pe care am avut-o anterior, mi-a fost greu să înțeleg ce făceau oamenii în Artesana, atât din prisma calității produselor, dar mai ales din prisma principiilor și valorilor care erau transmise de echipa foarte tânără de management. Aceste valori și principii au fost mereu puse pe un mare piedestal și întotdeauna au primat în fața profitului.
Avem un secret pentru succesul echipei noastre și a brandului nostru, dar este unul pe care îl pot împărtăși. Oamenii pe care îi avem lângă noi, cei care au aderat la principiile și valorile noastre, care cred cu tărie în ceea ce facem și au devenit o parte o poveștii Artesana, ei sunt secretul nostru. Noi știm sigur că povestea merge mai departe cu oameni”, a mai declarat Sergiu Mulțescu.
Brandul Artesana a luat naștere în 2012 fiind creat de doi antreprenori români, Alina și Daniel Donici. În 2022, la 10 ani de la lansarea Artesana, business-ul a înregistrat o cifră de afaceri de aproape 5 milioane euro, având 75 de angajați.
Astăzi, produsele Artesana se găsesc în peste 1.000 de magazine în toată țara, în majoritatea rețelelor de retail modern dar și în rețele locale sau băcănii specializate. După o investiție de peste 6 milioane de euro, în cea de-a doua fabrică, producția lactatelor Artesana din Tecuci, județul Galați, ar putea crește de până la zece ori față de fabrica veche. Artesana a încheiat anul 2022 cu o cifră de afaceri de 5 milioane de euro, iar pentru 2023 estimează venituri de 8 milioane de euro.