Sergiu Oprescu, ARB: Segmentul creditului de consum se îngustează. Ponderea ipotecarului în PIB este însă la cel mai mic nivel din UE
„Băncile au fost soluţia, au funcţionat ca un amortizor la şoc, au fost airbagurile crizei lansate de pandemia Covid 19”, a declarat Sergiu Oprescu, preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor (ARB), în cadrul emisiunii ZF Live. El a precizat că programele derulate de stat împreună cu deciziile băncilor în procesele de amânare a ratelor pe zona de persoane fizice şi juridice au jucat un rol important.
Bancherul remarcă însă o schimbare de paradigmă în business-ul băncilor: creditarea persoanelor fizice a scăzut în favoarea împrumuturilor către zona corporate şi IMM-uri mari. Potrivit BNR, procentul creditelor neguvernamentale acordate de instituţiile de credit a fost de 43% pentru persoanele fizice şi 57% pentru companii.
Sergiu Oprescu spune că „segmentul creditelor de consum se îngustează vizibil, dar creditul ipotecar a fost dinamic în 2020 şi se arată la fel şi în prima parte din 2021. Creditul ipotecar este cel care a stabilizat piaţa creditelor persoanelor fizice”. În afara creditului de consum, şi cardul de credit a marcat o scădere puternică. Totodată, bancherul precizează că loc de creştere pe zona împrumuturilor ipotecare există, cu atât mai mult cu cât ponderea creditelor ipotecare în PIB este de 8,5%-8,6%, una dintre cele mai joase dintre ţările din Uniunea Europeană. Doar Ungaria mai are o pondere atât de mică în produsul intern brut.
Bilanţurile băncilor mai permit creşteri pe zona creditelor ipotecare, iar Oprescu este de părere că dacă în 2020 am avut o creştere de 5,5% a creditării private şi în 2021 vom avea creştere. „Este tot de un digitt, de circa 5%, dar este creştere nu stagnare, a concluzionat Sergiu Oprescu.