Seria 5 Ultra, primul ultrabook de la Samsung GALERIE FOTO

14 02. 2012

Seria 5 ULTRA aduce performanţă superioară într-un sistem ultra-portabil prin intermediul celor două modele de 13” şi 14”, înglobând un  procesor ® Core™ i5-2467M, memorie RAM de pâna la 8GB, sistemul ExpressCache™ de la Diskeeper şi plăci grafice AMD Radeon™ HD. Astfel, Seria 5 ULTRA este capabil să se închidă în doar 10.5 secunde şi să se redeschidă în 2 secunde, în timp ce navigarea pe web se face de două ori mai rapidă decât în cazul generaţiei anterioare de notebook-uri.

Seria 5 ULTRA 14” oferă spaţiu de stocare de până la 1TB, fără să fie nevoie ca utilzatorii să poarte cu ei dispozitive periferice de stocare.

Pentru a asigura utilizarea facilă, în mişcare, Seria 5 ULTRA 13” are o grosime de doar 17,6mm şi o greutate de 1,38kg. Procesorul Intel® Core™ i5, memoria RAM de 8GB, memoria de stocare de până la 500GB şi iSSD de 16GB cu sistem ExpressCache™ asigură mobilitate şi performanţă fără compromis. Utilizatorii pot alege, de asemenea, între SSD-uri de 128GB sau 258GB, în funcţie de spaţiul de stocare necesar. Pentru o maximă conectivitate cu alte dispozitive, modelul de 13” este echipat, totodată, cu port full HDMI alături de unul USB 3.0, două USB 2.0, 4-în-1 multi SD card slot, reţea Ethernet şi webcam.

Modelul de 14” este de asemenea echipat cu un procesor Intel® Core™ i5, cu iSSD cu memorie RAM de 8GB până la 16GB şi cu sistem ExpressCache™, oferind o înaltă performanţă. Pentru o mai bună stocare şi o experienţă vizuală îmbunătăţită, Seria 5 ULTRA de 14” suportă stocare de până la 1TB și dispune de o placă grafică AMD Radeon™ HD7550M de 1GB. Mai mult, dispozitivul are un disc drive optic integrat, pentru confort maxim. În ceea ce priveşte conectivitatea, modelul de 14” oferă full HDMI, VGA, două porturi USB 3.0, unul USB 2.0, 4 în 1 multi SD card slot, reţea Ethernet şi webcam. Toate acestea sunt reunite într-o carcasă cu grosimea de 20,9mm şi o greutate de 1,84kg.

Ambele modele sunt echipate cu tehnologie LCD cu ecran de 300nit HD LED SuperBright, tehnologie de îmbunătăţire a imaginii şi ecran anti-reflexie, oferind consumatorilor o experienţă vizuală impresionantă, oriunde s-ar afla.