Serviciile comerciale tip duty-free în aeroportul Henri Coandă vor fi suspendate în perioada 1 – 8 iulie

Serviciile comerciale tip duty-free şi conexe din aeroportul Henri Coandă vor fi suspendate în perioada 1-8 iulie, ca urmare a încetării contractului de asociere pentru spaţiile duty free, informează, joi, CN Aeroporturi Bucureşti (CNAB).
AGERPRES - J, 29 iun. 2023, 10:03
Serviciile comerciale tip duty-free în aeroportul Henri Coandă vor fi suspendate în perioada 1 - 8 iulie

„Această perioadă este necesară pentru parcurgerea tuturor etapelor obligatorii în astfel de situaţii, cum ar fi efectuarea operaţiunilor de inventariere, predare-primire etc. dar şi pentru pregătirea spaţiilor comerciale pentru funcţionarea conform noului contract de închiriere, încheiat în urma unei proceduri transparente de licitaţie. Atât CNAB cât şi partenerii contractuali vor depune toate eforturile necesare pentru a redeschide toate spaţiile comerciale la data de 9 iulie”, se precizează în informarea CNAB.

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti a anunţat, pe 23 iunie, adjudecarea licitaţiilor pentru spaţiile comerciale de retail şi alimentaţie publică din Aeroportul Henri Coandă, contractele de închiriere urmând să fie semnate pe şase luni.

„În urma unor proceduri transparente de licitaţie cu strigare, organizată prin Bursa Română de Mărfuri, CN Aeroporturi Bucureşti (CNAB) a adjudecat spaţiile comerciale de retail şi alimentaţie publică din aeroportul Henri Coandă. Contractele de închiriere vor fi semnate pe o perioadă limitată, de numai 6 luni, în vederea asigurării continuităţii serviciilor pentru pasageri (duty free, vendomate, schimb valutar, restaurante, cafenele, baruri etc.) şi, totodată, a veniturilor CNAB din închirierea de spaţii comerciale”, se menţiona într-un comunicat al companiei remis la data respectivă.

Potrivit sursei citate, la licitaţie au fost invitate 184 de firme de profil, dintre care 12 au depus oferte.

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO Autostrada Moldovei A7: Azi, la 12:00, se deschide circulația pe Podul peste râul Buzău
VIDEO Autostrada Moldovei A7: Azi, la 12:00, se deschide circulația pe Podul peste râul Buzău
Circulația rutieră se va deschide pe Podul peste râul Buzău al A7 și pe sensurile giratorii de descărcare în DN2B, în zona Buzău Est, începând cu ora 12.00, informează vineri Compania......
Acord de miliarde de dolari în SUA pentru a stimula producția de magneți din pământuri rare
Acord de miliarde de dolari în SUA pentru a stimula producția de magneți din pământuri rare
MP Materials a dezvăluit joi un acord de miliarde de dolari cu guvernul SUA pentru a stimula producția de magneți din ...
Câştigul salarial mediu a scăzut cu 2,5%, până la 5.508 lei – date oficiale INS
Câştigul salarial mediu a scăzut cu 2,5%, până la 5.508 lei – date oficiale INS
Câştigul salarial mediu brut în România a scăzut cu 2,4%, în luna mai a acestui an, comparativ cu luna anterioară, ...
Economia britanică s-a contractat cu 0,1% în mai în ciuda predicțiilor optimiste ale economiștilor
Economia britanică s-a contractat cu 0,1% în mai în ciuda predicțiilor optimiste ale economiștilor
Producția economică a Marii Britanii s-a contractat cu 0,1% în luna mai, arată datele oficiale publicate vineri, scrie ...