Serviciile de informaţii ale SUA estimează că 20.000 de luptători ruşi au fost ucişi în Ucraina din decembrie
„Din decembrie, estimăm că Rusia a numărat peste 100.000 de combatanţi ucişi sau răniţi, dintre care 20.000 de morţi în lupte”, a declarat purtătorul de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate al Casei Albe, John Kirby, în timpul unei conferinţe de presă.
El a precizat că jumătate dintre cei morţi aparţin grupării de mercenari Wagner, fiind vorba, în mare parte, de foşti prizonieri „aruncaţi în luptele de la Bahmut fără pregătire suficientă sau comandă militară adecvată”.”Concluzia este că ofensiva Rusiei s-a întors împotriva ei”, a spus John Kirby.
Pe de altă parte, oficialul american a refuzat să comenteze pierderile suferite de Ucraina, care este susţinută de o coaliţie occidentală condusă de Statele Unite.”Depinde de ei să vorbească despre asta sau nu. Nu voi face niciodată public nimic care să le facă dificilă sarcina. Ei sunt victimele, Rusia este agresorul”, a explicat el.
Majoritatea luptelor din ultimele săptămâni s-au concentrat în regiunea Donbas din estul Ucrainei, în special în oraşul Bahmut. Ruşii au avansat foarte greu în acest oraş industrial în mare măsură distrus. Ei pretind că deţin controlul asupra a aproximativ 80% din acesta.