Serviciile de paşapoarte vor avea program luni şi marţi. MAI spune că face toate eforturile pentru eliberarea cât mai rapidă

Ministerul de Interne precizează că face toate eforturile pentru ca eliberarea de paşapoarte să se realizeze cât mai operativ, arătând că serviciile de paşapoarte din 16 judeţe şi Municipiul Bucureşti vor lucra luni şi marţi.
Economica.net - Dum, 13 aug. 2017, 08:30
Serviciile de paşapoarte vor avea program luni şi marţi. MAI spune că face toate eforturile pentru eliberarea cât mai rapidă

„Referitor la poziţia FADERE (…) – MAI îi asigură pe toţi cei care îşi preschimbă paşapoartele în această perioadă că facem toate eforturile pentru ca acest proces de eliberare a documentelor să se facă într-un mod cât mai operativ”, arată MAI, pe pagina de Facebook a instituţiei.

MAI precizează că în lunile de vară numărul cererilor de preschimbare a paşapoartelor depăşeşte cu 80-90% valorile din restul anului, iar în unele judeţe numărul acestora se dublează în această perioadă.

„Din păcate, această creştere semnificativă nu poate fi însoţită şi de dublarea numărului de ghişee sau de dublarea personalului care lucrează la serviciile de paşapoarte. Lipsa de personal se resimte şi în aceste servicii, iar pe acest fond, am fost nevoiţi să prelungim programele de lucru, să amânăm concediile din această vară pentru mulţi dintre angajaţi sau să găsim alternative de spaţii destinate eliberării de paşapoarte”, menţionează MAI.

Potrivit MAI, în 12 judeţe şi în Municipiul Bucureşti serviciile de paşapoarte lucrează luni, iar în alte patru se va lucra marţi.

FADERE, o asociaţie românească din Spania, a solicitat sâmbătă ministrului de Interne, Carmen Dan, să rezolve de urgenţă situaţia creată la ghişeele de eliberare a paşapoartelor, afirmând că în caz contrar va face plângere penală împotriva acesteia.

Te-ar mai putea interesa și
China a furnizat informații și documente într-o anchetă privind secționarea a doua cabluri submarine în Marea Baltică
China a furnizat informații și documente într-o anchetă privind secționarea a doua cabluri submarine în Marea Baltică
China a furnizat informaţii şi documente unei anchete comune privitoare la două cabluri submarine secţionate din Marea Baltică, şi a invitat Germania, Suedia, Finlanda şi Danemarca să......
Drumul Expres Bacău – Piatra Neamț ar putea fi prima șosea de mare viteză construită cu deținuți, după Revoluție
Drumul Expres Bacău – Piatra Neamț ar putea fi prima șosea de mare viteză construită cu deținuți, după Revoluție
Compania Națională de Investiții Rutiere a inițiat un parteneriat cu Administrația Națională a Penitenciarelor pentru ...
Preţul mediu al unui hectar de teren arabil, în România, a fost de 41.624 lei/ha
Preţul mediu al unui hectar de teren arabil, în România, a fost de 41.624 lei/ha
Preţul mediu al unui hectar de teren arabil, în România, a fost de 41.624 lei/hectar (ha) în anul 2023, cel mai scăzut ...
Scade taxarea activităţilor independente şi creşte contribuţia la pilonul II de pensii, promite noul guvern
Scade taxarea activităţilor independente şi creşte contribuţia la pilonul II de pensii, promite noul guvern
Economica.net a citit programul de guvernare elaborat de PSD, PNL, UDMR, minorități. Iată marile promisiuni ale guvernului ...