Serviciile de spionaj din SUA şi Marea Britanie monitorizează platformele de jocuri online

Economica.net
09 12. 2013
holder_nsa_eye498_55416600

Serviciile de securitate americane se tem că organizaţii teroriste sau infracţionale ar putea folosi platformele de jocuri online pentru a tranfera bani sau a pregăti atacuri teroriste, potrivit New York Times. În acest context, agenţi ai serviciilor de spionaj s-au infiltrat printre utilizatorii platformelor de jocuri online pentru a supraveghea comunicaţiile.

Informaţiile sunt conţinute în documente oferite de fostul agent NSA Edward Snowden, refugiat în Rusia.

„Platformele de jocuri online pot părea inofensive, dar au potenţialul de a deveni o reţea eficientă de comunicaţii, permiţându-le suspecţilor să se ascundă”, arată un document din 2008 al Agenţiei americane pentru Securitatea Naţională (NSA).

Printre platformele online vizate de serviciile de spionaj britanice şi americane se numără site-urile jocurilor Second Life, Xbox Live şi World of Warcraft.

„Platformele de jocuri online sunt construite şi admninistrate de companii care încearcă să aibă profituri mari, astfel că identităţile utilizatorilor şi activităţile sunt monitorizate”, explică analistul Peter W. Singer, de la Institutul Brookings.