Serviciile medicale, tot mai inaccesibile persoanelor sărace din Europa – raport Médecins du Monde
„În ceea ce priveşte sănătatea, instituţiile UE au reafirmat recent adeziunea la valorile universalităţii, accesul la îngrijiri de calitate, echitatea şi solidaritatea (…) În practică, aceste cuvinte rămân încă prea des promisiuni”, potrivit organizaţiei neguvernamentale, care cere un acces real la îngrijiri medicale pentru toţi.
„În timp ce nevoile de asistenţă medicală nerezolvate au crescut în majoritatea ţărilor din cauza crizei economice şi a măsurilor de austeritate, cei mai săraci oameni au fost cel mai grav afectaţi”, precizează MdM în acest raport prezentat la Londra.
Aceasta constatare se bazează pe consultaţii medicale realizate anul trecut în rândul a 22.171 de persoane (dintre care 78% imigranţi non-europeni) în nouă ţări membre ale UE, între care Germania, Franţa şi Marea Britanie.
Documentul citat denunţă situaţia extrem de dificilă a femeilor însărcinate şi a copiilor: mai mult de jumătate din femeile însărcinate nu au beneficiat de consultaţie prenatală înainte de a ajunge la MdM, în timp ce numai o treime dintre copiii consultaţi de acest ONG fuseseră vaccinaţi împotriva rujeolei, oreionului şi rubeolei. În total, două treimi dintre pacienţii văzuţi anul trecut de MdM nu beneficiau de nici o asigurare medicală.
Datele colectate pentru acest raport „desfiinţează clar mitul migraţiei din motive medicale, atât de des folosit de guverne pentru a restricţiona accesul la îngrijire medicală”, adaugă ONG-ul citat.