Serviciul de Informaţii şi Securitate din Republica Moldova a denunțat două acorduri de parteneriat cu Serviciul Federal de Securitate al Rusiei

31 07. 2023
Serviciul de Informatii si Securitate

Notificările oficiale au fost remise în adresa autorităţilor Federaţiei Ruse. Totodată, Serviciul a înaintat demersurile de rigoare, prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova, de denunţare a acordului de cooperare cu Serviciul de Informaţii Externe al Federaţiei Ruse (SVR), potrivit unui comunicat al SIS transmis către media.

„Începând cu 24 februarie 2022, odată cu invazia Federaţiei Ruse în Ucraina, relaţiile de cooperare ale Serviciului de Informaţii şi Securitate cu serviciile speciale ale Federaţiei Ruse au fost sistate, astfel încât acordurile date nu au o aplicabilitate practică, fiind de fapt nefuncţionale. Neconcordanţa şi disonanţa prevederilor acestor acorduri cu interesul şi securitatea naţională a Republicii Moldova argumentează procesul de denunţare iniţiat de Serviciul de Informaţii şi Securitate”, au argumentat reprezentanţii SIS.

Mai mult, prevederile acestor acorduri, semnate în anul 1994, inclusiv protocoalele adiţionale reprezentau clauze juridice invocate de Federaţia Rusă de a argumenta prezenţa reprezentanţilor serviciilor speciale ruse în regiunea din stânga Nistrului a Republicii Moldova. Astfel, cu denunţarea acestor acorduri, asemenea „argumente” nu mai pot fi avansate de Federaţia Rusă, menţionează SIS.

„Serviciului de Informaţii şi Securitate nu menţine relaţii de parteneriat extern cu structurile similare ale altor state, care în mod vădit sfidează legislaţia şi acţionează în detrimentul securităţii naţionale, desfăşoară activităţi subversive împotriva Republicii Moldova, inclusiv de subminare a funcţionalităţii instituţiilor democratice ale statului, de destabilizare a situaţiei social-politice, economice şi de periclitare a integrităţii teritoriale a ţării”, au conchis reprezentanţii SIS.

Conform unei investigaţii publicate în 24 iulie de Jurnal TV şi grupul rus de investigaţii The Insider, pe acoperişul Ambasadei Rusiei la Chişinău au fost montate multiple sisteme de antene, capabile să capteze orice tip de semnale la distanţă mare, aminteşte publicaţia Newsmaker. Jurnaliştii au identificat 28 astfel de dispozitive instalate pe acoperişurile celor două clădiri ale misiunii diplomatice de pe bulevardul Ştefan cel Mare. Numărul e aproape de două ori mai mare decât la Bruxelles, unde se află multe dintre subdiviziunile Uniunii Europene şi staff-ul NATO. Echipamentele pot colecta informaţii sensibile pentru securitatea ţării, au avertizat experţi de la Chişinău.

De asemenea, investigaţia a arătat că agenţii ruşi îşi intensificau activitatea în momentele în care în Republica Moldova se desfăşurau evenimente politice importante, precum alegerile guvernatorului Găgăuziei sau summitul Comunităţii politice europene de la 1 iunie.

În consecinţă, Republica Moldova a decis la 26 iulie expulzarea a 45 de angajaţi ai Ambasadei Rusiei în Republica Moldova. Ambasadorul Rusiei în Moldova, Oleg Vasneţov, a calificat măsura ca fiind una „drastică”, potrivit Newsmaker.

Sursa foto: Sis.md