Sesiunea a doua a Bacalaureatului va începe peste o săptămână
În zilele de 20 şi 21 august se vor desfăşura evaluările competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională, iar pe 22 şi 23 august – cele ale competenţelor digitale.
Prima probă scrisă – cea la limba şi literatura română – va avea loc în 26 august, fiind urmată de proba scrisă la limba şi literatura română pentru elevii aparţinând minorităţilor naţionale, în 27 august.
Proba obligatorie a profilului se va susţine în 28 august, iar cea la alegere a profilului şi specializării – în 30 august.
Afişarea rezultatelor va avea loc pe 2 septembrie, până la ora 12,00, iar depunerea contestaţiilor, în aceeaşi zi, până la ora 16,00.
Contestaţiile vor fi rezolvate în zilele de 3 şi 4 septembrie, urmând ca afişarea rezultatelor finale să se facă pe 5 septembrie.
Cea de-a doua sesiune a examenului de Bacalaureat se va susţine în Bucureşti în liceele cu rezultate foarte bune obţinute de-a lungul timpului.
Astfel, absolvenţii de liceu din Bucureşti care s-au înscris pentru a doua sesiune a Bacalaureatului vor susţine examenul în colegii naţionale precum „Sfântul Sava”, „Gheorghe Lazăr”, „Mihai Viteazul”, „Tudor Vianu”, „Gheorghe Şincai”.
Promovabilitatea la prima sesiune a examenului de Bacalaureat, după rezolvarea contestaţiilor, este de 56,4%, potrivit unui centralizator al Ministerului Educaţiei Naţionale (MEN).
Astfel, au promovat Bacalaureatul 63,1% dintre absolvenţii promoţiei 2012 – 2013 şi 31,7% dintre absolvenţii promoţiilor anterioare.
Datele finale arată o uşoară creştere a procentului de promovare, comparativ cu ultimii doi ani, însă, o rată de reuşită mai mică decât în 2010 (2012 – 44,4%, 2011- 45, 7%, 2010 – 69,3%), cu diferenţe sesizabile între promoţiile curentă şi anterioare, dar şi între mediul urban şi cel rural.