Sesiunea extraordinară a Parlamentului ar urma să se încheie joi. Codul penal, Codul administrativ şi Legea offshore, printre proiectele adoptate

Sesiunea extraordinară a Parlamentului - care a început în 2 iulie - ar urma să se încheie joi. Încă din primele zile ale sesiunii, parlamentarii au adoptat modificările asupra Codului penal, Codul administrativ, care prevede, printre altele, pensii speciale pentru aleşii locali şi Legea offshore, care reglementează exploatarea gazelor din Marea Neagră, scrie News.ro
Economica.net - J, 19 iul. 2018, 06:31
Sesiunea extraordinară a Parlamentului ar urma să se încheie joi. Codul penal, Codul administrativ şi Legea offshore, printre proiectele adoptate

De asemenea, Biroul permanent al Senatului a fost convocat joi, de la ora 18.00. Senatorul USR Vlad Alexandrescu spune că senatorii au fost convocaţi în şedinţă prin SMS, fără niciun fel de explicaţie şi fără niciun fel de ordine de zi. „Ne cheamă să decidem ceva, dar nu ştim ce trebuie să decidem, nu ştim ce plănuiesc. Cel mai probabil, vor să prelungească sesiunea extraordinară a Senatului până pe 10 august, cum spun unele surse, dar nu putem fi siguri căci democraţia se face în secret în Parlamentul României din câte se vede”, a scris Alexandrescu pe contul său de Facebook.

Pe site-ul Senatului a fost publicat miercuri seară anunţul privind convocarea şedinţei de Birou permanent joi, de la ora 18.00, când se încheie şi sesiunea extraordinară.

Senatorul USR Vlad Alexandrescu a scris pe contul său de Facebook că senatorii au fost convocaţi în şedinţă prin SMS, fără niciun fel de explicaţie şi fără niciun fel de ordine de zi.

Sesiunea extraordinară a Parlamentului, programată să se încheie joi, a început în 2 iulie, miza fiind adoptarea contestatelor modificări la Codul penal, dar şi Codul administrativ.

Te-ar mai putea interesa și
Parteneriatele strategice încep cu decizii informate. De ce este importantă verificarea integrității în procesul de integrare a partenerilor de business
Parteneriatele strategice încep cu decizii informate. De ce este importantă verificarea integrității în procesul de ...
Intrarea într-un parteneriat de business nu este niciodată doar o formalitate, ci o decizie importantă, care poate fie să ajute o companie să crească, fie să genereze probleme majore. Un......
Blocaj pe A7 Focșani – Pașcani: Muncitorii UMB își prelungesc concediul forțat – Bacău.net
Blocaj pe A7 Focșani – Pașcani: Muncitorii UMB își prelungesc concediul forțat – Bacău.net
Un mesaj intern transmis angajaților companiei UMB, constructorul de pe Autostrada A7 (tronsonul Focșani – Bacău – ...
Mari companii farmaceutice, mari probleme la orizont
Mari companii farmaceutice, mari probleme la orizont
Tarifele vamale impuse de Donald Trump sunt o amenințare pentru industria farmaceutică globală. Piața americană reprezintă ...
Un nou jucător din automotive închide. Compania americană Visteon a plecat din România
Un nou jucător din automotive închide. Compania americană Visteon a plecat din România
Visteon Electronics România, subsidiara din ţara noastră a producătorului american de componente electronice pentru industria ...