Sesizarea preşedintelui Iohannis privind Legea referendumului, discutată astăzi de Curtea Constituţională

Curtea Constituţională discută marţi sesizarea preşedintelui privind Legea referendumului, care prevede ca data organizării unui referendum pentru revizuirea Constituţiei să fie stabilită de Guvern. Legea a fost trimisă la reexaminare de către preşedintele Iohannis, a fost adoptată din nou de Parlament, în forma iniţială, şi a fost atacată de două ori la CCR de către parlamentarii opoziţiei, scrie News.ro
Economica.net - mar, 19 iun. 2018, 07:50
Sesizarea preşedintelui Iohannis privind Legea referendumului, discutată astăzi de Curtea Constituţională

Camera Deputaţilor a adoptat Legea referendumului la sfârşitul lunii decembrie 2017, iar preşedintele Klaus Iohannis a cerut Parlamentului reexaminarea acesteia.

În 4 aprilie, plenul Camerei Deputaţilor, în calitate de for decizional, a adoptat Legea referendumului cu 195 de voturi „pentru”, 71 de voturi „împotrivă” şi 6 abţineri, în forma iniţială.

Potrivit textului legii, „cetăţenii sunt chemaţi să îşi exprime voinţa prin vot în cadrul referendumului naţional cu privire la revizuirea Constituţiei în ultima duminică a perioadei de 30 de zile prevăzută în Constituţie, calculată de la data adoptării de către Parlament a proiectului legii constituţionale, Guvernul având obligaţia de a aduce la cunoştinţa publică, de îndată, prin mijloace de comunicare în masă, textul acestuia şi data referendumului”.

În sesizarea trimisă CCR în 18 mai, preşedintele Klaus Iohannis precizează că, deşi a mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate, la sesizarea parlamentarilor, actul normativ cuprinde, în continuare, dispoziţii neconstituţionale.

(…) nu doar obiectul, ci şi data fiecărui referendum pentru fiecare revizuire a Constituţiei în parte ar trebui să fie stabilită clar şi distinct, numai de către Parlamentul în exerciţiu. A proceda altfel ar echivala cu o restrângere a competenţei decizionale şi a marjei de apreciere a Parlamentului aflat în exercitarea mandatului la data la care ar avea loc o revizuire a Constituţiei de către parlamentarii din legislatura în care s-a adoptat legea criticată, atitudine care poate fi justificată în cazul legiuitorului constituţional derivat în anumite limite şi condiţii precizate în Constituţie, dar care nu este permisă legiuitorului ordinar sau organic. Prin urmare, stabilirea acestei date trebuie lăsată la aprecierea Parlamentului aflat în exerciţiu la momentul fiecărei astfel de iniţiative de revizuire a Constituţiei, numai acesta fiind în măsură să aprecieze în concret care sunt condiţiile cele mai adecvate pentru ca cetăţenii să îşi exprime voinţa cu privire la acea revizuire a Constituţiei, ca modalitate de exercitare a suveranităţii naţionale consacrată prin art. 2 alin. (1) din Legea fundamentală”, se arată în sesizarea trimisă la CCR de către preşedintele Iohannis. 

Te-ar mai putea interesa și
Salarii transparente la Libra Internet Bank pentru posturile vacante: încep de la 3.500 de lei net şi ajung la 11.000 de lei net lunar
Salarii transparente la Libra Internet Bank pentru posturile vacante: încep de la 3.500 de lei net şi ajung la 11.000 de ...
Libra Internet Bank e singura bancă din România care comunică transparent în anunţurile de angajare grilele salariale cu care ofertează candidaţii. Iată câteva dintre posturile vacante şi......
RCA și CASCO direct de pe megaportalul Guvernului. AI schimbă ordinea din asigurări
RCA și CASCO direct de pe megaportalul Guvernului. AI schimbă ordinea din asigurări
Cetățenii care vor intra să își plătească taxele și impozitele ori vor depune acte pe viitorul cloud guvernamental, ...
Avertizare cybersecurity: Fraudele bazate pe Inteligenţa Artificială fac furtul de identitate mai greu de detectat şi de prevenit
Avertizare cybersecurity: Fraudele bazate pe Inteligenţa Artificială fac furtul de identitate mai greu de detectat şi ...
Fraudele deepfake, identităţile sintetice şi escrocheriile bazate pe Inteligenţa Artificială (AI) fac furtul de identitate ...
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost desemnați câștigători pentru lotul 3
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost ...
Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a admis în parte contestația turcilor de la Nurol la licitația ...