Sezonul croazierelor în portul Constanţa se deschide duminică

Nava fluvială River Adagio, care va sosi duminică în Portul Constanţa cu 143 de turişti străini la bord, este primul vapor de pasageri care ajunge în ţara noastră în acest sezon de croaziere, alte 21 de nave de croazieră urmând să vină pe litoralul românesc în 2019, a informat Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" (CNAPM). 
Economica.net - vin, 22 mart. 2019, 16:32
Sezonul croazierelor în portul Constanţa se deschide duminică

River Adagio va părăsi Constanţa pe 26 martie, turiştii putând vizita, printre altele, staţiunea Mamaia, dar şi Bucureştiul.

„Cei 143 de turişti străini care vor sosi la Constanţa vor vizita Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie, Edificiul Roman cu Mozaic, Catedrala Sf. Petru şi Pavel, staţiunea Mamaia. O zi este rezervată unei excursii la Bucureşti”, reiese dintr-un comunicat de presă transmis vineri de CNAPM.

Conform sursei menţionate, pentru anul 2019 sunt anunţate 21 de nave de croazieră la terminalul de pasageri al Portului Constanţa, dintre care două sunt maritime, în acest sezon fiind marcată o revenire a navelor maritime de pasageri după doi ani de pauză, cauzată de tensiunile geopolitice din zona Mării Negre.

„În prezent, pentru Portul Constanţa sunt semnale clare că turismul de croazieră se va relansa, nave maritime de pasageri cu capacitate mare anunţându-şi deja escale, pentru următorii 3 ani. În 2019, compania Aegean a inclus Portul Constanţa pe lista escalelor pentru nava Aegean Odyssey, iar pentru anii 2020 şi 2021, compania Azamara Club Cruises a făcut deja rezervări ferme pentru nava Azamara Journey, după o absenţă de câţiva ani în zonă. Urmare a întâlnirii, la Constanţa, a Grupului de Lucru pe Marea Neagră din cadrul Asociaţiei MedCruise, un prim rezultat este anunţarea pentru anul 2021 a navei maritime Seven Seas Mariner, care va face o escală de două zile la Constanţa”, potrivit comunicatului.

Portul Constanţa deţine din 2017 directoratul MedCruise pentru zona Mării Negre şi promovează împreună cu porturile Odessa, Burgas şi Varna relansarea turismului de croazieră în Marea Neagră.

„Aceasta este o oportunitate deosebită pentru iniţierea şi susţinerea legăturilor directe cu actori importanţi din industria turismului de croazieră, în scopul creării unor noi itinerarii care să includă Portul Constanţa şi România ca destinaţie turistică”, au menţionat reprezentanţii CNAPM Constanţa.

Te-ar mai putea interesa și
International Workplace Group deschide un centru Spaces în București, în clădirea Vastint Business Garden
International Workplace Group deschide un centru Spaces în București, în clădirea Vastint Business Garden
International Workplace Group, cel mai mare furnizor de soluții de muncă hibridă din lume, cu mărci precum Spaces și Regus, deschide un spațiu de lucru flexibil de ultimă generație în......
Record de gaze naturale exportate de Norvegia în 2024. Previziunile sunt că livrările vor rămâne la niveluri asemănătoare și în anii următori
Record de gaze naturale exportate de Norvegia în 2024. Previziunile sunt că livrările vor rămâne la niveluri asemănătoare ...
Norvegia a exportat o cantitate record de gaze naturale anul trecut, iar volumele ar urma să rămână aproape de acest ...
Airbus rămâne cel mai mare constructor de avioane civile din lume, cu 766 de aeronave comerciale livrate anul trecut
Airbus rămâne cel mai mare constructor de avioane civile din lume, cu 766 de aeronave comerciale livrate anul trecut
Airbus a livrat 766 de aeronave comerciale în 2024 către 86 de clienţi din întreaga lume şi îşi va menţine pentru ...
Curtea de Conturi Europeană critică lipsa prevederilor clare privind intervenţiile asupra preţurilor de pe piața cardurilor din UE
Curtea de Conturi Europeană critică lipsa prevederilor clare privind intervenţiile asupra preţurilor de pe piața cardurilor ...
Abordarea UE în ceea ce priveşte plăţile digitale a făcut ca acestea să devină mai sigure, mai rapide şi mai puţin ...