Sfârşit pentru politica fiscală expansionistă din Germania? Ministrul de Finanţe avertizează că riscă să alimenteze inflaţia
„Majorarea dobânzilor reprezintă deja un semnal pentru Guvern să nu mai continue actuala politică”, a declarat Lindner. Acesta a adăugat că Germania monitorizează cu atenţie evoluţiile privind inflaţia şi a introdus deja o serie de măsuri pentru reducerea ei, scrie Agerpres.
Printre acestea se află o plafonare a preţurilor la gaze şi electricitate, care vine cu subvenţii în cazul reducerii consumului, şi o primă de inflaţie, scutită de impozit, care permite angajatorilor să acorde compensaţii pentru inflaţia mai ridicată fără a majora salariile, „făcând astfel mai puţin probabilă o spirală preţuri-salarii”, a explicat ministrul german de Finanţe.
Într-un raport publicat recent de Fondul Monetar Internaţional (FMI), se arată că spiralele salarii-preţuri susţinute sunt rare la nivel istoric, iar recentele majorări de dobânzi de către băncile centrale vor ajuta probabil ca aşteptările inflaţioniste ridicate să nu se agraveze.
FMI a avertizat că efectele secundare ar putea duce la o inflaţie mai ridicată, înainte de a se observa o anumită atenuare, şi a cerut băncilor centrale să acţioneze decisiv pentru a ţine sub control inflaţia, în vederea evitării unui astfel de scenariu.
Lindner susţine că avertismentul FMI trebuie luat în serios.
„Sunt sigur că şi BCE urmăreşte cu atenţia situaţia”, a declarat ministrul german de Finanţe.