Sfârșit: Tronsonul 1 al Drumului Expres Craiova – Pitești, câștigat de turcii de la Ozaltin, și nu de UMB – surse

Turcii de la Ozaltin au fost desemnați câștigători pe tronsonul 1 (17,7 km) al Drumului Expres Craiova - Pitești, au spus pentru ECONOMICA.NET surse oficiale. Pentru acest contract a mai depus ofertă și UMB, însă sursele noastre susțin că, cel mai probabil, grupul controlat de Dorinel Umbrărescu a vrut să se retragă din cursă.
Anemona Andone - joi, 15 iun. 2023, 22:28
Sfârșit: Tronsonul 1 al Drumului Expres Craiova - Pitești, câștigat de turcii de la Ozaltin, și nu de UMB - surse

UMB, cel mai puternic constructor român de autostrăzi, câștiga de regulă licitațiile la care participa. Mai mult, în cazul acestui tronson ar fi avut avantajul că a câștigat și celelalte trei troansoane ale DEx12.

Pe 4 mai, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a primit două oferte la licitația pentru finalizarea lucrărilor la tronsonul 1 al Drumului Expres Craiova – Pitești (DEx12). Mai exact, era vorba de ofertele depuse de UMB din România și Ozaltin din Turcia.

Noul constructor al tronsonului I al Drumului Expres Craiova – Piteşti (DEx 12) va fi stabilit în luna iunie, declara în aprilie, la Caracal, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu.

Anunţul pentru contractul de finalizare a lucrărilor pentru tronsonul 1 al Drumul Expres Craiova – Piteşti a fost postat pe 24 martie în SEAP.

„Veşti bune pentru Drumul Expres Craiova – Piteşti! Astăzi a fost postat în SEAP anunţul pentru contractul de finalizare a lucrărilor pentru Tronsonul 1 cu o lungime de 17,7 km. Data limită pentru depunerea ofertelor este 4 mai 2023”, scria atunci Grindeanu.

Potrivit acestuia, valoarea estimată a contractului este de 544,13 milioane de lei (fără TVA). Finanţarea va fi asigurată din fonduri europene nerambursabile.

Lucrările care au rămas să fie executate, după rezilierea contractului anterior, trebuie finalizate în maximum 18 luni.

Stadiul lucrărilor la data rezilierii contractului inițial încheiat cu constructorul italian Tirrena Scavi era de 57,06%.

CITEȘTE ȘI:

Te-ar mai putea interesa și
Guvernul vrea ca România să reînceapă să producă uraniu
Guvernul vrea ca România să reînceapă să producă uraniu
Guvernul a aprobat, miercuri, concesionarea către Societatea Naţională Nuclearelectrica S.A. a unor terenuri în suprafaţă de peste 3,4 milioane metri pătraţi în vederea reînceperii......
Polonia va adăuga firme de media și telecomunicații pe lista companiilor de importanță strategică
Polonia va adăuga firme de media și telecomunicații pe lista companiilor de importanță strategică
Polonia a decis să includă mai multe firme din media şi telecomunicaţii pe lista companiilor de importanţă strategică, ...
Iohannis spune că va invita partidele la consultări când va exista o propunere de premier
Iohannis spune că va invita partidele la consultări când va exista o propunere de premier
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că va invita partidele la consultări la Palatul Cotroceni când va exista ...
Comisia Europeană va introduce etichete ale emisiilor avioanelor care zboară în Europa sau în afara ei
Comisia Europeană va introduce etichete ale emisiilor avioanelor care zboară în Europa sau în afara ei
Comisia Europeană a adoptat, azi, un regulament de instituire a unei etichete a emisiilor generate de zboruri (FEL), care ...