Sfatul lui Boc pentru consilierii lui Isărescu

Premierul Emil Boc i-a sfătuit pe consilierii guvernatorului BNR să se ocupe de rezervele Băncii Naţionale şi să lase Guvernul să se ocupe de deficitul bugetar, reacţionând astfel la declaraţiile recente ale lui Lucian Croitoru, care nu a exclus posibilitatea ca România să acceseze fonduri de la FMI.
Economica.net - mar, 20 dec. 2011, 06:45

Într-o emisiune a postului public de televiziune, şeful Guvernului a insistat, luni seara, asupra faptului că datele actuale indică în mod cert că România nu se va afla anul viitor într-o situaţie financiară dificilă care să îi impună să acceseze din fondurile puse la dispoziţie de Fondul Monetar Internaţional.

„Nu avem în intenţie să accesăm bani de la Comisia Europeană sau Fondul Monetar”, a spus Boc citat de MEDIAFAX.

Atenţionat de moderatorii emisiunii asupra faptului că Lucian Croitoru, consilier al guvernatorului Băncii Naţionale a României, a declarat recent că România mai are rezerve financiare pentru patru luni, Boc a răspuns: „Eu îi sfătuiesc pe cei de la Banca Naţională să se ocupe de rezervele Băncii Naţionale şi de deficitul bugetar să se ocupe Guvernul, mă refer la consilierii guvernatorului„.

Lucian Croitoru, consilier al guvernatorului BNR, a declarat recent că, fără să se împrumute de pe pieţe, România mai are rezerve financiare pentru patru luni şi că, la nivel teoretic, nu exclude posibilitatea ca fondurile puse la dispoziţie prin acordul de tip preventiv cu FMI să fie accesate.

Ulterior, surse oficiale au declarat că Ministerul Finanţelor Publice are la dispoziţie un buffer (fond tampon de rezervă) de 3 miliarde de euro, bani care ar putea fi folosiţi dacă România nu se va mai putea finanţa de pe pieţe.

Rezerva de fonduri este reprezentată inclusiv de sume primite de la Uniunea Europeană sau bani din emisiunea de euroobligaţiuni de 1,5 miliarde euro din vară, iar, în aceste condiţii, probabilitatea ca România să atragă bani din acordul cu FMI anul viitor este una mică, au arătat sursele.

Preşedintele Traian Băsescu a comentat la rândul său afirmaţia consilierului guvernatorului BNR, declarând că, pentru perioada următoare, România nu este în situaţia de a apela la resursele pe care le are la dispoziţie de la FMI şi de la UE, el adăugând însă că lucrurile depind de evoluţia pieţelor.

Te-ar mai putea interesa și
Elon Musk afirmă că Farage ar trebui să demisioneze din funcţia de lider al partidului Reform UK
Elon Musk afirmă că Farage ar trebui să demisioneze din funcţia de lider al partidului Reform UK
Miliardarul american Elon Musk a declarat duminică că deputatul britanic Nigel Farage ar trebui să demisioneze din funcţia de lider al partidului de extremă dreapta Reform UK, la doar câteva......
Nicuşor Dan: Călin Georgescu are o şansă la CEDO
Nicuşor Dan: Călin Georgescu are o şansă la CEDO
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, spune că fostul candidat la funcţia de preşedinte al României Călin Georgescu ...
Circulația turistică a românilor către Bulgaria și Grecia va crește cu 40% în 2025, datorită intrării în spațiul Schengen terestru – touroperator
Circulația turistică a românilor către Bulgaria și Grecia va crește cu 40% în 2025, datorită intrării în spațiul ...
Datorită intrării României în spațiul Schengen terestru, touroperatorul IRI Travel anticipează o creștere de 40% a ...
Ţările de Jos: Ninsorile perturbă traficul rutier şi aerian
Ţările de Jos: Ninsorile perturbă traficul rutier şi aerian
Ninsorile care au afectat duminică regiuni extinse din Ţările de Jos au provocat perturbări în transporturi, inclusiv ...