Sfidarea Islandei: Nu a iertat băncile şi o duce mai bine ca restul Europei
În 2008 Islanda şi cei 320.000 de locuitopri ai săi erau în stare de şoc. Şomajul era 13,5% în 2009, dar urmează să ajungă la 5% anul viitor. Deficitul bugetar era de 13,5%, dar este proiectat să fie 0 (zero), anul viitor.
Chiar şi împrumutul de urgenţă de la FMI, de 2,1 miliarde de euro au fost plătit mai devreme de scadenţă.
Care este secretul? se întreabă La Tribune.
„Nici o milă pentru bănci“
Reykjavik „nu a încercat niciodată să-şi salveze băncile „, după cum remarca recent Steingrimur Sigfusson, ministrul Industriei, citat de ziarul german FAZ şi La Tribune.
Cei trei giganți bancari, ale căror bilanțuri cumulate erau de 10 ori cât PIB-ul țării, nu au fost recapitalizate. Creditorii străini au fost implicați de la bun început. Reykjavik nu a încercat niciodată să le scape pielea.
Totuşi, „adevăratul motiv pentru succesul Islandei a fost devalorizarea monedei sale (coroana), care a ajuns la 70% din valoarea iniţială.
Devalorizarea a avut un efect dramatic asupra inflaţiei, care ajunsese la 18% în 2009 (acum este 4,3%).
Părţile sănătoase ale economiei islandeze au fost pescuitul şi turismul şi sunt şi acum. Numărul de turişti a crescut cu 16% în fiecare an.
Traumele
Nu a fost un basm cu zâne. Populaţia a cunoscut o sărăcie nemaiîntâlnită înainte. Guvernul a crescut taxele, ca nimeni altcineva în 2008, mai ales asupra întreprinderilor. Partidul conservator a pierdut la scor drastic în faţa social democraţilor în 2009.
Islandezii au respins de două ori, prin referendum, planul de a restitui datoria de aproape 4 miliarde de euro către Marea Britanie şi Olanda, legată tot de capitalizarea băncilor.
Ţara este divizată în privinţa adoptării monedei unice.
Poate fi Islanda un model? Dimeniunile mici ale ţării fac dificilă aplicarea lecţiei sale la o altă scară, mai mare, observă La Tribune.
Morala
„Dar lecţia Islandei arată că există alternativă la soluţia europeană, care se ocupă mai întâi de creditori şi de bănci. De asemeni, arată că există experienţe în care devalorizarea reuşeşte, în contradicţie cu ipoteza că ieşirea din euro ar provoca ruina ţărilor care ar opta pemntru această cale“, conchide La Tribune.