Sfinţirea Catedralei Mântuirii Neamului, discutate de preşedinte cu patriarhul
![iohannis_daniel_inviere_88761400](https://media-beta.romaniatv.net/unsafe/1280x720/smart/filters:contrast(5):format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2017/03/iohannis_daniel_inviere_88761400.jpg)
‘A fost iniţiativa preşedintelui. E vorba despre o vizită strict privată în care s-a discutat şi despre: programul Anului Centenar 2018, sfinţirea Catedralei în ziua Sfântului Andrei, 30 noiembrie, nu pe 1 decembrie 2018, stadiul lucrărilor Catedralei’, a declarat pentru Agerpres purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu.
Preşedintele Klaus Iohannis a avut, marţi, o întâlnire cu patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel.
Întâlnirea dintre cei doi a avut loc la Reşedinţa Patriarhală.
Potrivit basilica.ro, pe şantierul Catedralei Mântuirii Neamului ‘se lucrează într-un ritm foarte intens’. În prezent, se execută lucrări cuprinse între cotele 36 şi 50, în zona turlei Pantocrator, şi între cotele 36 – 45 pe toate celelalte zone.
Lucrările la Catedrala Mântuirii Neamului au început pe 23 decembrie 2011.