Shell, Allianz şi BNP Paribas, cele mai mari companii din Europa în 2017 – Forbes

Pe primul loc în topul din acest an al celor mai mari 25 de companii europene, realizat de revista Forbes, se află grupul petrolier anglo-olandez Shell, care a avut în 2016 vânzări de 234 de miliarde de dolari, un profit de 4,6 miliarde de dolari, active de 411 miliarde de dolari şi o capitalizare bursieră de 228 de miliarde de dolari.
Economica.net - mie, 24 mai 2017, 12:39
Shell, Allianz şi BNP Paribas, cele mai mari companii din Europa în 2017 - Forbes

Shell e una din cele 469 de companii publice din Europa inclusă în Global 2000 – clasamentul anual al celor mai mari 2000 de firme publice din lume, realizat de Forbes. În 2016, Shell era a 50-a mare companie din lume, acum este pe locul 20.

Companiile germane domină top 25 din Europe, cu Allianz SE pe locul doi, iar pe plan global locul 21. Compania de asigurări a avut în 2016 vânzări de 115 de miliarde de dolari, un profit de 7,6 miliarde de dolari, active de 935 miliarde de dolari şi o capitalizare bursieră de 83 de miliarde de dolari.

Grupul bancar francez BNP Paribas a urcat o poziţie faţă de anul trecut, ajungând a treia mare companie europeană, şi a avut în 2016 vânzări de 74 de miliarde de dolari, un profit de 8,3 miliarde de dolari, active de 2.200 de miliarde de dolari şi o capitalizare bursieră de 80 de miliarde de dolari.

Pe locurile 4 şi 5 în topul din acest an al celor mai mari 25 de companii europene se află firma energetică Total SA şi grupului de asigurări AXA, ambele din Franţa.

Pe fondul incertitudinilor legate de Brexit, cea mai mare bancă din Europa în 2016 – HSBC Holdings – a scăzut pe plan global de la locul 14 la locul 48, iar în Europa este pe locul 11.

Scandalul emisiilor cu care se confruntă Volkswagen din 2015 a continuat să afecteze producătorul auto german, care a scăzut pe plan global de la locul 22 la locul 28. În 2015, VW era a 14-a mare companie din lume.

În topul din acest an al celor mai mari 25 de companii europene, Volkswagen împarte locul şase cu grupul auto Daimler. O altă companie germană importantă, Deutsche telekom, este pe locul 18, în timp ce companiile energetice ruse Gazprom şi Rosneft sunt pe locul 10 şi, respectiv, 21.

Te-ar mai putea interesa și
Mario Iorgulescu, condamnat de 8 ani și 8 luni de închisoare de Curtea de Apel București. Decizia este definitivă
Mario Iorgulescu, condamnat de 8 ani și 8 luni de închisoare de Curtea de Apel București. Decizia este definitivă
Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat miercuri pe Mario Iorgulescu la opt ani şi opt luni închisoare cu executare pentru ucidere din culpă şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului......
SLN nu e de acord cu concedierea a 295 de angajați ai Șantierului Naval Mangalia
SLN nu e de acord cu concedierea a 295 de angajați ai Șantierului Naval Mangalia
Sindicatul Liber Navalistul (SLN) îşi exprimă ferm dezacordul faţă de decizia administratorilor Damen Shipyards Mangalia ...
Hotelurile din Poiana Brașov mizează pe ocupare de 100% de Revelion
Hotelurile din Poiana Brașov mizează pe ocupare de 100% de Revelion
Hotelurile şi pensiunile din Poiana Braşov sunt ocupate aproape în întregime pe perioada vacanţei de iarnă, hotelierii ...
Studiul de fezabilitate pentru un cablu submarin care va lega UE de Azerbaidjan va fi gata în două luni, iar destinația inițială e România
Studiul de fezabilitate pentru un cablu submarin care va lega UE de Azerbaidjan va fi gata în două luni, iar destinația ...
Studiul de fezabilitate pentru proiectul cablului submarin prin Marea Neagră va fi gata în următoarele două luni, a declarat ...