Shell avertizează că cererea de gaze naturale lichefiate ar putea depăşi oferta
În raportul său anual cu privire la LNG, Shell susţine că anul trecut cererea mondială de gaze naturale lichefiate a ajuns la 293 de milioane de tone, cu 29 de milioane de tone mai mult decât în 2016, în condiţiile în care, la începutul deceniului, aceasta se situa la 100 de milioane de tone. Însă, în timp ce la nivel global cererea de LNG ar urma să crească de la 293 de milioane de tone pe an în 2017 până la aproximativ 500 de milioane de tone pe an în 2030, livrările ar urma să coboare la aproximativ 300 de milioane de tone pe an din cauza lipsei de noi proiecte şi a declinului natural al actualelor surse de producţie, susţine directorul Shell pentru gaze integrate şi noi energii, Maarten Wetselaar.
Facilităţile pentru producţia de LNG sunt complexe şi scumpe, fiind nevoie de mari unităţi de procesare care răcesc gazele naturale până la minus 160 de grade Celsius. Ulterior, combustibilul lichefiat este transportat spre pieţele unde există cerere, unde este convertit înapoi în gaze.
Costul dezvoltării de noi capacităţi este de aproximativ un miliard de dolari pentru fiecare milion de tone de GNL pe an, susţine Wetselaar, iar această sumă nu include investiţiile necesare în dezvoltarea de noi câmpuri de gaze asociate cu facilităţile pentru GNL.
‘Industria se confruntă cu provocări serioase pentru a pune la punct o ofertă care să satisfacă cererea în anii 2020’, a spus Wetselaar.
Acesta a adăugat că Shell analizează posibilitatea de a demara noi proiecte de GNL în Canada şi în zona Golfului Mexic din SUA, după ce în acest an ar urma să lanseze proiectul Prelude privind construirea unei facilităţi plutitoare de producţie a gazelor lichefiate în vestul Australiei, care va fi unul din cele mai mari şi mai complexe proiecte de GNL din istorie.
‘Pentru a putea lua o decizie finală de investiţii cu privire la un proiect de asemenea amploare, trebuie să fii sigur că este unul cu costuri cât mai mici posibile, deoarece costul unui proiect de LNG va rămâne cu tine pentru 30 – 40 de ani’, a adăugat Wetselaar.
În raportul său anual, Shell mai prognozează că cererea mondială de gaze va creşte, în medie, cu 2% pe an până în 2035, în timp ce cererea de LNG va urca de două ori mai rapid, pe măsură ce centralele din China, Coreea de Sud şi India vor trece de la cărbune la LNG, iar guvernele vor încerca să îşi reducă emisiile de CO2.