Grupul israelian Shlomo nu mai vinde maşini rulate în România peste graniţe, ci preferă piaţa noastră
New Kopel Group, subsidiara holdingingului israelian Shlomo Group a decis să redevină activă pe piaţa auto din România, după o perioadă de criză când şi-a limitat serviciile pe o piaţă afectată de croză. Cu o prezenţă pe piaţă din 2005, când a oferit pe plan local primele servicii de leasing operaţional, companiei a decis să îşi schimbe strategia de business, dar şi targetul, gândit servicii multiple IMM-urilor şi persoanelor fizice din clasa mijlocie. Una dintre decizii este de a renunţa la exporturile de maşini rulate în ţara noastră, pentru a le vinde pe plan local. Compania exporta autoturisme la mâna a doua în state precum Germania, Belgia, Franţa sau Olanda. „Anii trecuţi vindeam maşini second hand în afara României, în state precum Germania. Acum ne adresăm calsei mijlocii din România”, a declarat Hezi Shayb, CEO New Kopel Group, companie care a lansat şi un program prin care vând maşini rulate cu finanţare oferită printr-un parteneriat cu Idea Leasing. (dobândă 4,5%, DAE aproximativ 7%, finanţare pe cel mult 36 de luni).
CEO-ul companiei susţine că, în primul an de la lansarea programului de finanţare numit de ei „Prima Maşină Second Hand”, vor comercializa „sute de maşini”. „Cu cât vom reuşi să găsim mai multe maşini, cu atât vom vinde mai multe”, mai explică CEO-ul companiei.
Dacia second hand la export
Fiind prima companie care a oferit servicii de leasing operaţional în România, New Kopel Group foloseşte mare parte din autoturismele rulate care au făcut obiectul contractelor de leasing operaţional pentru a le vinde pe piaţa second hand. De asmenea, o altă sursă de maşini pentru această piaţă o constituie flota proprie, compania oferind şi servicii de închiriere, dar şi autovehiculele din flotele unor companii care decid să îşi externalizeze managementul flotelor şi optează pentru leasingul operaţional. Nu în ultimul rând, o mică parte dintre maşinile comercializate de NK Group provind din piaţa liberă. „O maşină pleacă de la noi cu 2 ani garanţie. Din păcate, este dificil să găseşti maşini bune în România. 90% dintre maşinile pe care le vindem ca second hand sunt din flota proprie”, a declarat Eugen Măciucă, directorul diviziei Sixt SH din cadrul companiei.
Potrivit acestuia, la export există inclusiv cereri pentru brandurile româneşti produse de Dacia, printre care Dacia Duster sau dacia Sandero. „Ponderea exporturilor de maşini româneşti este mică”, susţine acesta.
În ceea ce priveşlte interesul românilor pentru anumite tipuri de maşini, acesta susţine că piaţa nu s-a schimbat prea mult în ultima vreme şi nici nu se va schimba „Dacia va fi în continuare cel mai bine vândut brand. La fel şi mărcile germane. Românii preferă autoturismele mici şi compacte medii”, mai explică Măciucă.
Ce se va întâmpla cu preţurile
Oficialii companiei susţin că preţurile maşinilor second hand sunt mai mici decât în alte state. De asemenea, acesta susţine că cererea este în creştere, dar o majorare de preţ ar duce la pierderea potenţialilor clienţi. „Atunci când există cerere, preţurile tind să crească. Dar acum nu cred că este oportună o majorare de preţ, pentru că am face acest lucru cererea va scădea”, a explicat Hezi Shayb. Potrivit acestuia, preţul mediu de achizişie a unei maşini rulate este de 5.6000 de euro.
De ce creşte cererea
Potrivit unui studiu realizat de compania pe un eşantion de aproximativ 100 persoane fizice, peste jumătate dintre respondenţi sunt interesaţi să cumpere o maşină în perioada următoare şi aproape două treimi ar alege o maşină second hand, comparativ cu 37,3% care ar opta pentru o maşină nouăi. De asemenea, mai mult de jumătate dintre cei chestionaţi ar apela la economii pentru a-şi achiziţiona o maşină, o treime ar face credit şi doar 16,4% ar apela la leasing. Aproape două treimi dintre respondenţi au declarat că sunt dispuşi să plătească între 3.000 şi 10.000 euro pentru achiziţia unei maşini.
De altfel, oficialii companiei sunt optimişti în ceea ce priveşte perspectivele de creştere pe piaţa locală. „De mai bine de un an, în România au început să se întâmple lucruri bune, astfel că ne-am decis să dinamizăm operaţiunile pe care le avem în ţară”, a declarat Hezi Shayb, CEO New Kopel Group.
Compania a realizat un studiu şi pe 50 de manageri de companii, mare parte dintre aceştia declarându-se optimişti. Astfel, peste 58% dintre respondenţi au spus că, în 2015, consumul va creşte, 62,5% speră la o majorare a numărului de clineţi,66,5% cred că vor avea o cifră de afaceri mai mare decât în 2014. Pentru managerii din România, cele mai importante elemente care vor duce la această creştere sunt creşterea consumului (45,8%), gradul de calificare al angajaţilor români (35%) stabilitatea politică (29%) şi reducerea de taxe (20%).
Shlomo Group, acţionarul New Kopel Group, fondat în anul 1974 în Israel, este unul dintre cele mai puternice holdinguri din acea ţară şi liber pe piaţa leasingului operaţional în Israel. Compania derulează operaţiuni pe pieţe mari, precum SUA, China sau Germania.
În prezent grupul a atins o cifră de afaceri de 1,3 miliarde euro şi 1,5 miliarde euro active.