ShopMania BIZ lansează secţiunea „Produse digitale”
Funcţionalitatea numită „Produse digitale” este disponibilă în toate cele 17 ţări în care este prezentă platforma şi se adresează atât magazinelor deja active pe Shopmania BIZ care doresc să extindă gama de produse oferite clienţilor, cât şi autorilor de conţinut care îşi pot distribui astfel creaţiile având la dispoziţie un instrument stabil, sigur şi la costuri mici.
„Prin lansarea acestei secţiuni ne dorim să încurajăm creatorii de artă digitală, muzică, fotografie, fonturi, eBook-uri, software şi alte produse downloadabile să monetizeze creaţiile proprii adoptând un model de business foarte la îndemână”, a declarat Arthur Rădulescu, director general Shopmania Net.
Potrivit lui Arthur Rădulescu, secţiunea produse digitale a fost lansată ca răspuns la necesităţile de business ale clienţilor, dar şi în raport cu tendinţele de pe piaţa de eCommerce din alte ţări.
În 2012, 79% dintre cetăţenii Uniunii Europene au accesat servicii online de muzică şi 60% jocuri, potrivit unui raport al Comisiei Europene. Valoarea produselor muzicale descărcate de pe Internet a fost de 677 de milioane de euro în 2010, în timp ce download-urile de jocuri pe şapte dintre cele mai importante pieţe europene (Marea Britanie, Germania, Franţa, Italia, Spania, Olanda şi Belgia) au totalizat în 2011 16,5 miliarde de euro.
„Având în vedere tendinţa ascendentă pe care se află comerţul electronic şi în România, dar şi interesul în creştere al cumpărătorului român pentru produsele digitale, în special pentru cărţile în format electronic sau materiale de învăţare şi dezvoltare personală în format audio, ne aşteptăm la o creştere susţinută a vânzărilor de conţinut digital în ţara noastră, în următoarea perioadă”, a mai declarat Arthur Rădulescu.
Secţiunea „Produse digitale” este disponibilă pentru planurile tarifare Premium şi VIP, dar şi în perioada de 15 zile de testare pentru magazinele nou deschise.
Clienţii pot opta pentru stocarea conţinutului digital pe serverele Shopmania, însă îşi pot comercializa produsele şi având conţinutul stocat la terţe părţi.