Shutdown în SUA: Congresul, aproape de o soluţie pe termen scurt privind plafonul datoriei de stat

Cele două partide din Congresul Statelor Unite se apropie de o soluţie temporară, pe termen scurt, privind plafonul datoriei de stat, astfel încât să evite o posibilă intrare a guvernului în incapacitate de plată, potrivit Bloomberg.
Economica.net - J, 10 oct. 2013, 10:38
Shutdown în SUA: Congresul, aproape de o soluţie pe termen scurt privind plafonul datoriei de stat

Divergenţele profunde dintre Partidul Republican şi cel Democrat persistă. Opoziţia republicană, majoritară în Camera Reprezentanţilor, preferă să ataşeze condiţii oricărei înţeleger, în timp ce democraţii, care deţin majoritatea în Senat, sunt decişi să nu facă concesii.

Totodată, orice eventual compromis ar trebui să fie formulat astfel încât ambele părţi să se poată declara victorioase.

De asemenea, cele două partide trebuie să găsească o soluţie şi pentru o altă problemă urgentă, respectiv bugetul pentru anul fiscal care a început la 1 octombrie. În lipsa unui buget aprobat de Congres, guvernul a fost nevoit să-şi suspende parţial activitatea în urmă cu 10 zile.

Cu toate acestea, declaraţiile de miercuri ale mai multor congresmeni par să anunţe un posibil acord pe termen scurt care să garanteze ridicarea plafonului datoriei de stat şi evitarea unei posibile situaţii de default.

„Nu vom vota împotriva unei iniţiative care asigură că America îşi va plăti datoriile”, a declarat congresmenul democrat Steny Hoyer, membru al Camerei Reprezentanţilor, după o întâlnire cu preşedintele Barack Obama.

Obama a afirmat anterior că poate accepta o înţelegere pe termen scurt care să nu presupună precondiţii.

Plafonul datoriei de stat trebuie ridicat până la 17 octombrie astfel încât guvernul să poată continua refinanţarea datoriilor şi plata obligaţiilor băneşti.

Potrivit unor surse apropiate celor două partide din Congres, republicanii iau în calcul o majorare pe termen scurt a plafonului datoriei de stat, iar majoritatea democrată din Senat nu exclude o astfel de soluţie.

Obama a reiterat marţi că nu va negocia cu republicanii sub ameninţarea unui posibil default al guvernului.

Te-ar mai putea interesa și
Câți bani face industria de apărare deținută de stat: afaceri record pentru câteva fabrici de armament
Câți bani face industria de apărare deținută de stat: afaceri record pentru câteva fabrici de armament
Ministrul Economiei, Radu Miruţă a afirmat, sâmbătă, la Prima TV, că speră ca România să primească mai mulți bani prin programul Uniunii Europene pentru reînarmare, în valoare de 800 de......
România a ajuns în finale la Premiile UE pentru produse ecologice 2025 cu două proiecte. Unul aparține unei direcții agricole
România a ajuns în finale la Premiile UE pentru produse ecologice 2025 cu două proiecte. Unul aparține unei direcții ...
Un producător de miere bio și o piață volantă organizată de o direcție agricolă din România se află printre finaliștii ...
Preşedintele Vucic spune că nu va ceda în faţa manifestanţilor
Preşedintele Vucic spune că nu va ceda în faţa manifestanţilor
Preşedintele sârb Aleksandar Vucic a afirmat duminică că nu va ceda în faţa zecilor de mii de manifestanţi adunaţi ...
UPDATED. Ce spune dezvoltatorul CTP. Incendiu la depozitul retailerului LPP, care deține Sinsay și Reserved. Pompierii intervin pentru stingerea focului
UPDATED. Ce spune dezvoltatorul CTP. Incendiu la depozitul retailerului LPP, care deține Sinsay și Reserved. Pompierii ...
Pompierii intervin, duminică, pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o hală din incinta unui parc logistic situat ...