Shutdown în SUA: Impasul se adânceşte. Congresmenii nu au un plan clar anti-default
Republicanii din Senat au blocat un plan al democraţilor de suspendare a plafonului datoriilor până în 2014. Discuţiile dintre republicanii din Camera Reprezentanţilor şi preşedintele Barack Obama au dat greş. Democraţii din Senat au respins o propunere din partea senatorului republicat din Maine Susan Collins, care părea că ar atrage susţinere.
Senatorii democraţi au avertizat în privinţa riscului unei scăderi a pieţei de capital luni, 14 octombrie, în cazul în care Congresul nu va ajunge la un acord. În aceste condiţii, liderul majorităţii democrate din Senat, Harry Reid, şi cel al republicanilor, Mitch McConnell, au început sâmbătă negocieri.
Reid a declarat însă că întlnirea cu McConnell, deşi cordială, a fost doar preliminară şi nu a adus nimic concludent, potrivit AFP.
Senatul urmează să se reunească duminică, fapt neobişnuit, pentru a discuta soluţiile de a pune capăt impasului bugetar, în condiţiile în care pe 17 octombrie expiră termenul până la care Trezoreria mai poate să evite depăşirea plafonului datoriilor şi riscul incapacităţii de plată.
Statele Unite sunt confruntate cu două crize legate politic, dar a căror concomitenţă a fost determinată de calendare.
Astfel, absenţa unui acord referitor la bugetul anului fiscal 2014, care a început pe 1 octombrie, a determinat oprirea parţială a activităţilor instituţiilor federale. Republicanii au condiţionat votarea bugetulu ide modificarea legii asigurarilor medicale promovată de preşedintele Barack Obama. A doua criză este legată de neînţelegerile din Congres privind majorarea plafonului datoriilor, în prezent de 16.700 de miliarde de dolari.
Republicanii l-au acuzat pe preşedintele Obama că le-a respins propunerea de prelungire cu şase săptămâni a plafonului datoriilor.
„Sunt dezamăgit că preşedintele a respins oferta noastră”, a declarat Eric Cantor, şeful majorităţii republicane din Camera Reprezentanţilor.
Obama s-a declarat sâmbătă împotriva ideii de prelungire a plafonului datoriilor cu numai câteva săptămâni.
„Cu doar cinci zile înainte ca statul să nu se mai poată împrumuta, Congresul trebuie să propună o soluţie care să pună capăt paraliziei guvernului şi care să ne permită să ne plătim facturile”, a declarat Jay Carney, purtător de cuvânt al Casei Albe.
Preşedintele Băncii Mondiale, Jim Yong Kim, a avertizat sâmbătă seara că se apropie un moment foarte periculos.
„Suntem la cinci zile de un moment foarte periculos. Dacă va avea loc un default al Statelor Unite, ar putea fi un eveniment dezastruos pentru ţările în dezvoltare şi foarte dăunător pentru economiile dezvoltate”, a avertizat Kim.
Directorul general al FMI, Christine Lagarde, a comparat la rândul ei efectele unui default american cu cele ale crizei financiare mondiale din 2008.
„Statutul economiei americane ar fi din nou în pericol”, a spus Lagarde, într-o emisiune la canalul de televiziune NBC.
Şefii marilor bănci, între care directorul general al JP Morgan, Jamie Dimon, şi-au exprimat şi ei îngrijorarea.
În privinţa blocajului administraţiilor federale, instituit la 1 octombrie, aproape 800.000 de angajaţi federali au fost trimişi în şomaj tehnic, iar o cascadă de disfuncţionalităţi s-au produs în întreaga ţară.
În aceste condiţii, mai multe state, New York, Arizona, Colorado, Utah, Dakota de Sud, au redeschis sâmbătă, cu fonduri proprii, mai multe parcuri naţionale, cum ar fi Grand Canyon.