Şi a doua licitaţie pentru recrutarea managementului privat la Loteria Română ajunge la Tribunal

23 10. 2012
proces-tribunal-verdict_52645800

Epopeea procedurilor pentru recrutarea managementului privat la Loteria Română

La 31 august, Loteria Română a demarat procedura de cerere de oferte pentru achiziționarea serviciilor de consultanță în executive search care vizează selecția, evaluarea profesională și psihologică, precum și recrutarea managementului privat la Loteria Română: 3 administratori, un director general și un director economic, potrivit invitaţiei de participare pe care o puteţi consulta aici.  

Pe 5 septembrie, casa de avocatură Boştină şi Asociaţii a contestat la CNSC documentaţia de atribuire elaborată de Loteria Română, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii pentru atribuirea contractului de achiziţie care vizează „prestarea serviciilor de recrutare a resurselor umane pentru implementarea dispoziţiilor OUG nr.109/2011 în cadrul Companiei Naţionale Loteria Română”.

Avocaţii de la Boştină şi Asociaţii au solicitat Consiliului, în principal, eliminarea prevederilor restrictive şi nelegale ale documentaţiei de atribuire şi modificarea documentaţiei de atribuire în conformitate cu prevederile legale în vigoare. Firma de avocatură a solicitat CNSC în subsidiar anularea procedurii de atribuire şi suspendarea procedurii până la soluţionarea contestaţiei.

Pe 12 septembrie, CNSC a decis să trimită dosarul în instanţa judecătorească.
Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor declină competenţa de soluţionare a contestaţiei formulată de Boştină şi Asociaţii SPRL, în contradictoriu cu Loteria Română, către Tribunalul Bucureşti, Secţia a VI-a comercială, se arată în decizia CNSC, care poate fi consultată aici.

Deznodământul primei proceduri

Prima cerere de oferte pentru recrutarea managementului privat la Loteria Română a fost anulată din lipsă de oferte de participare, pe 28 septembrie, a anunţat Ministerul de Finanţe, anunţ de anulare care poate fi consultat aici.

Runda a doua: procedura de cerere de oferte se reia în octombrie.

Ministerul de Finanţe anunţă pe 11 octombrie o nouă procedură de cerere de oferte pentru recrutarea managementului privat la Compania Naţională Loteria Română. Procedura vizează şi de data aceasta recrutarea a 3 administratori, a unui Director General și a unui Director Economic. Contractul de recrutarea a managementului privat la Loteria Română se ridică la 135.000 de lei. Puteţi consulta aici invitaţia de participare, publicată pe pagina oficială a Ministerului de Finanţe pe 11 octombrie.

Pe 16 octombrie, casa de avocatură Boştină şi Asociaţii a contestat la CNSC documentaţia de atribuire emisă de Compania Naţională Loteria Română în noua procedură de cerere de oferte pentru atribuirea contractului de recrutare a managementului privat la Companie.
Şi de această dată, avocaţii de la Boştină au solicitat Consiliului, în principal, eliminarea prevederilor restrictive şi nelegale ale documentaţiei de atribuire şi modificarea documentaţiei de atribuire în conformitate cu prevederile legale în vigoare. Firma de avocatură a solicitat CNSC în subsidiar anularea procedurii de atribuire şi suspendarea procedurii până la soluţionarea contestaţiei.

Pe 19 octombrie, Consiliul a decis trimiterea acestui dosar la Tribunalul Bucureşti, de data aceasta la Secţia a IX-a Contencios Administrativ şi Fiscal, declinând astfel competenţa de soluţionare a contestaţiei formulate de Boştină către instanţă. Decizia Consiliului poate fi consultată aici.

Citiţi în ECONOMICA.NET cum a ajuns la Tribunal prima licitaţie pentru managementul privat la Loteria Română.