Şi Donald Trump a trecut pragul de delegaţi necesari pentru a fi nominalizat candidat al Partidului Republican
Donald Trump a trecut pragul de 1215 delegaţi şi, cel mai probabil, va candida – din nou – împotriva actualului preşedinte democrat Joe Biden la scrutinul prevăzut pentru 5 noiembrie.
Singurul rival serios al lui Trump la alegerile primare republicane, fosta ambasadoare a SUA la ONU şi guvernatoare din Carolina de Sud Nikki Haley, s-a retras din campanie săptămâna trecută.
Donald Trump (77 de ani) nu va nominalizat oficial drept candidat înainte de Convenţia Partidului Republican, programată să aibă loc în iulie la Milwaukee, statul Wisconsin.
Potrivit CNN şi NBC, şi Joe Biden (81 de ani) a trecut pragul de 1968 de delegaţi pentru a putea fi nominalizat candidat al Partidului Democrat, după victoria sa la alegerile primare de săptămâna trecută din Georgia.
Cum nici Biden nu are concurenţă serioasă în rândurile partidului, este considerat în mod cert candidatul acestuia la alegerile din noiembrie, urmând să fie nominalizat oficial la Convenţia Naţională Democrată prevăzută pentru luna august la Chicago, în statul Illinois.