Şi fără drum şi cu banii luaţi: spaniolii de la Copisa cer despăgubiri pentru „rezilierea abuzivă” a contractului la Centura Mihăileşti – surse
Centura Mihăileşti (sursa foto: TibiV, membru al forumului Asociaţiei Pro Infrastructură)
Despăgubirile pretinse de spanioli pot ajunge până la 10% din valoarea contractului, mai spun sursele noastre. Rămâne de văzut dacă, în urma acestui arbitraj, România va rămâne şi fără centură la Mihăileşti şi cu banii luaţi.
Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunţat pe 4 aprilie rezilierea contractului pentru Varianta Ocolitoare Mihăilești, la solicitarea ministrului Transporturilor Răzvan Cuc.
Decizia a fost luată după ce reprezentanții MT și CNAIR au constatat că pe șantierul VO Mihăilești, stadiul fizic ajunsese la doar 30% iar utilajele și muncitorii lipseau, în condițiile în care lucrările ar fi trebuit să fie finalizate încă din anul 2017.
După finalizarea procedurilor de reziliere, lucrările la VO Mihăilești urmau să fie reluate de CNAIR în regie proprie.
31 de milioane de lei pentru 3,18 kilometri de şosea la patru benzi
Contractul pentru construcția Variantei ocolitoare a localității Mihăilești, în valoare de aproximativ 31 de milioane de lei, fără TVA, a fost semnat în aprilie 2016 între CNAIR S.A și Asocierea Copisa Constructora Pirenaica S.A.- Copisa Construcții SRL.
Proiectul care are o lungime totală de 3,18 km de drum național configurat la 4 benzi, include construcția a două intersecții tip giratoriu, care ar urma să asigure legături cu DN6 și DJ 412A. Construcția acestui proiect, cofinanțat din POIM 2014-2020, a început în luna iulie 2016.
Reprezentanții Ministerului Transporturilor și cei ai CNAIR S.A i-au mai cerut și cu alte ocazii constructorului spaniol să prezinte un raport de recuperare a întârzierilor.