Şi Hidroelectrica analizează amânarea planului de afaceri anunţat, de 5,6 miliarde de lei, din cauza OUG 114
Hidroelectrica, cel mai mare produător de energie electrică din România într-un an normal climatologic şi una dintre cele mai valoroase şi profitabile companii a statului român, intenţionează să amâne prezentarea şi, apoi, demararea planului de afaceri pe cinci ani anunţat în toamnă, potrivit unor surse din companie. Motivul este celebra Ordonanţă 114, care afectează, printre altele, toate companiile din energie.
„Analizăm această opţiune ca urmare a modificărilor legislative apărute”, au spus sursele noastre, carea au adăugat că planul va fi ajustat în funcţie de cum se va emite legislaţia de reglementare a pieţei de energie de către ANRE.
Hidroelectrica anunţase un ambiţios plan de afaceri, pe cinci ani, în valoare de 5,6 miliarde de lei. Pentru prima oară după mulți ani vom propune acționarilor spre aprobare un plan de afaceri. Ne-am propus un plan investițional de peste 5,6 miliarde lei. Am inclus investiţii noi, retehnologizări/modernizări, mentenanţă cu capitalizare şi achiziţie de participaţii, extinderea portofoliului Hidroelectrica şi diversificarea tipurilor de surse pe care le utilizăm”, a afirmat directorul general al companiei, Bogdan Badea, subliniind că „pentru a realiza un plan pe 5 ani trebuie predictibilitate, ca să putem demonstra acționarilor că ce facem e rentabil economic”.
Badea a făcut această declaraţie anul trecut. Ulterior, conducerea companiei a anunţat că va propune acţionarilor (statul roman cu 80% şi Fondul Proprietatea cu 20%), chiar în şedinţa AGA din 18 ianuarie, aprobarea acestui plan.
Potrivit convocatorului, planul a fost realizat de Horvath&Partners Management Consulting SRL.
Însă, după acel moment, a apărut celebra Ordonanţa 114/2018, care, pe lângă alte companii, afectează puternic firmele din sectorul energetic.
Citeşte şi:
Primele detalii despre piaţa reglementată: energie de la Hidro şi Nuclearelectrica, la preţ de cost plus 5%, tarife stabilite de ANRE inclusiv pentru piaţa liberă
Ordonanţa impune o contribuţie anuală de 2% către ANRE, de 2% din cifra de afaceri a anului precedent, pentru fiecare activitate care este licenţiată de ANRE. În plus, Ordonanţa impune re-apariţia pieţei reglementate de energie, în perioada 2019-2022, pentru consumatorii casnici. În primul caz, societatea va plăti cei 2% şi pe afacerile rezultate din activitatea de producţie şi pe cele din furnizare, dat fiind că este şi furnizior. În al doilea caz, dat fiind că Hidroelectrica produce cel mai ieftin curent electric din ţară, societatea va fi cu siguranţă obligată să livreze mare parte din această energie la preţ impus de stat (care va fi mult sub preţul pieţei) pentru consumatorii casnici. Or, cum potrivit unor surse din ANRE, acest preţ ar fi egal cu costul de producţie plus o marjă de coar 5%, profitabilitatea companiei va fi clar afectată iar resursele financiare pentru finanţarea acestui plan de afaceri se vor impuţina.
În plus, Ordonanţa impune companiilor energetice de stat să verse 35% din banii din conturi, care nu sunt „antamaţi” pentru proiecte de investiţii, către bugetul de stat, deci şi din acest punct de vedere compania va fi puternic afectată.
În primele nouă luni ale anului trecut, Hidroelectrica a raportat un profit net record, de circa 2 miliarde de lei, mai mare decât profitul pe întreg anul 2017. Societatea operează 208 centrale, cu o putere instalată de peste 6.400 MW.
Precedentul Romgaz
Această posibilă amânare a investiţiilor Hidroelectrica vine după un anunţ, de data aceasta oficial, al unei alte mari companii energetice controlate de stat, Romgaz, unul din cei doi mari producători de gaze din România. Compania avea şi ea un plan de afaceri, care urma să fie prezentat şi ulterior aprobat de acţionari, dar, după apariţia Ordonanţei, a informat că nu îl va mai prezenta, afacerile companiei fiind şi ele afectate de noul act normativ care, pe lângă plata taxei de 2% mai obligă compania să vândă toată producţia de gaze la preţ plafonat (68 de lei/MWh), mult sub preţul pieţei.
„Având în vedere convocarea Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor S.N.G.N. ROMGAZ S.A. pentru data de 22 (25) februarie 2019 (AGOA), prin Hotarârea Consiliului de Administraţie nr. 62/19 decembrie 2018, având ca obiect principal aprobarea indicatorilor de performanță financiari și nefinanciari, rezultați din Planul de administrare al S.N.G.N. ROMGAZ S.A., precum şi datorită apariţiei, după data convocarii AGOA, a unor modificări legislative în domeniul sectorului gazelor naturale, în data de 31.12.2018, Consiliul de Administraţie a decis revocarea Hotărârii privind convocarea AGOA”, se arată într-o informare trimisă de Romgaz Bursei.
Compania intenţiona să îşi extindă activitatea, în special în creşterea capacităţii de generare de energie electrică (deja are în construcţie o centrală nouă la Iernut, dar mai vrea să construiască una la Mintia), şi în capacităţi petrochimice.