Și Wizz Air oferă bilete la preț redus pentru pasagerii afectați de anularea zborurilor Blue Air
„Pasagerii afectați pot rezerva acum bilete pe zboruri Wizz Air cu tarife începând de la 49,99 de euro folosind codul rezervării Blue Air. Rezervările pot fi efectuate prin intermediul paginii Wizz Air pentru tarife speciale https://wizzair.com/en-gb#/rescue” a anunțat compania.
O măsură similară a fost luată ieri, 7 septembrie, și de Ryanair, care a sărit să profite de pe urma anulării zborurilor Blue Air. Gigantul low-cost anunțase tarife speciale pentru cei afectați de anularea zborurilor Blue Air, cu prețuri ce pornesc de la 50 de euro, tarifele valabile până la finele zilei de 9 septembrie. În simulările efectuate de Economica.net pe site-ul Ryanair nu am găsit zboruri spre Madrid, Londra sau Napoli cu plecare în oricare dintre zilele de până în 12 septembrie.
Blue Air a anunțat ieri, 6 septembrie, anularea tuturor zborurilor până la data de 12 septembrie. Motivul invocat: o poprire a conturilor din partea Administrației de Mediu.
„Datorită unei situatii neprevăzute constând în poprirea tuturor conturilor companiei Blue Air Aviation S.A. de către Ministerul Mediului, Blue Air se află în imposibilitatea achitării costurilor curente, necesare pentru operarea zborurilor zilnice, motiv pentru care se vede obligată să sisteze toate zborurile programate a pleca de pe aeroporturile din România, până luni, 12 septembrie 2022”, a anunțat compania.
Administrația Fondului de Mediu a trecut la executarea silită deoarecce Blue Air avea o datorie de circa 29 de milioane de lei.
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat că Guvernul va aloca, miercuri dimineaţă, 5 milioane de lei companiei TAROM, pentru a trimite aeronave să aducă acasă românii afectaţi de decizia companiei Blue Air de a opri zborurile până luni. Ulterior, Guvernul se va îndrepta împotriva acestei companii, pentru a recupera suma de bani, dar şi celelalte restanţe pentru care Administraţia Fondului de Mediu a pus poprire pe conturi.