Sibiu: Accident între un autocar şi un autoturism, pe A1, la Apoldu de Jos; a fost activat Planul roşu
La faţa locului sunt mobilizate trei echipaje SMURD dintre care unul cu medic, o autospecială de stingere, o autospecială de transport personal şi victime multiple şi două ambulanţe SAJ.
Potrivit ISU Sibiu, a fost activat Planul roşu de intervenţie.
În zonă se circulă îngreunat, anunţă IPJ Sibiu.
UPDATE
Planul roşu de intervenţie a fost dezactivat în cazul accidentului care a avut loc duminică între un autocar şi un autoturism pe A1, în apropiere de Apoldu de Jos, pe sensul Sebeş – Sibiu, şi în care au fost implicate 44 de persoane, dintre care 43 nu necesită îngrijiri medicale.
La faţa locului au fost mobilizate trei echipaje SMURD dintre care unul cu medic, o autospecială de stingere, o autospecială de transport personal şi victime multiple şi două ambulanţe SAJ.
Potrivit ISU Sibiu, în accident au fost implicate în total 44 de persoane.
Una dintre acestea a avut nevoie de îngrijiri medicale şi va fi transportată la UPU Sibiu.
În zonă se circulă îngreunat, anunţă IPJ Sibiu.